Tot mai mulţi elevi din Mureş implicaţi în proiectul „Şcoala Siguranţei TEDI”! Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 206 Vizualizări

Tot mai mulţi elevi din Mureş implicaţi în proiectul „Şcoala Siguranţei TEDI”!

Delincvenţa juvenilă este un segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, reprezentând una dintre priorităţile de lucru ale Poliţiei Române, sens în care, la nivel naţional se derulează permanent numeroase activităţi, campanii şi proiecte, care vizează informarea şi educarea copiilor şi adolescenţilor în sensul adoptării unui comportament antidelictual şi antivictimal.

În acest context, în anul şcolar 2015-2106, s-a derulat prima ediţie a proiectului „Şcoala Siguranţei TEDI”, în baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Maspex România, care se desfăşoară la nivel naţional, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

„Scopul acestui demers este informarea copiilor cu privire la potenţiale pericole la care pot fi expuşi şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor. Beneficiari sunt elevii din clasele I, ce se află la începutul unei perioade importante din viaţă, confruntându-se cu noi provocări şi confruntându-se cu situaţia de a lua primele decizii fără ajutorul părinţilor. Datorită impactului pozitiv în rândul participanţilor, proiectul a fost reluat, în prezent derulându-se a IV-a ediţie, respectiv în anul şcolar 2018-2019.  Poliţiştii de prevenire, rutier şi ordine publică (rural) vor sprijini cadrele didactice în derularea activităţilor. Primele activităţi s-au desfăşurat deja, feed-back-ul fiind din nou unul pozitiv”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

Materialele de suport primite de şcoli sunt deosebit de atractive: cărţi de colorat, idei de activităţi, pliante pentru părinţi, toate acestea putând fi vizualizate de către orice persoană interesată pe www.scoalatedi.ro, alături de diverse jocuri educative!

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE