Share

Home / Stiri nationale / Arafat: Peste 900 de milioane de euro, până în 2021, pentru dotarea sectorului situaţiilor de urgenţă

Arafat: Peste 900 de milioane de euro, până în 2021, pentru dotarea sectorului situaţiilor de urgenţă

Pompierii militari vor fi dotaţi cu cinci sute de autospeciale de intervenţie în următorii doi ani, structurile medicale de urgenţă cu alte câteva sute de ambulanţe noi, iar, în premieră, Salvamont şi Jandarmeria Montană din 25 de judeţe vor fi echipate cu câteva zeci de maşini de intervenţie în zonele montane, cu acces greu, potrivit celor declarate, vineri, la Alba Iulia, de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
“Licitaţia maşinilor de pompieri a fost reluată, a trebuit să fie reluată din motive tehnice, deschiderea e în două-trei săptămâni şi fondurile actuale ne vor permite să achiziţionăm în jur la 500 de maşini de pompieri, anul acesta şi anul viitor, ce înseamnă o dotare între 8 şi 12 maşini pe inspectorat, depinde de mărimea judeţului şi de numărul subunităţilor. Acest lucru cred că va rezolva problema vechimii de peste 30 de ani la maşinile de incendii”, a afirmat Raed Arafat, care a precizat că, în prezent, că peste 41% din parcul auto este de dinainte de 1989.
Şeful DSU a amintit că în 2018 au fost achiziţionate şi 80 de autoscări – autospecialele de salvare la înălţime. “Suntem pe cale de a face încă o licitaţie pentru încă un număr de autoscări, să acoperim toate localităţile de la un număr de locuitori în sus care au blocuri, clădiri mai înalte şi care necesită autoscări la intervenţie”, a menţionat Arafat.
El a adăugat că, după un “blocaj care a durat mai mult timp”, primele 420 de ambulanţe au intrat în dotarea serviciilor de ambulanţă şi ale SMURD-ului în decembrie anul trecut, din care 100 la SMURD şi 320 la SJA. Arafat a menţionat că pentru restul maşinilor, până la aproximativ 1.200, au fost semnate deja în ianuarie contractele şi urmează să înceapă livrarea lor în aprilie, urmând să se finalizeze proiectul în iulie – august.
Pentru prima dată, a menţionat Raed Arafat, vor fi dotate pe plan naţional şi standardizate structurile de salvare montană, tot prin fonduri europene. “Anul acesta sper să ajungă, iarna viitoare să fie gata livrate, maşini specializate de intervenţie în zonele montane, cu acces mai greu, şi structurilor de Salvamont, şi structurilor de Jandarmerie. Sunt 25 de judeţe pe listă pentru această dotare şi judeţul Alba se află pe lista de dotare – şi aici vorbim de 2 şi 3 maşini care vor ajunge sigur în judeţul dumneavoastră. Maşinile sunt dotate cu echipamente specifice de salvare montană pentru o echipă care intervine de trei persoane sau patru persoane, dar are şi capabilitatea şi posibilitatea să transporte un rănit de la o zonă greu accesibilă până într-un punct unde poate să fie rănitul predate ambulanţei sau SMURD-ului. E o premieră”, a explicat şeful DSU.
De asemenea, a spus Arafat, structurile vor fi dotate cu elicoptere de salvare montană. “Este vorba de patru elicoptere, a căror licitaţie este deja în faza de evaluare avansată, eu sper ca în următoarea lună să se semneze şi contractele (…). durează un an jumate-doi ani până se livrează. Mai avem încă un număr de elicoptere care urmează să fie achiziţionate şi licitaţia lor este în curs de realizare. Elicoptere medii grele, de căutare-salvare, dar care vor putea să participe la stingere de incendii de pădure, la transport de multiple victime, la transport de materiale şi la misiuni de căutare-salvare în condiţii grele, inclusiv în zona maritimă”, a precizat Raed Arafat.
Şeful DSU a mai spus că sunt prevăzute să funcţioneze şi mai multe centre de pregătire, cum ar fi cel de formare scafandri la Constanţa. “Ne va permite să formăm un număr mai mare de scafandri pentru pompieri şi să asigurăm în judeţele care sunt cu zone de risc (…) un răspuns adecvat”, a afirmat Arafat.
El a mai spus că se fac dotări pentru a permite pompierilor să intervină şi pe Marea Neagră, “aşa cum era prin anii 80”. “Să recăpătăm o capabilitate de intervenţie care va fi destinată incendiilor de nave care nu sunt neapărat la port, ci care sunt în larg”, a explicat Arafat.
Şeful DSU a amintit că primele fonduri europene au fost accesate prin 2015.
“Suma totală care urmează a fi cheltuită pe sectorul situaţiilor de urgenţă, inclusiv pe cel medical, (…), va depăşi 900 de milioane de euro până prin 2021. (…). Deci, toate aceste dotări vor transforma structurile noastre, fie că vorbim de IGSU sau inspectoratele judeţene, fie că vorbim de Inspectoratul General de Aviaţie, de Salvamont, le vom transforma în structuri mult mai eficiente de intervenţie”, a conchis Raed Arafat.

(www.agerpres.ro)

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Alte patru persoane au murit din cauza gripei!

Alte patru persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 43, a informat …

Share
Share