Home / Sport / Mureșenii încheie cu victorie în Cupa României

Mureșenii încheie cu victorie în Cupa României

Distribuie

Scoruri mai strânse decât în campionat în Cupa României

 

De joi până sâmbătă în bazinul din cadrul complexului sportiv Steaua din București s-au disputat jocurile din cadrul Cupei României la polo masculin. Fiind competiția în care doar victoria conta, scorurile față de cele înregistrate în campionat au fost mai strânse. În primele jocuri s-au disputat întâlnirile dintre primele patru clasate în Superligă și celelate competitoare, fără a noua echipă a campionatului, Crișul Oradea. „Sferturile” s-au încheiar cu victoria favoritelor.

CSM Târgu-Mureș, ocupanta locului 6 în campionat, a fost cea mai dezavantajată echipă de tragerea la sorți. Mureșenii au întâlnit în primul joc campioana și liderul ediției Steaua, participantă în Liga Campionilor și deținătoarea trofeului. Au cedat cu 2-14 și umau să întâlnească în a doua zi cea mai bine clasată echipă din grupa 5-8, Rapid București. Ambele goluri ale mureșenilor în meciul cu Steaua au fost înscrise în repriza a treia, câștigată de campioni cu 5-2, după 3 și 2 goluri înscrise în primele două reprize și 4 în ultima. În celelalte trei partide CSM Oradea a surclasat Politehnica Cluj, scor 23-1, Sportul Studențesc Corona Brașov a trecut de Amefa Arad cu 18-2, iar Rapid a fost învinsă de Dinamo cu 13-3.

 

Mai jos decât în campionat

În al doilea meci, mureșenii au cedat cu 5-8 în fața Rapidului și urmau să joace în ultima zi pentru locurile 7-8. În celelalte întâlniri din faza semifinală s-au înregistrat rezultatele: Steaua-Dinamo 14-10, CSM Digi Oradea- Sportul Srudențesc Corona Brașov 11-7, Amefa Arad-Poli Cluj 12-7.

Nici rezultatele din ziua finalelor nu au adus surprize. Trofeul a revenit pentru a treia oară consecutiv celor de la Steaua, 12-6 cu CSM Digi Oradea, iar în finala mică Sportul Studenţesc Corona a învins cu 15-9 pe Dinamo Bucureşti. În meciul pentru locurile 5-6 Rapid s-a impus în fața echipei din Arad cu 13-7, dar arădenii au încheiat deasupra mureșenilor, care i-au învins în ambele partide din campionat, chiar în bazinul de la Arad.

În partida pentru locurile 7-8, disputată dealtfel prima în ultima zi a întrecerilor, CSM Târgu-Mureș a obținut victoria cu scorul de 9-5 și a încheiat competiția pe locul 7.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.