Home / Sport / Victorie reușită după un start ratat

Victorie reușită după un start ratat

Distribuie

În prima partidă din cadrul celei a doua faze a Ligii Naționale de Baschet Masculin CSM Târgu-Mureș s-a impus sâmbătă seara în deplasarea de la Miercurea Ciuc, 88-70 în fața formației locale CSM VSKC. După ce au încheiat prima fază cu o serie de jocuri în care au realizat „suta”, mureșenii au abordat mai relaxați primul meci din grupa Albastră, cum este numit în această fază al treilea eșalon valoric. Astfel, după un prim coș de 3 puncte reușit de Engi și unul de 2 al lui Kalve, după care au condus cu 3-0 și 5-2, elevii antrenorului George Trif au cedat inițiativa covăsnenilor. Au reușit egalarea la 7, dar gazdele s-au desprins și s-au aflat la conducere până în debutul sfertului trei. A fost 24-15 la prima pauză, mureșenii au câștigat sfertul secund cu 20-12, dar la pauza mare ciucanii aveau încă avantaj pe tabelă, deși acesta era minim (36-35).

 

Mai conectați la reluare

Imediat după reluare oaspeții au fost mai atenți la joc și au preluat conducerea încă din primul minut. A urmat desprinderea, reușind în partea a doua a sfertului trei să depășească granița celor 20 de puncte. S-au impus în acest sfert cu 27-11, după care au mai slăbit ritmul. Au câștigat și ultimul act 26-23, dar unul în care s-a jucat din nou „cu garda jos”. De remarcat faptul că în acest joc s-au înregistrat foarte puține coșuri din afara semicercului de 3 puncte. Deși procentajele au fost foarte bune, tentativele au fost mult mai rare decât în alte jocuri. Gazdele au înscris de 5 ori din 11 aruncări, în timp ce mureșenii au trimis mingea spre coș de la distanță doar de 8 ori, reușind să înscrie de 6 ori, față de 17 reușite din 28 în etapa trecută, când au reușit cu Universitatea Cluj să înscrie 137 puncte. În urma acestei victorii CSM Târgu-Mureș și-a mărit la 5 puncte avantajul față de a doua clasată, CSM Sighetu Marmației, care a fost învinsă în această etapă de Rapid cu 81-77. Aceasta va fi adversara CSM-ului târgumureșean în etapa viitoare, sâmbătă, 26 ianuarie, pe teren propriu.

Marcatorii mureșenilor au fost: Goran Martinic 22 (1×3), Sánta Szabolcs 18, Ernests Kalve 16 (2), Alin Borșa 8, Engi Rosenfeld David 8 (2), din „cinciul” de start, Steff Norbert 7, Vladislav Șolopa 4, Kilyén Örs 3 (1), Bölöni Tamás 2. Spre final au mai jucat mult mai tinerii Daniel Ștețca, Kurcsi Nándor și Szilveszter Botond.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.