Share

Home / Recomadări zi de zi / Congres de medicină de urgenţă, la Târgu-Mureş

Congres de medicină de urgenţă, la Târgu-Mureş

Organizația Studențească de Medicină de Urgență, cu sprijinul cu Fundației pentru SMURD și UPU-SMURD Târgu-Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu-Mureş organizează, în perioada 7 – 10 martie, la Târgu-Mureș, prima ediție a Congresului Național cu participare Internațională de Medicină de Urgență pentru Voluntari, Studenți și Tineri Medici intitulat CongrEMs.

Potrivit Blogului UMFST Târgu-Mureş, CongrEMs este prima manifestare ştiinţifică cu specific de medicină de urgenţă ce îşi asumă ca şi scop primordial implicarea şi pregătirea voluntarilor din cadrul serviciilor UPU-SMURD, a Serviciilor de Ambulanţă, precum şi a studenţilor medicinişti la nivel naţional, care au aceeaşi arie de interes, şi anume medicina de urgenţă, indiferent de specialitatea pe care o vor alege în viitor.

Programul congresului va oferi participanților o tematică vastă și de actualitate din sfera medicinei de urgență, lectorii fiind distinși membri ai comunității medicale și academice.

„Sesiunile pe care le punem la dispoziția dumneavoastră vor consta în prelegeri susținute de către lectori cu înalt profil internațional și național, workshop-uri interactive și o gamă largă de lucrări științifice. Medici, voluntari sau studenți, cu toții vor avea oportunitatea de a dobândi noi cunoștințe medicale, de a-și perfecționa abilitățile practice și de a explora noi direcții și teme cu experți în domeniu. CongrEMs reprezintă ocazia perfectă de vă alătura medicilor din țară și de peste hotare în cele trei zile de manifestări știițifice și seri sociale de excepție”, au precizat organizatorii congresului.

Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul www.congrems.ro.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Se caută asistent medical

Spitalul Orășenesc „Dr. Valer Russu”, Luduș, organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de …

Share
Share