Atelierul LitArt, la prima ediție din acest an Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 99 Vizualizări

Atelierul LitArt, la prima ediție din acest an

Atelierul de literatură LitArt începe anul 2019 în forță cu lecturi publice ale membrilor Cenaclului LitArt, dar și cu muzică în interpretarea unor tineri talentați din județul Mureș. Astfel, în ultima zi de marți a lunii ianuarie sunteți invitați în Zambara Str. Mihai Viteazul nr. 31, Târgu Mureș), locul deja tradițional de întâlnire, unde îi puteți asculta citind din creațiile lor pe Mădălina Porime, Cătălin Șuteu, Nelu Mărginean și Dan Fărcaș. Ca de fiecare dată, Asociația Șansă Egală are grijă ca în cadrul evenimentului să aveți parte și de tineri interpreți, elevi ai Liceului Vocațional de Artă din Târgu Mureș. De această dată este anunțată prezența tinerei Iulia Valeria Moldovan, care va interpreta la pian din opera marelui compozitor Johann Sebastian Bach.

Ca de fiecare dată, scriitorul Constantin Nicușan și criticul Dumitru-Mircea Buda vor comenta pe marginea textelor citite, însă și cei care constituie audiența sunt așteptați să aibă intervenții în legătură cu textele supuse atenției.

Evenimentul va fi moderat de scriitorul Adrian Armand Giurgea și va începe la ora 18.00 marți, 22 ianuarie.

Locurile sunt limitate.

(A.V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE