GALERIE FOTO: Vorbe de duh și interpreți îndrăgiți de Ziua Unirii Principatelor Române Cultură
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 275 Vizualizări

GALERIE FOTO: Vorbe de duh și interpreți îndrăgiți de Ziua Unirii Principatelor Române

În seara zilei de 24 ianuarie, Primăria municipiului Târgu-Mureș a organizat la Teatrul Național cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, numită și Mica Unire, un concert care a reunit pe scenă îndrăgiții interpreți de muzică populară, Aurel Tămaș și Dinu Iancu Sălăjanu.

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Datorită apropierii culturale și economice între cele două țări, procesul unirii a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

„Nu lăsați să se privatizeze patriotismul”

Primul care a urcat pe scenă a fost amfitrionul evenimentului, Neluțu Chiorean, cu un îndemn la dragoste de patrie. „Anul începe de fiecare dată cu evocarea unirii principatelor române. Într-o țară dezbinată, o țară plină de conflicte și rătăciri, poate aceasta este singura resursă care ne poate aduce pe linia de plutire, istoria și patriotismul. Gazul, petrolul, cimentul, pădurile, le-am privatizat. Vă rog oameni buni, nu lăsați să se privatizeze patriotismul. Și ca o dovadă că mai pâlpâie în inimile noastre patriotismul, iată că suntem cu toții împreună în această frumoasă unire de Târgu-Mureș, unire a eforturilor noastre, a unor oameni simpli, fără pretenții exagerate, oameni simpli care împreună formează nucleul orașului și al națiunii și pentru acest lucru vă mulțumim”.

Pentru a demonstra că patriotismul se învață din copilărie, pe scenă a urcat Irina Orășan, în vârstă de 4 ani și jumătate, de la Grădinița nr. 16, educator Opriș Alina, care a recitat o scurtă poezie patriotică, „Portul nostru”. „Iubirea de țară se învață de la grădiniță și de aceea trebuie să le mulțumim educatorilor care încă mai pun accent și subliniază acest lucru copiilor care cresc și se formează aici în Transilvania și România”, a adăugat Neluțu Chiorean.

Sub aplauzele publicului, primul interpret al serii a urcat pe scenă pentru a aduce bucuria muzicii în inimile celor prezenți în sala arhiplină, pe holurile teatrului și chiar în piața de afară. Dinu Iancu Sălăjanu a interpretat melodii patriotice și populare faimoase, dintre care amintim „Din țara moților”, „Basarabie frumoasă”, „Cântă cucu’ bată-l vina”, „Treceți batalioane române Carpații”, „Noi suntem români”, dar și „Haida hai dorule hai” a regretatului Dumitru Fărcaș.  „Știu că și dumneavoastră l-ați iubit deopotrivă cum v-a iubit și el pe dumneavoastră și aș vrea să-l aducem din nou în memoria celor care nu îl țin minte tot timpul printr-o melodie pe care o cânta cu mare drag și pe care noi am învățat-o de la măria sa”, a spus interpretul înainte de a cânta renumita melodie.

„Să jucăm hora Unirii / Cu tot neamul la un loc!”

Înainte de a-i oferi scena lui Aurel Tămaș, Neluțu Chiorean a mai chemat un reprezentant al generației născute după 2010. Nechifor Boilă Luca Andrei aflat sub îndrumarea educatorului Mureșan Dora a recitat „Hora Unirii” de Virgil Carianopol.

Înainte de a interpreta melodii celebre împreună cu orchestra sa, „Bună ziua, oameni buni” sau „Țara mea și mândra mea”, Aurel Tămaș a adresat niște cuvinte de duh celor prezenți. „Ce suntem noi de fapt pe acest pământ? Suntem câte o pungă de sânge trecătoare care încercăm să lăsăm ceva în urma noastră. Ne întâlnim la sărbători și ne gândim, încercăm să judecăm. Oare noi facem ceea ce trebuie ca înaintașii noștri, cei care s-au jertfit și au făcut acele lucruri mărețe, acolo unde sunt în lumea celor fără dor să spună noi ne-am jertfit degeaba? Când veneam, m-am oprit la Iernut să-mi iau o plăcintă de la marginea drumului și meditam cum meditează ardeleanul: când mă uit în stânga și-n dreapta văd că oamenii încet încet în loc să steie la masă rotundă, stau la masă cu colțuri. Dar, ca și om care are o anumită responsabilitate, și ca și voi ca și oameni care trăiți, respirați această țară, ca cetățean al Transilvaniei, României și Europei, n-am decât să mă bucur astăzi pentru că sunt 160 de ani de când românii au înfăptui un lucru minunat. Și mă bucur că sunt la Târgu-Mureș să sărbătoresc acest eveniment. Târgu-Mureș face parte dintr-un public elegant, bine-cunoscător, patriot, chiar și critic. Să trăiască românii!”, a spus el.

La finalul concertului, Aurel Tămaș a ieșit din Teatrul Național intonând încontinuu „Hora Unirii”, care a răsunat în toată Piața Teatrului unde cu mic și mare, mureșenii au dansat în cercuri concentrice alături de primarul Dorin Florea, consilierul primarului Claudiu Maior și dansatorii care au completat atmosfera cu porturile lor populare.

Primarul a fost invitat de Aurel Tămaș pe scenă

Dorin Florea ne îndeamnă la unire

„Dragi târgumureșeni, emoțiile mă cuprind de fiecare dată, chiar și după atâta timp și mai ales când vorbesc despre marele eveniment al acestei țări. Dumnezeu să-l odihnească pe Dumitru Fărcaș, suntem născuți în aceeași zi și ne felicitam reciproc. Într-adevăr, un mare român, care a știut să pună pe note sufletul acestui popor. Asta încerc să vă transmit de fiecare dată când vorbesc în fața dumneavoastră despre evenimentele mari, pentru că mie, cum poate la mulți dintre dumneavoastră, v-au fost predate ca moștenire, și mie mi s-a predat acest lucru de bunicul meu, vorbind despre ce a însemnat Marea Unire, dar cu aceeași plăcere mi-a povestit modul în care ardelenii au privit Mica Unire.

De fiecare dată de la marile evenimente ale acestui neam n-a lipsit poporul. Niciodată. Poporul a fost lângă și a dat tot ce a fost mai bun din pământul ăsta: politicieni, scriitori, oameni care au cutreierat și au putut duce mândria României peste tot. Modul în care Cuza, Kogălniceanu, Alecsandri, Bălcescu, ulterior Maniu, Brătianu, Regina Maria, care au făcut să tremure atât Parisul, cât și Londra, au creat posibilitatea și au dat mândria pe care o doreau românii, o țară reîntregită. Vă spun aceste lucruri pentru că toate au fost făurite de către înaintașii noștri, n-a fost nimic cadou. Ardelenilor de aceea le e mai dragă decât oricui Mica Unire, la fel ca și Marea Unire, pentru că au așteptat-o secole de-a rândul sub niște apăsări despre care e bine să știm și pe care trebuie să știm a le apăra. Dacă atunci Clemenceau sau Buckingam priveau cu admirație prestația românilor, vă întreb: cum o privesc astăzi când apărem ca un popor îngenunchiat, un popor umilit, ca un popor care este prezentat ca paria Europei?

„Decât să pierdem o palmă de pământ, mai bine o apărăm cu un mormânt”

Deci dragi târgumureșeni, asta avem de apărat. Împotriva umilinței, împotriva batjocurei de tot felul și nu o pot face decât românii în momentul în care vor înțelege să fie uniți, atunci nu veți mai fi pradă dezbinărilor și manipulărilor nepermise în alte vremuri, dar atât de perverse în secolul și perioada în care trăim. N-avem nicio șansă să lăsăm copiilor noștri pribegi prin toată Europa decât ziua demnității noastre și ziua în care vom demonstra că acest popor s-a trezit și-și va apăra demnitatea în Europa și va fi privit așa cum ne dorim cu toții. Sunt națiuni care fac acest lucru, uitați-vă la polonezi, uitați-vă la unguri, uitați-vă la oameni pe care nu-i îngenunchiază marile concerne și nu i-a distrus banul. Nevolnicia asta trebuie să înceteze odată. De aceea și-au pus în gând ca această țară să nu mai dea valori. Să nu mai dea bărbați politici, să nu mai dea bărbați adevărați, valori, ci să trecem cu totul sub o nivelare cu care alții de secole întregi știu ce au urmărit și știu să domine. Artiștii noștri, cântăreții noștri v-o spun în versuri, în cântece, auzeam chiar înainte că decât să pierdem o palmă de pământ, mai bine o apărăm cu un mormânt.

Au dispărut un milion și ceva de hectare ale acestei țări și avuțiile acestei țări sunt duse și predate și nu a mișcat niciun deget nimeni. Sunt 160 de ani de la Marea unire și de la Mica Unire și vă promit că anul viitor nu vom mai ține în teatru, ci în piața publică, în centrul orașului, așa cum românii așteptau acum 160 de ani ce vor face moldovenii. Pentru că ardelenii merită acest lucru după suferința pe care au avut-o și după altruismul și dragostea pe care vor să le-o reîntoarcă tuturor care mai cred în vremuri apuse. Dumnezeu să vă dea sănătate și multă înțelepciune, să declarăm ziua venirii demnității noastre și nu așteptați nici clemență, nici îndurare. Avem o biserică, avem o credință și o dorință în libertate pe care trebuie să le apărăm. Dumnezeu să ne ajute și să ne ajute în tot ceea ce facem”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE