Dosar de instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual instrumentat de DNA Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1139 Vizualizări

Dosar de instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual instrumentat de DNA Târgu-Mureş

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Moca Teodoru, la data faptelor director al Administrației Serelor, Parcurilor și Zonelor Verzi din cadrul municipiului Tg. Mureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii
– fals intelectual (3 fapte din care două în formă continuată),
Teban Anca Florentina, la data faptei director adjunct al Administrației Serelor, Parcurilor și Zonelor Verzi din cadrul municipiului Tîrgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, în contextul achiziționării de material dendrofloricol necesar amenajării peisagistice și diversificării compoziției arhitecturale peisagere a zonei verzi a municipiului Tîrgu Mureș, cei doi inculpați, în calitățile menționate mai sus, cu intenție au determinat conducerea Primăriei să semneze o comandă ce privea achiziția de la o societate comercială a 60.950 plante anuale în valoare de 156.542,50 lei (sumă ce depășea pragul de 30.000 euro, impus de legiuitor până la care se puteau face achiziții directe).
Deoarece, facturile emise de furnizor nu ar fi putut parcurge etapele necesare realizării plății, întrucât valoarea acestora impuneau încheierea unui contract de achiziție publică, s-a procedat la încheierea unuia în baza unei proceduri de cerere de oferte, organizată formal, singurul ofertant fiind societatea administrată de Szabo Jozsef.
Astfel, în vara anului 2013, între Primăria municipiul Tîrgu Mureș și societatea respectivă a fost încheiat un contract de furnizare al cărui obiect includea și cantitățile de material dendrofloricol ce făcuseră obiectul cumpărării directe pe bază de comandă și care deja era plantat încă din luna mai 2013.
În același context, inculpatul Moca Teodoru a dispus întocmirea și a semnat mai multe documente de recepție a materialelor în condițiile în care acestea au fost livrate anterior, în perioada 29 martie -28 mai 2013.
Prin cumpărarea directă a materialului dendrofloricol cu încălcarea prevederilor legale, a fost vătămat interesul autorității contractante, Municipiul Tîrgu Mureș, de a se asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice prin organizarea unei proceduri de atribuire care să asigure transparența procesului de achiziție și concurența între operatorii economici, prin aceasta asigurându-se implicit și un folos necuvenit societății administrate de Szabo Jozsef, respectiv furnizarea unor produse în mod direct și preferențial.
Primăria municipiului Tîrgu Mureș a comunicat că își rezervă dreptul de a se constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Mureș.
Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații Covrig Ana Maria, Kovacs Jolan Emese, Gherman Gheorghe și Szabo Jozsef.

(Comunicat de presă, DNA)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE