Home / Business / Salonul Dinasty, experiență și profesionalism în slujba frumuseții

Salonul Dinasty, experiență și profesionalism în slujba frumuseții

Distribuie

Printre cei care au rezistat pe piața saloanelor de înfrumusețare din Reghin, se numără și ”Dinasty”, situat în Cartierul Unirii, bloc 5/14, parte componentă a societății Alfadin Com SRL.

Administrat de Maria Hărșan, salonul Dinasty și-a început activitatea în 2004, fiind locul ideal pentru cei care doresc să-și pună în valoare frumusețea, atent îngrijită de personalul salonului, specializat pe servicii de frizerie, manichiură, pedichiură, cosmetică și coafură.

„Lucrez în acest domeniu din 1989, este meseria mea de bază. Am lucrat la un alt salon, în acea vreme nu erau saloane private, tot în Reghin, în Cartierul Unirii. După ce am acumulat experiență, am decis să-mi deschid saalonul propriu. Se întâmpla în anul 2004. Orice început este unul greu, dar nu imposibil. A contat foarte mult faptul că am venit din domeniu, experiența acumulată m-a ajutat să dezvolt frumos acest salon. Orice început nu e lipsit de greutăți, dar, cu grijă și lucru de calitate, ajungi să te impui. Așa se face că  avem clienți constanți, unii dintre ei trec săptămânal pragul salonului. Am început cu servicii de coafură, frizerie, cosmetică, manichiură și pedichiură, servicii pe care le avem și în prezent”, ne-a declarat Maria Hărșan, administratorul salonului de înfrumusețare Dinasty.

Personal calificat

 Alături de Maria Hărșan, de bunul mers al salonului se îngrijește un personal calificat, experința împletindu-se armonios cu tinerețea, Maria, Enikö, Zita, Bianca, Imola, pe partea de coafură, Marinela și Ana Maria (cosmetică), Dorina, Cristina (manichiură, pedichiură) și Ani (frizerie).

„În cadrul salonului sunt și persoane cu care am început, care au rămas în continuare în acest salon. Între timp unele s-au mai pensionat, au mai plecat în străinătate. În prezent, avem un personal variat, atât cu experiență cât și colege mai tinere. Cele tinere îmi cer mereu o părere, tot timpul ne sfătuim. Ca și volum de lucru, perioada mai aglomerată este în sezonul de vară, în timpul nunților. În general avem constant de lucru pentru că sunt persoane care vin săptămânal. Sunt zile mai aglomerate, zile mai lejere, nu e o regulă. Aglomerat este în special la sfârșit de săptămână. Pe perioada când sunt nunți, pe timp de vară, avem deschis salonul inclusiv și duminica. În această perioadă, programul este de luni până vineri, de la 8 la 20”, a precizat Maria Hărșan.

„Cel mai important este să te simți bine, să arăți bine, să ai un aspect plăcut”!, este de părere Măria Hărșan, lucru simțit de cei care trec pragul salonului.

“A te simți bine nu înseamnă doar să fii îmbrăcat bine, trebuie ceva mai mult, să fii aranjat, să fii impecabil, lucru pe care un salon de înfrumusețare ți-l poate oferi cu generozitate. Clienții nu sunt selectați în funcție de nivel sau de cerințele pe care le pot avea. Fiecare e tratat la fel, excepție fac miresele, care necesită un tratament mai special. Ele au întotdeauna un statut mai special, au parte de un moment unic în viață, fapt pentru care merită ceva special. Facem în așa fel încât toți clienții noștri să se simtă bine, să se simtă relaxați. Oricum, viața e destul de stresantă, iar dacă vin la noi să se facă frumoși și starea lor trebuie să fie pe măsură, să se simtă răsfățați”, a continuat Maria Hărșan.

„Trebuie să ții pasul cu tot ce e nou”

 Multe s-au mai schimbat în ultimii 15 ani, atât în ceea ce privește serviciile, dar și a materialelor folosite. Nu și calitatea oferită de salonul Dinasty, deschiderea la nou fiind caracteristică acestuia, lucru menit să satisfacă nevoile clienților.

„Lucrurile evoluează, la fel și în ce privește saloanele de înfrumusețare. Mereu apar tehnici noi. Avem fete care merg la seminarii, la cursuri, mereu apar noutăți, de aceea trebuie să ții pasul cu tot ce e nou. La fel și în ce privește materialele cu care lucrăm. Au evoluat foarte mult. La început, din aproape nimic trebuia să faci ceva. În schimb acum, este mult mai ușor, pentru că ai totul la dispoziție, în ce privește materialele cu care lucrezi. Lucrăm cu produse profesionale, colaborăm cu diferite firme care ne asigură aceste produse. Mai avem cazuri în care vin anumiți clienți care doresc anumite servicii cu produsul lor. Nu refuzăm, dacă asta e dorința omului, trebuie să o satisfacem. Încercăm să promovăm produsele profesionale pentru că sunt mult mai bune, noi suntem primii care ne-am convins de calitatea acestora. Cel mai important lucru este atunci când clientul iese din salon mulțumi și revine cu drag ori de câte ori are nevoie. Asta încercăm să facem și cred că am și reușit acest lucru”, a subliniat Maria Hărșan.

„Ne-am menținut clientela, cu respect maxim”

 „Lucrez ca și manichiuristă-pedichiuristă de 25 de ani în Reghin, în același salon, în aceeași colectivitate. În toți acești ani ne-am menținut clientela, cu respect maxim, într-o ambianță plăcută pentru clienții care au apelat la serviciile noastre. Am dat dovadă de fiecare dată de o seriozitate maximă, lucru vital în acest domeniu pentru mulțumirea clientelor, care, din punctul meu de vedere, este cel mai important lucru” –  Dorina Farcaș, manichiuristă-pedichiuristă

„Ca să practici această meserie, trebuie să pui foarte multă pasiune”

Sunt estetician de profesie. Lucrez de 16 ani în acest salon. Iubesc această meserie, îmi place ceeea ce fac. O recomand tuturor tinerelor care vor să aleagă o meserie. Este foarte frumoasă și grea în același timp. Dacă iubești oamenii și îți place ceea ce faci, este o meserie care îți intră în sânge și devii tot mai dependent de ea, pe zi ce trece o îndrăgești, indiferent de câți ani ai în spate în această meserie. Chiar dacă vin din spate persoane mai tinere, cu alte idei, și tu la rândul tău încerci să ții pasul cu tot ce înseamnă nou. Mereu îți dorești să înveți ceva nou. Este o meserie în care niciodată nu te plafonezi, mereu ai ceva de învățat, te întâlnești cu noul, nu te plictisești, mereu ai parte de o provocare în această meserie. În primul rând, ca să practici această meserie, trebuie să pui foarte multă pasiune, să-l primești pe client cu foarte mult drag. Multe persoane care calcă pragul salonului vin în ideea nu doar să se înfrumusețeze, vin să se relaxeze, să se binedispună. Tu, ca estetician, trebuie să fii mereu binedispus, să transmiți această stare și clienților, să-i faci să se simtă bine, nu doar prin prisma modului cum arată dar și a stării sale, care trebuie să fie una relaxantă, în siguranță, plus serviciile, igiena, care trebuie să fie de o calitate ireproșabilă” – Marinela Botezan, estetician

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Carduri sociale de alimente și mese calde. Cum pot fi obținute și care sunt categoriile de beneficiari?

Distribuie Persoanele defavorizate din Municipiul Târgu Mureș care beneficiază de tichete sociale electronice pentru alimente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.