Unirea Principatelor, moment de sărbătoare pentru reghineni Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 302 Vizualizări

Unirea Principatelor, moment de sărbătoare pentru reghineni

Primăria Municipiului Reghin şi Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară” au marcat joi, 24 ianuarie, împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, printr-un spectacol folcloric, protagoniștii fiind Grigore Leșe, Sava Negrean Brudașcu, Ioan Berci și Orchestra Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară”, dirijor Ioan Conțiu.

Lecție despre Domnitorul Cuza, cu profesorul Sabin Urzică

După tradiționala deschidere făcută de Fanfara Municipiului Reghin, cu intonarea Imnului Național, cei prezenți, care au umplut Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară”, au avut parte de o lecție de istorie despre însemnătatea actului istoric de la 24 ianuarie 1859, susținută de profesorul de istorie Sabin Urzică.

„Dubla alegere a Principelui Cuza a deschis calea spre unirea deplină. La legi noi, la țară nouă, era ales un om nou, în sarcina căruia cădea unificarea instituțională și legislativă a celor două Principate. Printr-o intensă și abilă activitate diplomatică, Europa urma să accepte și să recunoască realitățile înfăptuite în această parte a continentului, la gurile Dunării, într-o zonă de care marile puteri deveniseră interesate. Unirea deplină urma să fie consolidată printr-o serie de reforme modernizatoare pe care Domnitorul Cuza le înfăptuiește în strânsă colaborare cu guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. Reforma agrară, cea a învățământului, Codul Civil, Codul Penal, organizarea judecătorească și alte reforme importante au pus bazele statului român modern. Misiunea istorică a lui Cuza a fost îndeplinită cu succes. Dar ea și-a atins și anumite limite. Spre sfârșitul domniei, însuși Principele Unirii, înțelegând că rolul său s-a încheiat și că trebuie să lase tronul țării unui principe străin care să continue și să desăvârșească așezarea României pe un temei modern, a renunțat la tron. Misiunea următoarea avea să-i revină Principelului și Regelui Carol. Alexandru Ioan Cuza părăsește tronul și țara în februarie 1866, trăindu-și ultimii ani de viață în străinătate. A murit în mai, 1873, în Germania, fiind înmormântat la reședința sa de la Ruginoasa, mutat mai apoi la Biserica Trei Ierarhi din Iași,  unde își doarme somnul de veci în prezent. Rămâne peste timp recunoștința și admirația noastră pentru cel care a pus bazele edificiului național, care se numește România, și care, așa cum aprecia Mihail Kogălniceanu, a scris una dintre cele mai frumoase pagini în cartea de istorie a neamului. Să-i spunem azi, de 24 ianuarie, La mulți ani României noastre dragi!, și să urmăm îndemnul poetului patriot Vasile Alecsandri, lansat în urmă cu 160 de ani: Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, să-nvârtim hora frăției, pe cuprinsul României”, a spus profesorul Sabin Urzică.

Respect față de Unirea de acum 160 de ani

Printre cei prezenți s-a numărat și prefectul județului, Mircea Dușa, care a subliniat importanța Micii Uniri, moment care a reprezentat piatra de temelie a statului român modern.

”În tot județul am încercat să organizăm acțiuni, activități, spectacole dedicate marelui eveniment din această zi. Importanța ”Micii Uniri” în istorie este una deosebită. Imediat după realizarea ei, domnitorul Cuza și politicienii de atunci au pus bazele statului modern român, prin reformele realizate, prin unificarea parlamentului, a guvernului și prin alte măsuri luate în timpul scurtei sale domnii. Iată că noi, cei de astăzi, suntem chemați să respectăm tot ceea ce s-a întâmplat acum 160 de ani, suntem datori să transmitem generațiilor tinere responsabilitatea pe care trebuie să o avem față de țară, față de suveranitatea țării”, a spus Mircea Dușa, prefectul județului Mureș.

Mesaj din partea primarului Maria Precup

 La rândul său, primarul Maria Precup a subliniat lecția de patriotism de care au dat dovadă reghinenii cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri.

”Dragii mei, vă rog să fiți fericiți, vă rog să fiți buni, să fiți uniți! În seara aceasta am avut o lecție de patriotism, o lecție de spiritualitate deosebită. Le mulțumesc celor din sală dar și invitaților. Seara pe care am pregătit-o pentru acest eveniment deosebit sper că au trăit-o alături de noi atât telespectatorii cât și auditorii”, a spus Maria Precup, primarul Municipiului Reghin.

Hora Unirii în centrul Reghinului

Spectacolul folcloric a fost deschis de Grigore Leșe, cu un recital pe cinste, plin de încărcătură spirituală, urmat de Sava Negrean Brudașcu și taragotistul Ioan Berci, acompaniați de Orchestra Casei Municipale de Cultură „Eugen Nicoară”, dirijor Ioan Conțiu.

La final, pe acordurile Fanfarei, reghinenii, în frunte cu oficialitățile orașului și-au dat mâna în tradiționala Horă a Unirii, în zona centrală a orașului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE