Câinii fără stăpân din Târgu-Mureş, adoptaţi de germani! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1124 Vizualizări

Câinii fără stăpân din Târgu-Mureş, adoptaţi de germani!

Peste 360 de câini fără stăpâni au fost capturați de pe stradă şi duşi la adăpost, în cursul anului 2018, de către lucrătorii de la compartimentul care se ocupă de gestionarea problemei câinilor fără stăpâni din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş.

Acţiunea a avut loc, cu precădere – ca urmare a sesizărilor venite din partea locuitorilor de pe municipiului.

“La noi în oraș situația câinilor comunitari nu reprezintă un subiect tabu de ani de zile. Am rezolvat-o prin campanii de informare şi conştientizare, prin măsuri ferme pe care le-am luat când a fost nevoie şi prin înfiinţarea acestui adăpost pentru câini unde patrupedele sunt îngrijite, vaccinate şi unde pot să-şi găsească un stăpân prin adopţie. Prin grija patrulelor de Poliție Locală, serviciul de ecarisaj al municipalității este sesizat, iar cânii fără stăpân ajung la adăpost. Târgumureşenii s-au obișnuit și ne sesizează, fie prin apel la Dispeceratul Integrat 112, la ofițerul de serviciul al Poliției locale sau la Serviciul de Ecarisaj -, existenţa în preajma blocurilor sau a caselor a câinilor vagabonzi şi nu avem parte de evenimente nedorite”, a declarat Claudiu Maior, consilier al primarului.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş, în anul 2018 s-a încheiat un protocol de colaborare cu TASSO, ONG din Germania, care constă în adoptarea câinilor în Germania, de către organizații non-guvernamentale şi donaţii de hrană pentru câini precum şi alte necesare pentru funcţionarea adăpostului din Târgu-Mureş. În anul precedent s-au efectuat un număr de 244 de adopții în Germania și peste 70 în țară.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE