Starea drumurilor , supusă atenţiei în Consiliul Local Reghin Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 361 Vizualizări

Starea drumurilor , supusă atenţiei în Consiliul Local Reghin

Consilierii reghineni s-au întrunit joi, 31 ianuarie, în prima ședință ordinară din 2019, având pe ordinea de zi 21 de  proiecte de hotărâre şi punctul Diverse.

Consilierii reghineni au aprobat alocarea din bugetul local al Municipiului Reghin a sumei de 15.000 lei necesară deplasării unei delegații a Liceului Tehnologic „Petru Maior ” Reghin în localitatea Vianen-Olanda, în perioada 12-16 februarie 2019 . Delegația Liceului Tehnologic „Petru Maior ” Reghin, formată din 14 persoane, va efectua o vizită de lucru la Liceul ”Oosterlicht College” din Vianen-Olanda, oraș înfrățit cu Municipiul Reghin, scopul fiind încheierea unui parteneriat între cele două instituții de învățământ.

Fonduri pentru Fanfara Municipiului Reghin

De asemenea, a fost aprobat proiectul privind prelungirea Contractului de Asociere dintre Municipiul Reghin și Asociația „Fanfara Municipiului Reghin”. Contractul are durata de un an, suma locată din bugetul local pentru anul 2019 pentru Asociația „Fanfara Municipiului Reghin” fiind de 50.000 lei, necesară realizării în comun cu municipalitatea a activităților culturale. 

Îi felicit pe cei din Fanfara Municipiului Reghin pentru anul 2018,   au fost prezenți la toate evenimentele  la care au fost solicitați , au avut o prestanță pozitivă, și merită să continuăm și în cest an asocierea dintre ei și municipalitatea Reghinului”, precizat Ovidiu Marian, consilier PSD.

În cadrul ședinței de joi, a fost aprobat regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al municipiului Reghin pentru activităţi nonprofit de interes local” şi regulamentul de organizare și funcționare a patinoarului artificial mobil amplasat în municipiul Reghin, Parcul Tineretului Printre noutățile aduse regulamentului acordării finanţărilor nerambursabile de la bugetul localse numără includerea persoanelor fizice ca beneficiari ai finanțărilor nermbursabile, sumele minime și maxime ce pot di acordate, 500 de lei, respectiv 20:000 lei, precum și introducerea unui termen limită în care solicitantul trebuie să semneze contractul de finanțare.

Alt proiect care a primit votului consilierilor se referă la modificarea sumei cu care Municipiul Reghin s-a constituit parte civilă prin HCL Reghin nr.18/2018. Mai exact, consilierii au abrobat diminuarea cu 47.735 lei a sumei rămase de recuperat de către municipiul Reghin în dosarul 533/102/2018 înregistrat la Tribunalul Mureș, sumă care reprezintă prejudiciul pentru care Primăria Reghin s-a constituit parte civilă, prejudiciul rămas de recuperat fiind de 251.612,43 lei.

Pe ordinea de zi s-au aflat proiectele privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2019, precum și amplasamentele pe care se vor derula lucrări de interes local de către beneficiarii de ajutor social din municipiul Reghin, aprobarea Planului de măsuri privind Incluziunea socială a cetățenilor români de etnie romă din Municipiul Reghin, pentru anul 2019, aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul local al municipiului Reghin, pentru anul 2019, și aprobarea desfășurării în perioada 25.02.2019-09.03.2019 în Municipiul Reghin a „TÂRGULUI DE MĂRȚIȘOR” .

Ne confruntăm cu gropi, mari și multe”

La punctul Diverse, consilierul PNL Ionuţ Cengher a adus în atenţie situaţia drumurilor din municipiul Reghin.

Cred că toți am sesizat calitatea drumurilor din municipiul Reghin. În spațiul virtual , în fiecare zi găsim câte o postare, câte un comentariu în care suntem atacați, noi ca și Consiliu Local, viceprimarul și primarul municipiului Reghin. Cred că ar trebui să luăm niște măsuri urgente în ceea ce privește drumurile din municipiul Reghin. Nu e de vină Executivul că e sfârșitul lunii ianurie și bugetul e în pixul cuiva, dar asta e deja politică națională, iar noi, la nivel local ne confruntăm cu gropi, mari și multe. Cred că în luna februarie ar trebui să intervenim promt, altfel, în martie, aprilie, ne vom afla în situația de a fi dați în judecată de către șoferi, că și-au stricat mașinile”, spus Ionuț Cengher

La rândul său, Mark Endre, viceprimarul municipiului Reghin, a precizat că starea drumurilor se datorează cantităţii de sare folosită la dezăpeziri, urmând ca în perioada următoare să înceapă lucrările de reabilitare a zonelor de drum cu probleme.

Cunoaștem foarte bine situația din teren, sunt destul de mult pe traseu și cunosc exact cum se prezintă drumurile. Din păcate  am avut parte de o iarnă mai grea, până în momentul de față, am împrăștiat 500 de tone de sare, 800 de tone de nisip, Poate și acest lucru a afectat calitatea drumurilor. Avem deja un plan pentru asta, un plan pentru 3.000 de tone de asfalt. Mai avem vreo 7.000 mp de drum care vor fi în reabilitare. Am început să plombăm cu asfalt rece, cu caracter provizoriu. În această săptămână pornim stația de asfaltare. Vom avea o lucrare mai amplă, după mijlocul lui martie. Va fi probabil o procedură și vom turna și un covor asfaltic în anumite zone”, a precizat viceprimarul Mark Endre.

Mihai Pădurean, consilier PSD, a venit cu propunere, respectiv găsirea altor soluţii care să înlocuie sarea.

S-a amintit faptul că s-a aruncat o cantitate foarte mare de sare. Consecința acestui lucru este că drumurile în Reghin sunt varză, asta o vedem cu toții. Anul acesta nu mai putem face nimic, dar aș sugera celor din cadrul compartimentului de achiziții să ia în calcul și faptul că există și alte metode, de a folosi și alte substanțe decât sarea. Dacă vom face un calcul, vom constata că, chiar dacă aceste substanțe sunt mai scumpe, nu va trebui să reparăm atât de des drumurile. Cred că este o soluție de luat în calcul pe viitor”, a spus consilierul PSD.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE