Modificările Ordonanței 114, o enigmă pentru angajatori Business
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 918 Vizualizări

Modificările Ordonanței 114, o enigmă pentru angajatori

Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Judeţului Mureș a invitat reprezentanţii firmelor din județ luni, 4 februarie, la sediul instituției, pentru a afla ultimele modificări în domeniul legislativ, mai exact despre Ordonanța 114/2018, care a fost modificată la sfârșitul lunii decembrie.

„Astăzi ne întâlnim cu inspector Eva Man căreia dorim să-i mulțumim foarte mult pentru încrederea pe care ne-o acordă în a transmite cele mai importante modificări legislative și a vă oferi ocazia să aveți din primă sursă toate informațiile necesare pentru a putea lucra în cele mai bune condiții”, a spus, în deschidere, Anca Giurgiu, Secretar general al CCI Mureș.

Zilierii nu pot lucra mai mult de 120 de zile pe an

Articolul modificat va urmări munca necalificată cu caracter ocazional care se poate presta în câteva domenii prevăzute în Clasificarea activităților din economia națională, actualizată, și anume agricultură, vânătoare și servicii anexe (diviziunea 01), silvicultură, cu excepția exploatări forestiere (diviziunea 02) și pescuit și acvacultură (diviziunea 03).

Astfel, o persoană nu poate presta activități în regim zilier mai mult de 120 de zile în decursul unui an calendaristic, indiferent de numărul de beneficiari, cu excepția zilierilor care prestează activități în domeniul creșterii animalelor în sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităților acreditate, precum și în domeniul viticol, pentru care perioada poate fi de 180 de zile în decursul unui an calendaristic.

Este important de reținut că beneficiarul (angajatorul), nu poate utiliza o persoană mai mult de 25 de zile calendaristice în mod consecutiv în activitățile de tip zilier. Asta include și weekendurile, cu sporurile aferente. Dacă activitatea depusă de zilier necesită o perioadă mai mare de 25 de zile, acesta poate fi utilizat pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată.

„Legea zilierilor a fost gândită în mod special pe zi de muncă. Se diferențiază față de contractul individual de muncă tocmai prin această prevedere, că eu zilnic îl aduc la muncă, că am nevoie”, a precizat jrs. Eva Man, inspectorul şef al ITM Mureş.

Zilierii nu beneficiază de toate asigurările de care au parte angajații cu contract de muncă, iar statul își dorește astfel să încurajeze contractele de muncă.

Nerespectarea de către zilier a prevederilor privind desfășurarea activității de zilier ca durată de timp maxim admis, respectiv 120 de zile într-un an calendaristic sau 25 de zile consecutiv, se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei.

„Recomand în primul rând atenție sporită pentru că amenzile sunt prevăzute atât pentru angajați, cât și pentru angajator. Să se ferească înainte de a ajunge în situația să răspundă și să nu depășească numărul de zile care este prevăzut, încercând să respecte durata maximă”, a spus jrs. Eva Man.

3.000 de lei, salariu brut de pornire

Prin derogare de la prevederile articolului 164, alineat 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.000 lei de lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,3 ore pe lună, reprezentând aproape 18 lei pe oră. Condiția de bază a acordării salariului este ca firma să se înscrie în codurile CAEN care sunt stabilite de ordonanță. Practic, asta înseamnă că indiferent de postul pe care îl ocupă un angajat în cadrul unei firme cu cod CAEN în construcții, fie femeie de serviciu, fie inginer, salariul trebuie să pornească de la 3.000 de lei brut, modificare care a stârnit nemulțumirea angajatorilor. Asta este și indiferent dacă respectivul cod CAEN este principal sau secundar, dacă aduce toata cifra de afaceri sau doar 1%.

„În curând, va apărea și un ordin comun al Ministerului Muncii cu Ministerul Finanțelor unde vor fi probabil clarificări în amănunt. Dar, ca recomandare, întotdeauna îcercați să aplicați nevoile dumneavoastră prevederilor legale și nu încercați să lungiți prevederile legale la nevoile dumneavoastră pentru că întotdeauna nasc mult interpretări. Trebuie să stabiliți salariul minim pe economie, urmând ca după aceea când plătiți impozitile la o instituție la care nu suntem noi competenți, ea va stabili și normele de aplicare”, a spus inspectorul șef al ITM Mureş.

Nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 de lei la 2.000 de lei.

S-au discutat și alte prevederi în privința cărora era nevoie de clarificări. De exemplu, salariul minim brut pe economie de 2.350 de lei se acordă celor cu studii superioare doar dacă postul respectiv o cere. Dacă nu, salariul minim de bază rămâne la 2.080 de lei, indiferent dacă angajatul are la activ trei facultăți finalizate.

„Ca orice modificare, și aceasta este percepută și înțeleasă puțin mai greu, dar sunt convisă că în momentul în care vor veni clarificări, vor fi tratate corespunzător”, a concluzionat jrs. Eva Man.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE