Eșec fără pretenții, aproape non-combat Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 156 Vizualizări

Eșec fără pretenții, aproape non-combat

Fără șanse de a mai obține calificarea în etapa a III-a a Cupei României, echipa de baschet masculin BC Mureș Târgu-Mureș a jucat doar din obligativitatea de a juca partida retur din deplasare cu BCM U Pitești. După 72-99 pe teren propriu și rămasă fără Goran Martinic, formația mureșeană a cedat și jocul disputat miercuri seara în Trivale, cu 116-78 de această dată, pe sferturi 26-27, 26-15, 34-14 și 30-22. Mureșenii au ținut strâns jocul doar în primul sfert, pe care l-au și câștigat, dar au cedat apoi treptat, primind în fiecare sfert peste 25 de puncte, care au dus la un total cu care îi obișuiseră ei pe suporteri să învingă. Echipa lui George Trif nici nu avea de ce să riște, dar s-a prezentat și a evoluat în acest joc cu doar șase jucători, cinci reușind să puncteze. De remarcat totuși numărul mare de coșuri înscrise din afara semicercului de 3 puncte, 11, dintre care doar Engi a reușit 6 asemenea execuții (din tot atâtea încercări !). Marcatori: Sánta Szabolcs 24 puncte, Engi Rosenfeld Dávid 22 (6×3), Ernests Kalve 17 (2), Bölöni Tamás 13 (3) și Steff Norbert 2. A mai jucat Kilyén Örs.

Mureșenii vor susține următorul meci, în campionat, vineri, ora 18.00, pe teren propriu, cu CSM Focșani.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE