Home / Cultură / Despre morți numai, e bine – cronică la „Floor Covering – Terminal”
Natură vie, cu mort în picioare (Foto: Cristina Gânj)

Despre morți numai, e bine – cronică la „Floor Covering – Terminal”

Distribuie

Cea mai recentă premieră a Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu Mureș aduce pe scena Sălii Mari un text rusesc contemporan, în regia lui Sorin Militaru. „Floor Covering” (căruia i s-a adăugat ca titlu suplimentar, „Terminal”), este cea de-a doua piesă a Fraților Presnyakov și datează din anul 2000. Propunerea regizorului Sorin Militaru aduce un plus de noutate repertoriului curent al companiei române, ba mai mult, folosește aproape toți actorii săi, lucru destul de rar, dar binevenit.

Personajele interpretate de Alexandru Pavel și Csaba Ciugulitu s-au mutat într-o garsonieră nouă, pe care s-au apucat s-o renoveze. Alexandru Pavel e un ins anxios și obsedat de mama lui, căreia îi compune scrisori în care împletește ficțiunea cu realitatea, încearcă s-o manipuleze și îi reproșează numeroase lucruri, iar Csaba Ciugulitu reprezintă contrapunctul său îndrăzneț, cu inițiativă, care pune în mișcare evenimentele. În timp ce dezlipeau tapetul de pe unul din pereți, contrariați de duhoarea emanată de acesta, cei doi descoperă o nișă, iar înăuntru, un cadavru destul de proaspăt, care se prăvălește-n încăpere taman când la ușă se aud bătăile insistente ale proprietarului, un ins țicnit, extravagant și narcoman, interpretat cu nerv de Dan Rădulescu (care excelează, ca de obicei, în partituri comice, cu tușe pe alocuri nevrotice). Văzând că n-o scot la capăt cu proprietarul, care are legături vizibile cu decedatul, personajele interpretate de Csaba Ciugulitu și Alexandru Pavel se coalizează cu acesta și decid să păstreze secretul pentru ei, căutând totodată o variantă de a se descotorosi de mort. Când află că în incinta imobilului în care locuiesc are loc o nuntă, se autoinvită la bairam, speculând prilejul ideal de a-și pune planul în aplicare. Din păcate pentru aceștia, varianta se dovedește ineficientă, așa că vor trebui să ia o decizie riscantă și să transporte cadavrul într-un alt loc, iar cum aeroportul pare cea mai bună idee, ajung în cele din urmă la terminal.

Spectacolul mustește de umor negru, iar această calitate intrinsecă se reflectă și la nivel vizual, costumele și machiajul personajelor fiind în ton cu estetica macabră a desfășurării acțiunii. Scena petrecerii de nuntă este semnificativă prin picturalitatea și dinamica ei atent coregrafiată, în care personajele, așezate la masă ca piesele unui mecanism straniu, funcționează organic și compact, conturând personalități distincte, nuanțe comice, ipostaze burlești și parodiind, prin caricatură și efecte grotești, nunțile tradițional-contemporane românești, care devin frecvent pretexte pentru exhibări ridicole ale instinctelor primare, ale reflexelor de a bea și a mânca pervertite și conduse previzibil la un final cu urlete, cafteli și îmbrânceli, în care cei așezați la mese ajung, irevocabil, sub ele.

Dacă prima parte a spectacolului e dominată de suspans și hohote de râs, cea de-a doua virează considerabil într-o zonă a absurdului, în care râsul este mult mai reținut și își fac loc interogațiile, speculațiile și se reevaluează adevărata miză a acțiunii. Terminalul, laolaltă cu aeroportul, se prezintă, la fel ca și gările, ca un topos modern al zonei de liberă circulație, de tranzit, în care unele lucruri se sfârșesc pentru a da startul unor planuri noi. Mai precis, reprezintă o zonă de răscruce existențială, a aparițiilor și a disparițiilor, în care personajele își vor schimba cursul vieții. Întrebarea care va marca de-aici încolo, iar în final, tot mai acut, spectacolul va fi dacă personajele care încearcă să se debaraseze de un mort nu sunt ele însele moarte, dacă viața, așa cum au trăit-o până atunci, n-a fost de fapt o formă de deces animat. Prin urmare, ne putem întreba dacă sinuciderea ar însemna o întrerupere a morții, și dacă o potențială înviere ar semnifica adevărata (re)naștere.

Întrebările se acumulează, iar personajele vor încerca să afle pe propria piele ce înseamnă să exiști de fapt. Partea a doua prezintă o serie consistentă de momente în care tensiunea și umorul (chiar mai negru decât până atunci) funcționează în tandem, însă încărcătura filosofică oferă un centru de greutate spectacolului și eventuale bătăi de cap publicului. Există și scene care ambiguizează contextul și mai mult (precum cea în care stewardesa interpretată de Ale Țifrea îi ține lui Alexandru Pavel un discurs despre frică, urmată imediat de cea în care Nicolae Cristache joacă un rol la granița dintre militar și interlop, ale cărui rațiuni îmi rămân obscure), la fel cum scenele vivace, dense la nivel vizual și pline de ritm oscilează cu unele plate, cu un joc actoricesc forțat (în special din partea lui Alexandru Pavel) sau cu un ritm instabil. Ținând, însă, cont că am văzut spectacolul la premieră, multe dintre inconsistențe (destul de reduse ca număr, per total), sunt explicabile și se pot corecta pe parcurs.

„Floor Covering – Terminal”, la o primă vizionare, se prezintă ca un spectacol bogat în detalii, cu o paletă largă de semnificații (grefate, de altfel, pe o tematică destul de restrânsă), care te pune pe gânduri în măsura în care te și face să râzi. Nu în ultimul rând, e un spectacol care necesită multiple vizionări.

„Floor Covering – Terminal” a avut premiera în 31 ianuarie 2019. Regia este semnată de Sorin Militaru, scenografia îi aparține Oanei Micu, iar traducerea este realizată de Mașa Dinescu.
Din distribuție fac parte actorii: Alexandru Pavel, Csaba Ciugulitu, Dan Rădulescu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Ştefan Mura, Emilia Banciu, Luchian Pantea, Bianca Fărcaş, Rareş Budileanu, Loredana Dascălu, Georgiana Ghergu, Ale Ţifrea, Nicolae Cristache, Ion Vântu, Cristian Iorga, Gabriela Bacali, Delia Bălaşa, Alexandru- Andrei Chiran, Cristina Holtzli, Eduard Marinescu, Sergiu Marocico, Laura Mihalache, Liviu Pancu, și Tiberius Vasiniuc.

Andrei VORNICU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.