Share

Home / Cultură / Didactica. Triftongii

Didactica. Triftongii

O definiţie a triftongului ar cuprinde obligatoriu elementul de compunere savant „tri” (cf. limba greacă).

Triftong: emiterea în limitele unei singure silabe a trei sunete vocalice diferite dintre care două semivocale şi o vocală. (ex: trăiau, aripioară).

Numărul se referă la sunetele vocalica aflate în limitele unei singure silabe: o vocală şi două semivocale. Repartizarea acestor sunete vocalice într-o anumită silabă, poate fi diferită: le-oai-că; mân-gâ-ioa-să – „Leoaică tânără, iubirea/ mi-a sărit în faţă” (Nichita Stănescu).

Aceeaşi dispunere a semivocalelor o întâlnim şi în cuvântul „stăteau”: „Paraschiv, Nilă şi Achim stăteau spre partea dinafară, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară, în curte.” (Marin Preda – „Moromeţii”).

Cei mai mulţi triftongi au această dispunere vocalică. Un alt exemplu: îmbulzeau (îm-bul-zeau). „Doamna Herdelea privea mânioasă la oamenii care se îmbulzeau împrejurul lor, curioşi.” (Liviu Rebreanu – „Ion”).

Alte exemple: „veneau”; „Veneau în căruţe cu druştele, care cântau având roşeaţă în faţă.” (Liviu Rebreanu).

E bine să reţinem că accentul îl poartă întotdeauna vocala. Ca şi în situaţia diftongilor, unii triftongi rezultă din pronunţarea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite. De exemplu, „mi-au”. „Jocurile mi-au schimbat… ideea despre om (…) despre trup…” (Mircea Cărtărescu).

Triftongul „ţi-ai” rezultă din pronunşarea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite: „De ţi-ai da viaţa toată/ Nime-n lume nu ne ştie.” (Mihai Eminescu).

O clasificare a triftongilor am întâlnit într-o lucrare recentă (autor Sergiu Şerban): triftongi ascendenţi, când ambele semivocale preced vocala: mân-gâ-ioa-să. „Noaptea-i dulce-n primăvară (…). Ca-ntr-un suflet cu durere, o gândire mângâioasă.” (Vasile Alecsandri). În citatul din Vasile Alecsandri se află şi un alt tip de triftong: triftong centrat, semivocalele încadrează vocala: noap-tea-i (ea-i). Cratima este folosită pentru a marca pronunţarea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite.

Un triftong ascendent se află şi în cuvântul du-ioa-să: „Mândra mea cea mult duioasă/ Ce să fac să-mi fii mireasă.” (Folclor). Triftongul este ascendent: sv + sv + v.

Mulţi dintre triftongi conţin forme conjuncte: „i-au”, „mi-ai”, „ţi-au”, etc.

O situaţie specială ar constitui-o pronumele (i) eu; (i) ei care ar fi triftongi având litera zero „i”. Litera este numită şi cu alt termen, grafem, iar diftongii şi triftongii se referă la sunete. La Theodor Hristea am întâlnit pentru „i” (sunet fără corespondenţă grafică) folosirea lui „y”. Se consideră că pronunţarea (i) eu ar fi o caracteristică fonetică, care ar servi la o rostire facilă (firească) a pronumelor eu, ei, etc.

Prof. gr. I Cornelia TOŞA

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Omagiu adus lui Vieru, Netea și Miron Cristea, la Reghin

Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, Direcția Județeană de Cultură, Inspectoratul Școlar Județean, Despărțământul Reghin …

Share
Share