FOTO. Memoria profesorului surdo-mut-orb Vasile Adamescu a fost vie la Târgu Mureș Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 624 Vizualizări

FOTO. Memoria profesorului surdo-mut-orb Vasile Adamescu a fost vie la Târgu Mureș

Vasile Adamescu a fost profesor surdo-mut-orb pentru deficienți de vedere la Cluj-Napoca, iar activitatea sa didactică, precum și cea artistică, de modelator în lut, încununată cu participări la evenimente în toată țara, au reprezentat coordonatele unui destin unic. Vasile Adamescu s-a stins din viață la finalul anului trecut, dar moștenirea pe care a lăsat-o îl înscrie într-un panteon foarte restrâns pe plan internațional.

Asociația Podium, în colaborare cu Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Surzilor din România și Teatrul Ariel a organizat la Târgu Mureș un eveniment omagial prin care să onoreze memoria profesorului Vasile Adamescu, pentru a inspira astfel generațiile noi de persoane nevăzătoare, surde sau cu surdocecitate, și nu numai.

Reîntâlnire în orașul de suflet al lui Vasile Adamescu

Un eveniment similar avut loc în aceeași perioadă a anului 2013, când a fost lansat primul volum al cărții autobiografice „Înfruntând viața“, la Teatrul Ariel, în orașul pe care Vasile Adamescu l-a considerat apoi cel mai drag dintre cele din România. Între timp, a ieșit de la tipar cel de-al doilea volum, care a fost lansat în cadrul evenimentului. De asemenea, a fost prezentată o expoziție de ceramică figurativă și diverse obiecte folosite de nevăzători.

La eveniment au luat cuvântul Teodora Chira, vicepreședinta Asociației Podium, Pavel Curticăpean, membru al Asociației Nevăzătorilor, filiala Mureș, și Viorel Micu, psihopedagog și însoțitor al lui Vasile Adamescu în ultimii 15 ani de viață ai acestuia. Evenimentul a beneficiat și de aportul valoros al Évei Takács, interpret mimico-gestual, care a mijlocit cele spuse publicului hipoacuzic.

„Ne dorim să fie o întâlnire a bucuriei, a împlinirii vieții, a reușitei și a faptului că imposibilul poate să devină posibil. Am continuat acest proiect pe care l-am pornit împreună cu domnul Adamescu. Să sperăm că o să creăm niște amintiri, niște amprente ale mesajului pe care a vrut să îl lase pentru noi domnul Adamescu, nu doar pentru cei de aici, ci pentru cei din toată țara. De fapt, domnul Adamescu a rămas un fenomen al lumii și a transmis că, întotdeauna, cel mai important în viață este iubirea și dăruirea, ceea ce dumnealui le-a făcut din plin“, a declarat Teodora Chira în deschidere.

A urmat apoi proiecția unui documentar de aproximativ 30 de minute despre viața lui Vasile Adamescu, în care au fost prezentate numeroase aspecte inedite ale biografiei sale ieșite din comun, dar și imagini rare, de arhivă, cu elevul Vasile Adamescu și cu profesoara Florica Sandu care a reușit, printr-o muncă asiduă, să îl demutizeze.

O voință inimaginabilă

Pavel Curticăpean este la rândul lui nevăzător, dar a recunoscut că performanța reușită de Vasile Adamescu reprezintă un eveniment.
„Vasile Adamescu a fost un om care a depășit toate greutățile. și toți cei dintre noi care avem dizabilități considerăm că viața este grea. Pentru acest om n-a existat obstacol și în primul rând a avut o voință inimaginabilă. A fost mereu un om care a vrut să cunoască, un om fără odihnă, un om care n-a folosit o clipă de răgaz. El a trebuit să recupereze ceea ce noi am recuperat prin donația naturii. El n-a avut această șansă, să aibă ce au majoritatea oamenilor pe pământ. (…) Dar a avut oameni care l-au înțeles și l-au apreciat și, mai mult, i-au apreciat efortul și voința deosebită de care acesta a dispus. Se vede că atunci când avem voință, când nu suntem leneși putem să facem lucruri nebănuite. Fiecare dintre noi, dacă avem ambiția și suntem dispuși la cunoaștere, putem să ne depășim anumite limite. Eu sunt prea mărunt ca să vorbesc despre acest om și am o deosebită mândrie că am fost contemporan cu el.“

În continuare, a luat cuvântul Viorel Micu, fost elev al lui Vasile Adamescu, al cărui destin s-a legat în mod inextricabil de al profesorului său. Cel care în prezent e psihopedagog pentru persoane cu deficiențe de vedere a menționat că Vasile Adamescu a fost un om special pentru că și-a pierdut auzul și vederea înainte de vârsta de trei ani, deci înainte ca creierul să aibă posibilitatea să capteze și să stocheze informații. El își amintește doar că a auzit și că a văzut, fără să poată să precizeze ce anume.

„Construit după tiparul unui om perfect“

„El a trăit ca într-un clopot de sticlă, ferit de tot ce este rău, iar când a început să dea piept cu lumea reală era șocat că în societate se fură, că oamenii se bârfesc între ei. Ani de zile i-au trebuit să înțeleagă că vecinii îți pun piedici, sau chiar prietenii. El a fost construit după tiparul unui om perfect. A fost învățat că trebuie să muncească. Putea foarte bine să fie un asistat social, dar nu a vrut acest lucru și a muncit până în ultimul moment pentru a-și câștiga singur existența și întotdeauna a avut o plăcere și o dăruire extraordinare în a da oamenilor înapoi ceea ce-a primit. Iar aceste cărți pe care le-a scris sunt un omagiu pe care l-a adus acestor persoane“, a declarat Viorel Micu. Acesta a adăugat că Vasile Adamescu a absolvit Facultatea de Psihopedagogie Specială cu lucrarea de diplomă „Cum percep realitatea în absența auzului și văzului“, având media finală 9,75, a predat timp de 27 de ani la Școala de nevăzători și, după pensionare, a mai lucrat 13 ani ca profesor voluntar.

Un al treilea volum al cărții „Înfruntând viața“ va fi publicat peste circa două luni, urmând ca primele două să fie traduse apoi în mai multe limbi de circulație internațională. În cursul anului, autobiografia lui Vasile Adamescu va străbate Oceanul și va ajunge în SUA, împlinind astfel, postum, unul dintre puținele visuri pe care omușl, artistul și profesorul nu a reușit să și le împlinească în cei 74 de ani de viață extraordinară.

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE