Creșterea calității actului medical prin dezvoltarea de tehnici noi, obiectiv important pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 925 Vizualizări

Creșterea calității actului medical prin dezvoltarea de tehnici noi, obiectiv important pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă

Îmbunătățirea organizării la nivelul spitalului, dezvoltarea de noi tehnici medicale și perfecționarea celor existente în prezent, dezvoltarea de noi structuri sunt o parte dintre obiectivele pe care conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu-Mureș dorește să le atingă. Mai multe detalii despre aceste obiective, dar și despre auditul clinic pe consumul de antibiotice, ce urmează să fie efectuat în luna aprilie, a oferit mai multe detalii directorul medical al SCJU Târgu-Mureș, conf. dr. Szederjesi Janos, într-un interviu acordat Cotidianului Zi de Zi.

Reporter: Începând de anul trecut ați preluat funcția de director medical. Ce obiective  importante v-ați propus să atingeți privind creșterea actului medical în cadrul spitalului, nivelul implicării personalului în actul medical în sprijinul rezolvării problemelor de sănătate ale pacienților?

Conf. dr. Szederjesi Janos: Obiectivul principal ar fi ca să încercăm să facem mai mult cu resursele pe care le avem, iar în această direcție consider că ar trebui să îmbunătățim organizarea la nivelul spitalului. Trebuie să îmbunătățim activitatea structurilor din subordinea directorului medical prin comunicare eficientă la nivelul spitalului între profesioniști și între diferite departamente, să creștem transparența din partea conducerii, să atragem personalul medical de partea noastră. Deciziile trebuie să fie luate împreună, bineînțeles, în interesul pacientului. Pe de altă parte, dorim să încercăm să oferim sprijin și celorlalte structuri ale spitalului, să înțeleagă fiecare care este rolul și beneficiul adus pacientului prin munca lui, ducând astfel la creșterea randamentului individual. Un alt obiectiv îl reprezintă îmbunătățirea imaginii spitalului, dorim ca acesta să fie mai vizibilă pe rețelele de mediatizare. Un obiectiv important este, de asemenea, dezvoltarea unor structuri noi, vestiare pentru personal, structura de spitalizare de zi și biroul de internări, să putem duce la bun sfârșit proiectul cu centrul de arși, blocul operator și terapia intensivă -sper să avem sprijinul tuturor celor care sunt implicați pentru a le putea realiza. Acestea ar fi liniile de dezvoltare pe viitor, pentru următorii ani.

Rep.: Asigurați conducerea unui spital cu caracter regional, cu o adresabilitate mare din partea pacienților din întreaga țară. Ce credeți că particularizează această instituție medicală?

S.J.: Aș aminti aici câteva aspecte importante, care cred că particularizează spitalul nostru: faptul că avem un centru UPU SMURD cu heliport, ce deservește județele învecinate dar și zone mai îndepărtate, pacienții fiind aduși aici, de urgență, (n. red. – cu elicopterul, pe calea aerului) în special pacienții critici; al doilea aspect îl reprezintă concentrarea multor specialități implicate în urgențe în același loc, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și Institutul pentru Boli Cardiovasculare și Transplant se află în aceeași clădire, astfel o patologie foarte variată poate fi tratată fără ca pacientul să fie plimbat kilometri pe raza orașului. Nu pot să nu amintesc și de meritul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, cu care avem o strânsă colaborare și care este un centru recunoscut pe plan național pentru pregătirea în domeniul medical, aspect ce se reflectă în calitatea serviciilor oferite de personalul medical din instituție.

Rep.: Cu ce vă puteți mândri, în mod deosebit, dacă este să vorbim despre reușitele SCJU Târgu-Mureș?

S.J.: În primul rând ne putem mândri cu personalul pe care îl avem și dovadă stă feedback-ul pacienților care vin din alte județe și ne laudă pentru modul în care sunt abordați și tratați în spitalul nostru. Mai mult, majoritatea personalului medical dovedește dorința de a lupta pentru dezvoltarea medicinei din Târgu-Mureș, prin introducerea unor proceduri medicale noi, încercând să scoată în față medicina târgumureșeană.

Rep.: Spuneți că aveți feedback de la pacienți din întreaga țară. Pentru toate specialitățile sau pentru unele specialități?

S.J.: Este clar că unele specialități sunt mai accesibile la noi. Suntem un centru recunoscut pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, patologia neurochirurgicală, dar și pentru unele patologii de chirurgie generală, neurologie, neonatologie, ortopedie, iar pentru obstetrică ginecologie suntem centru regional. În multe specialități avem o recunoaștere pe plan național.

Rep.: Dintre proiectele de viitor care este cel ce vă preocupă mai mult?

S.J.: Să încercăm să creștem calitatea actului medical prin dezvoltarea de tehnici noi, de perfecționare a celor care există, creșterea nivelului de organizare la nivelul spitalului, să realizăm un act medical de calitate, dar și eficient din punct de vedere financiar.

Rep.: Spuneați că se dorește și dezvoltarea de tehnici noi. Despre ce este vorba?

S.J.: Fiecare secție, fiecare șef de clinică are niște linii de dezvoltare. Pe  partea de radiologie intervențională încercăm să dezvoltăm tehnicile intervenționale endovasculare, pe partea de chirurgie încercăm să dezvoltăm tehnicile laparoscopice, chirurgia toracică, pe partea de microchirurgie reconstructivă și plastică încercăm să dezvoltăm un centru de arși în Târgu-Mureș.

Aceste linii de dezvoltare profesională conducerea spitalului încearcă să le sprijine, să acorde atenție și fonduri necesare, dacă este posibil. Dorim să facem un centru de pregătire pentru personalul medical legat de tratamentul endovascular al pacientului cu accident vascular cerebral, proiect care se află momentan în derulare. Demersurile au fost inițiate din partea Ministerului Sănătății. Noi efectuăm aceste proceduri medicale la ora actuală în cadrul spitalului, astfel proiectul îl considerăm realizabil. Proiectul implică Secția Clinică de Neurologie, Compartimentul de Radiologie Intervențională și Secția de Neurochirurgie, cele trei departamente care asigură tratamentul acestor pacienți.

Rep.: Despre Centrul de arși se discută demult la Târgu-Mureș.

S.J.: Este un proiect al Ministerului Sănătății cu Banca Mondială și momentan este studiul de pre-fezabilitate. Teoretic, în cursul primei jumătăți din anul acesta ar trebui să fie finalizat proiectul tehnic.

Rep.: Introducerea auditului clinic în practică pentru a identifica, spre exemplu, dacă există eventuale probleme în comunicarea dintre medic și pacient, respectiv dacă înțelege pacientul ce i se spune, ar fi o soluție pentru un act medical mai eficient?

S.J.: Bineînțeles. Aceste proceduri de audit ne ajută să identificăm deficiențele noastre și ne permit să aducem îmbunătățiri. Auditul clinic în practică trebuie să fie manageriat la nivelul Consiliului medical al spitalului, de către cel care conduce partea medicală. Am și făcut un pas în această direcție, în luna aprilie este programat un audit clinic pe consumul de antibiotice. Este o soluție general valabilă (n. red. – auditul clinic în practică), dar noi momentan am început să-l facem țintit pe anumite zone. Pe consumul de antibiotice, toți șefii de secții, compartimente clinice primesc consumurile periodice, li se va cere o evaluare lunară timp de trei luni, după care trebuie să emită un punct de vedere asupra acestor consumuri, urmând ca în aprilie să meargă un audit care să analizeze situația. Nu putem analiza toți cei peste 1.000 de pacienți internați, dar se vor lua loturi mai mici, reprezentative, pe care să se analizeze și după aceea să se prelucreze rezultatele. Acest audit va fi format din specialiști ai spitalului.

Rep.: Cum se împacă funcția de director medical cu cea de anestezist?

S.J.: Sunt anumite avantaje prin faptul că probabil anestezistul deseori are o viziune globală asupra pacientului și acest lucru poate cumva să se translateze și în partea de management. Pe de altă parte, este important ca persoana care ocupă poziția de director medical să poată să acopere o sferă mai largă de specialități. De asemenea, am învățat de-a lungul timpului că în situații de criză trebuie să număr până la 10 și după aceea să încerc să analizez, ca să pot vedea imaginea în ansamblu și să pot decide ce este de făcut pentru binele pacientului. Directorul medical tot pentru binele pacientului luptă, dar la un alt nivel.

A consemnat Arina TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE