Vasile Iosif (FMC România): “Cercetarea a devenit extraordinar de scumpă” Agricultura
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 423 Vizualizări

Vasile Iosif (FMC România): “Cercetarea a devenit extraordinar de scumpă”

Compania FMC a fost prezentă în cadrul Simpozionului DAFCOCHIM, în frunte cu Vasile Iosif, director general FMC Agro Operațional România, care deține și funcția președinte al Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM).

„În cadrul AIPROM, 50 de specialiști din diferite multinaționale își desfășoară activitatea în grupuri de lucru. În acest sens, avem patru grupuri de lucru, primul fiind cel dedicat legislației. Fiind țară membră a Uniunii Europene, legislația este unul din cele mai înspăimântătoare domenii , pentru că există foarte multe produse , foarte multe denumiri. Uniunea Europeană mai are 402 substanțe active, iar atunci când cumpărați un produs alimentar, roșii de exemplu, din Turcia, ei folosesc 125 de substanțe active, deci există posibilitatea să primiți și o parte din substanțele care sunt total interzise în Uniunea Europeană. Din cele 402 substanțe, 75 sunt pe lista de substituire, deci multe produse care nu sunt pe placul fermierilor, din păcate dispar din piață. Ca să fac o glumă, Uniunea Europeană  reușește să omoare produsele de uz fitosanitar mai repede decât reușim noi să inovăm. De aceea, împreună cu Ministerul Agriculturii lucrăm la o nouă legislație, deoarece vechea legislație este din 1994, or lucrurile au evoluat foarte mult. Al doilea grup de lucru este partea de marketing, care comunică realizările noastre în piață și tot ceea ce face industria. Al treilea grup de lucru este cel de logistică iar ultimul grup de lucru este partea de stewardship, care ține de siguranța utilizării produselor de uz fitosanitar”, a precizat Vasile Iosif.

În ce privește FMC Agro Operațional România, component românească FMC a apărut în anul 2017, activitatea la nivel naţional fiind cordontă de o echipă puternică menită să susțină cererile și necesitățile consumatorilor români.

„Suntem singura companie care a rămas cu sigla roșie. Acest lucru vine de la DuPont prin transferul de produse și de cercetare care a fost făcut. De ce aceste companii se unesc? Pentru faptul că cercetarea a devenit extraordinar de scumpă. O companie precum FMC să aducă în piață o substanță activă cheltuiește în fiecare minut 50 de dolari timp de 11 ani, care înseamnă vreo 180 de milioane de dolari, până ajungi cu un produs. Vă puteți imagina, dacă Uniunea Europeană omoară produsele cu viteza cu care este obișnuită, va fi foarte greu pentru noi să ținem ritmul cu ei. Compania FMC este una foarte veche, înființată în 1883 de un chimist pe nume John Bean care a început cu o pompă cu presiune continua de stropit. Sigla noastră se găsește în aeroporturi, pentru că la ora actuală sunt trei companii FMC la nivel global, una care este FMC Techologies, focusată pe partea de înarmare și echipamente special, ambulanțe, mașini de stins incendii, scări rulante în aeroporturi, apoi FMC Corporation unde suntem noi, iar începând de anul trecut, FMC Lithium, care este o companie de sine stătătoare. Compania FMC s-a lansat puternic în 1928, când a achiziționat încă alte trei companii, în 1941 a produs  primul transportor blindat, care fost cel mai utilizat în istoria armatei americane, M 113, care este și astăzi în funcțiune. Lovitura de grație FMC a reușit-o în 2017, când DuPont, în procesul de merger cu DAW, a fost obligată de către Comisia Europeană să vândă întreaga cercetare, 2.200 de angajați, produse de 1,5 miliard de dolari și  majoritatea fabricilor de producție și de sinteză. De aceea, culoarea roșie din obraji ne vine dinspre DuPont, pentru că FMC a devenit o firmă relevantă în momentul în care a achiziționat cercetarea  DuPont Pro Potection, mai précis 1.850.000 de molecule sintetice”, a menționat Vasile Iosif, Country Leader FMC Agro Operațional România.

Acesta a subliniat importanța cercetării și inovării, domeniu în care compania FMC alocă sume substanțiale.

„Cine suntem? Cifrele sunt grăitoare, 4,2 miliarde de dolari cifră de afaceri în 2018, din care 8% merge pe cercetare, 6.480 de salariați, 23 de centre de cercetare și 26 de fabrici. Suntem a cincea corporație la nivel mondial în domeniul protecției plantelor  care cercetăm și inovăm. Inovația face parte din viața noastră, și de ce nu, ne face viața mai bună, în medicină, în protecția plantelor și în orice alt domeniu. La ora actuală la nivel global sunt 82 de molecule în faze foarte avansate de cercetare. Înmulțit cu vreo 300 de milioane de dolari, vă dați seama cam ce efort financiar necesită să cercetezi aceste molecule și să le pui în piață. FMC are 22. Cu o cadență destul de regulată vom veni în piața din Români  cu produse foarte bune”, a spus Vasile Iosif.

„Să alegeți un produs care să acopere buruienile care le aveți în câmp”

Vasile Iosif  a adresat un sfat fermierilor, să țină de calitatea produsului care-l achiziționează, în ce privește erbicidarea, altfel numărul tratamentelor va fi mai mare.

„De ce ar trebui în acest an să fiți foarte atenți, mai ales la erbicidarea cerealelor păioase? În majoritatea țării, densitatea culturii nu este foarte bună, iar fermierii care se vor uita neapărat la preț, și nu vor înțelege faptul că au nevoie de un erbicid foarte bun, vor aplica două tratamente. În prezent, concurența dintre planta de cultură și buruiană, din cauza densităților proaste este clar în defavoarea plantei de cultură, și aici mă refer la grâu. Anul acesta cheia va fi să alegeți un produs care să acopere buruienile care le aveți în câmp, dar mai ales să aveți puțină rezidualitate la produsul respective, pentru că altfel veți aplica două tratamente”, a subliniat Vasile Iosif.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE