Cum tratăm atletismul, „Regina Olimpiadelor” ?

Jocurile Olipice s-au născut în urmă cu mai bine de un secol, în 1896 mai exact, având la bază probele atletice. Nu întâmplător, atletismul este disciplina numită „Regina Olimpiadelor”, deschisă cu proba de Maraton, cea care a și fost la baza Olimpismului. În urmă cu decenii, România s-a aflat mai mereu prezentă în diverse probe olimpice, chiar cu medalii obținute. În Târgu-Mureș sau județul Mureș atletismul a fost de asemenea o disciplină agreată și practicată de mulți sportivi care s-au orientat spre sportul în care nu depinzi de evoluția coechipierilor, unde totul depinde de tine. Doar două exemple: discobolul Nagy József rămâne unul din atleții mureșeni de excepție ai României, numit și „deschizător de drumuri în proba de aruncarea discului”, recordul său național este unul dintre cele mai vechi recorduri naționale ale atletismului românesc. Acesta a fost stabilit în data de 22 mai 1983, la Zaragoza, performanța reușită cu o aruncare de 68,12 m nefiind nici până azi egalată. Ulterior, atleta ludușeană Kovács Ella a devenit „Regina celor două tururi” (proba de 800 metri), cu numeroase medalii la Mondiale și Europene. Ea a fost exclusă din delegația pentru Olimpiada de la Seul din 1988, pe motive…financiare, deși rezultatele obținute în acea perioadă dădeau speranțe la o medalie.

Atletismul mureșean, azi

Dar să trecem la zilele noastre. În prezent atletismul este sprijinit doar de câțiva oameni cu sufletul alături de această disciplină, practicat de cei care „se încăpățânează” să practice una non-profitabilă. În Târgu-Mureș s-a vehiculat mult în ultimii ani repunerea în circuit a fostului Stadion Municipal, cu piste de atletism. Cele câteva amenajări au lăsat impresia unor persoane numite să răspundă de acest aspect că atletismul poate fi practicat. În realitate, sportivii de la canotaj ai CS Mureșul mai aleargă, pentru condiție fizică, alții aleargă din hobby. Aceștia i-au pe unii să creadă că totul este în regulă, deși pentru a îndeplini condițiile de omologare ar mai avea nevoie de multe altele.

Singurii atleți activi se pregătesc în prezent doar pe terenul Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” și sunt numai copii și juniori. Acest lucru doar datorită a doi profesori, ambii pensionari, care nu pot să stea departe de arenele atletismului. Aceștia sunt Baczo Lászlo și Szabo Ferenc, prezenți zilnic la teren, indiferent de condițiile meteo.

Mai îmbucurător este faptul că, tot indiferent de condițiile meteo, pe teren vin copii pasionați de atletism. „Pentru mine o mare satisfacție este să văd atâța copii care vin să alerge. Am peste 40 de copii care vin regulat și marea mea bucurie este atunci când le văd fețele zâmbitoare, vin cu multă plăcere la antrenamente, indiferent de vremea de afară. Am ieșit la pensie, dar această activitate mă motivează o dată în plus, iar faptul că nu mă consideră „moșul”, mă numesc „domnul profesor” îmi oferă o motivație în plus. Marea mea satisfacție aș putea-o considera și faptul că oricând aș putea să mă prezint la orice concurs cu un lot de 6 sau 7 sportivi cu șanse la locuri fruntașe”, ne spune profesorul Szabo Ferenc.

Acesta s-a axat în ultimii ani pe una dintre cele mai dificile probe ale atletismului, săritura cu prăjina. Este dificilă din mai multe puncte de vedere. Dacă la atletism doar un echipament și o pregătire adecvată sunt suficiente pentru a ajunge la performanță, în această probă lucrurile stau puțin diferit. „Obiectul muncii”, adică prăjina, presupune costuri suplimentare, deplasarea la competiții este mult mai dificilă, deoarece necesită spațiu suplimetar. Cu toate acestea, această probă a fost dominată în ultimii ani, la nivelul juniorilor, de sportivii LPS Târgu-Mureș. Ultima performanță este cea reușită de Dacian Costea. El a reușit nu mai demult, în week-endul trecut mai exact, cucerirea medaliei de bronz în cadrul Campionatului Național pentru Seniori și Tineret disputat la București. Locul III ocupat de acesta la categoria Tineret (cu o săritură de 4,10 m.) nu reprezintă un rezultat de rezonanță, dar pentru condițiile de pregătire poate fi considerat deosebit. „Săritura cu prăjina este o probă extrem de complexă. Ea presupune, pe lângă multă muncă, forță, viteză, îndemânare și curaj. Păcat că nu avem condiții propice pentru pregătire, dar pe Dacian îl consider ca pe unul dintre cei mai valoroși atleți pe care i-am avut în ultimii ani. Cred că dacă vom fi feriți de accidentări el va domina în anii următori categoric această probă. Este un băiat deosebit, are toate calitățile necesare și cred că doar în acest an poate trece peste ștacheta de la 4,5-4,6 metri”, consideră profesorul Szabo.

Stadionul de atletism, doar promisiune elctorală

În timpul conversației purtate cu cei doi profesori, la antrenament a apărut și Dacian Costea. După medalia de bronz cucerită la Tineret, el va participa la sfârșitul acestei săptămâni la o nouă finală de Naționale la București, cea de la juniori I. Dacian este elev în clasa a X-a la Liceul Economic Transilvania și la vârsta de nici 17 ani are 1,90 înălțime. Nu s-a orientat spre o disciplină mai „comercială” deoarece de mic l-a prins „virusul atletism”. „Am fost de foarte mic tentat să fac sport. De pe la cinci ani am încercat mai multe sporturi, începând cu înotul, apoi am continuat cu scrima. Între timp am încercat un an și atletismul, dar am renunțat. Tot timpul eram foarte vioi, alergam ca orice copil și părinții m-au îndemnat să fac sport, dar nu au încercat să mă influențeze spre o anumită ramură. După un an de pauză, cam acum cinci ani, am revenit la atletism și mi-a plăcut mai mult față de prima încercare. La început făceam mai toate probele, dar domnul profesor, fiind specializat pe prăjină a detectat la mine probabil unele calități specifice probei și m-a îndrumat spre aceasta. Între timp am crescut mult în înălțime, dar niciodată nu m-a tentat să merg la baschet, fotbal sau alte sporturi”, își amintește un posibil viitor campion (are deja titluri la categoriile mici).

Dacian Costea are în schimb și motive de nemulțumire, la fel cum au și cei care îl îndrumă. „Pe Dacian îl văd cel mai valoros săritor cu prăjina în viitorul apropiat. Din păcate aici nu avem condiții prielnice pentru pregătire, astfel că multe cluburi cu condiții mai bune abia așteaptă să-l poată legitima”, este off-ul antrenorului.

„Îmi doresc mult să contui pe acest drum, dar cred că mari performanțe aș putea obține doar dacă aș pleca din oraș”, a punctat și tânărul atlet.

Copii sunt, baze nu

Cu rezultate sau posiblități mai sunt și mulți alți copii care au ales să practice atletismul. Între timp, la antrenament au venit și alți copii, băieți și fete, unii direct de la școală. Lucrul remarcat de profesorul Szabo Ferenc se adeverește. Cu o zi înainte precipitațiile, ninsoare combinată cu lapoviță nu au contenit. Acum temperatura este scăzută, umiditatea din aer nu tocmai plăcută pentru atletism. Pe pistă intră să alerge o fetiță blondă, cârlionțată, cam de 10 ani. Șchiopătează ușor, dar aleargă. Domnul profesor i-a spus câte ture să facă și ea a venit tocmai din Sâncrai la antrenament. Celelalte fetițe aleargă și ele, tot zâmbind.

Competiții doar până la clasa a IV-a

Terenul se animă pe timp ce trece. Zăpada căzută în urmă cu o zi și temperatura scăzută nu i-a împiedicat pe micuții dornici de alergat. Din păcate, acestea sunt improprii, iar Dacian Costea poate doar alerga cu prăjina, fără a exersa salturile. „Despre condițiile de pregătire este greu să vorbim, cu atât mai mult despre organizarea de competiții. Competiții mai importante putem organiza doar pentru copii până la clasa a IV-a. La probele de viteză de exemplu, avem probleme și la cea de 60 metri, unde alergătorii nu au loc suficient de oprire, intră în gard după cursă și este periculos. Din fericire, nici în ceea ce privește numărul de copii care sunt tentați să practice atletismul, nici cu colegii care ar fi dispuși să lucreze cu ei nu ar fi problemă. Problema este doar cea a lipsei unei baze corespunzătoare, bază promisă de nenumărate ori în ultimii zeci de ani, dar de care și acum ducem lipsă”, ne spune și profesorul Baczo Lászlo.

Între timp sosește o altă posibilă speranță a atletisului mureșean. Este Darius Făgăraș, elev în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv, component al lotului național de juniori, specializat în ultima perioadă pe probele de garduri. Fiu de sportiv, cu tatăl fost ciclist campion la Dinamo București, mama atletă de performanță în Târgu-Mureș, Darius este un băiat sensibil, trecut prin prea multe încercări pentru vârsta lui fragedă. „Părinții au fost sportivi și cum aveam prea multă energie, m-au încurajat să fac sport. Nu m-au orientat spre o anumită ramură, m-au lăsat pe mine să aleg. Nu m-a tentat alt sport, deși am făcut un an de fotbal. După un an am trecut la atletism și mi-a plăcut, mai ales că am avut de la început rezultate bune. Am mers foarte bine la viteză, dar am ales gardurile, fiind și o probă tehnică”, își amintește Darius.

Pe singura porțiune pe care se poate, Dacian Costea aleargă în continuare cu prăjina cu gândul la Naționalele de juniori din 22-23 februarie, iar cele câteva fete aleargă zâmbind, în frunte cu micuța „Cârlionțata”, „Zburlici”, sau „Borzolka”, nu i-am reținut exact porecla primită.

După o asemenea experiență este greu să-ți mai găsești cuvintele potrivite de încheiere. Concluzia este însă aceea că mai avem oameni pasionați, copii dornici de a face sport, dar aceștia au nevoie de spijin și condiții.

Mihai VEREȘ