Didactica. Vocale în hiat

Cuvântul hiat provine din limba latină, prin filieră franceză. Sensul de bază (propriu) constă în procesul fonetic de întâlnire a două vocale pronunţate succesiv în silabe diferite.

Acestea pot face parte din acelaşi cuvânt sau din cuvinte diferite. “Otilia trăia cum cânta la pian, zguduitor şi delicat într-un tumult de pasiuni…” (George Călinescu). Textul conţine vocalele în hiat: “i” şi “a” (Otilia), (pian), “i” şi “u”: (zguduitor) şi “pasiuni).

Ca sensuri secundare ale cuvântului “hiat” în DEX, sunt precizate: discontinuitate, pauză, întrerupere.

În DOOM (2) sunt amintite vocalele în hiat: a şi e (aer); e şi a (agrea); e şi e (idee); i şi e (pustie); i şi a (în formele articulate de nominativ – acuzativ, singular la substantivele feminine terminate în i şi e – forma articulată: familia, hiatul fiind i şi a, apoi i şi i (fiica), o şi e (poem), o şi o (coopta), u şi e (duet), a şi i (naiv). “În unele împrejurări, Ghiţă Niţescu era de o incredibilă naivitate.” (după Ion Luca Caragiale), u şi a (suav); u şi u (continuu). “Continuu se auzeau strigătele din vale.” (Ion Agârbiceanu).

În gramaticile pentru învăţământul superior este prezentat hiatul în fonetica sintactică: când prima dintre vocale reprezintă finalul unui cuvânt, iar cealaltă începutul cuvântului imediat următor: “O secundă, o secundă/ eu l-am fost zărit în undă/ El avea roşcată fundă/ Inima încet mi-afundă.” (Nichita Stănescu). În ultimul vers, vocala a este finalul cuvântului inima, iar vocala î (încet) constituie începutul cuvântului imediat următor.

Vom oferi şi alte exemple: “câmpie argeşană”, “însoţeşte înceata caravană” (Ion Pillat). Sunt pronunţate în contexte imediate vocalele e şi a, şi e şi î (hiat în fonetică sintactică).

Referitor la cuvintele care conţin vocale în hiat, în exprimarea curentă se manifestă tendinţa de a se evita pronunţarea succesivă a celor două vocale. În loc de fiică (forma corectă) se pronunţă fică, în loc de cooperare (forma corectă) se pronunţă coperare.

Varianta folosită (mai ales în pronunţare) este renunţarea (evitarea) celei de-a doua vocale: aspectos (corect aspectuos), caserie (corect casierie), ştinţă (corect ştiinţă).

În alte situaţii, între cele două vocale aflate în hiat, se introduce o semivocală: poiezie (corect poezie), aleie (corect alee). În felul acesta se constituie falşii diftongi ie. Şi acest mod de evitare la pronunţarea în hiat constituie o greşeală de limbă.

Vorbitorii “mai grăbiţi” recurg la o rostire mai uşoară (facilă)… poate şi mai rapidă (să se compare: ştiinţific cu ştinţific – a doua formă este incorectă).

Se recomandă utilizarea cuvintelor (şi sub aspect fonetic) aşa cum sunt cuprinse în dicţionare şi în îndreptare. Intenţia specialiştilor este să promoveze aspectul cel mai îngrijit al limbii române.

Prof. gr. I Cornelia TOŞA