INSCOP: Românii au cea mai mare încredere în Armată şi NATO Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 219 Vizualizări

INSCOP: Românii au cea mai mare încredere în Armată şi NATO

Românii au cea mai mare încredere în armata naţională şi în NATO, pe ultimul loc în clasamentul instituţiilor interne, respectiv internaţionale, regăsindu-se Parlamentul României şi Comisia Europeană, potrivit unui sondaj INSCOP, realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer.
Conform unui comunicat transmis joi Agerpres, în urma cercetării sociologice a rezultat că Armata continuă să fie instituţia internă în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 64,1% dintre respondenţi declarând că au încredere mare şi foarte mare în această instituţie (66,7% spuneau acelaşi lucru în noiembrie 2018). Urmează Biserica – 54,5% (52,8% în noiembrie 2018), Jandarmeria cu 43,5% (49,3% în noiembrie 2018) şi Poliţia cu 41,2%.
Potrivit aceluiaşi sondaj, 39,7% dintre români au încredere multă şi foarte multă în DNA, iar 39,1% au încredere multă şi foarte multă în Preşedinţie (33,7% în noiembrie 2018). Lor le urmează, la egalitate, Primăria şi BNR, ambele instituţii fiind cotate cu 34,7%.
Un procent egal de români (31,4%) au încredere multă şi foarte multă în SRI şi SIE, în timp ce 27,7% dintre respondenţi declară că au încredere multă şi foarte multă în presă. Pe următoarele poziţii se situează Consiliul Judeţean cu 20,1% încredere multă şi foarte multă, Curtea Constituţională cu 18,4% (19,9% în noiembrie 2018) şi Guvernul cu 12,8% (13,7% în noiembrie 2018).
Pe ultimele locuri ale clasamentului încrederii în instituţiile interne, arată sondajul, se situează partidele politice, cu 11,8 % încredere multă şi foarte multă (9,1% în noiembrie 2018) şi Parlamentul – cu 9,8% încredere multă şi foarte multă.
În topul încrederii in instituţiile internaţionale, pe prima poziţie se situează NATO, cu un procent de încredere multă şi foarte multă de 49,9%, urmat de UE cu 47,8%. Parlamentul European beneficiază de un capital de încredere de 44,7%, iar Comisia Europeană este cotată cu 43,8% încredere multă şi foarte multă.
Sondajul INSCOP Research a fost realizat pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eşantionului, de tip multistratificat, probabilistic, a fost de 1.080 de persoane, reprezentativ pentru populaţia neinstituţionalizată a României cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

(www.agerpres.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE