Eșec cu no, merci, pentru suporteri Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 125 Vizualizări

Eșec cu no, merci, pentru suporteri

Echipa feminină de baschet a cedat lamentabil partida susținută duminică pe teren propriu în etapa a VII-a din cadrul celei de-a doua faze a Ligii Naționale. Mureșencele au pierdut pentru a doua oară pe teren propriu în fața formației Rapid București, cu scorul de 88-92 de această dată, după două reprize de prelungiri. Echipa antrenorului Ionel Brustur a pierdut și partida din returul primei faze susținută pe teren propriu, dar atunci avea o scuză, având mai multe jucătoare accidentate. Au câștigat în schimb ambele meciuri de pe terenul bucureștencelor și se aflau acum pe prima poziție în grupa Galbenă, a doua din punct de vedere valoric. Șansele erau mari de a încheia pe prima poziție, mai ales că urmau să susțină în ultima etapă pe teren propriu partida cu principala contracandidată la primul loc, CSU CSM Oradea.

Chiar fără posibilitatea de a promova după prima ediție în primul eșalon, fiind club nou înființat, suporterii așteptau ca echipa care pregătește sezonul viitor să ofere un spectacol din postura de favorită.

Înecate la mal

Echipa a început relativ bine jocul, a condus aproape în permanență, dar nu a reușit să se desprindă pe tabelă și a ratat la final o victorie care o aveau totuși în mână. Scorul pe sferturi a fost 17-13, 17-16, 18-21, 18-20 și 18-22 în reprizele de prelungiri, cu 10-10 în prima și 8-12 în a doua. Au condus în permanență în prima parte, având pe parcursul sfertului secund avantaj de 9 puncte. La reluare s-a mers cap la cp până aproape de ultima pauză. Rapid a reușit să egaleze de două ori, dar la debutul ultimului act a reușit să preia conducerea. Un sfert dezamăgotor a dat totuși speranțe la final, când mureșencele au reușit să preia din nou conducerea. Cu doar 4 secunde rămase gazdele aveau 70-67 și victoria părea sigură. Coșul de 3 puncte reușit în ultima secundă de Stanici a trimis partida în repriza suplimentară. Au fost două de fapt, una în care mureșencele au reușit să egaleze în extremis, dar în a doua n-au mai reușit acest lucru. Surprinzător, în reprizele de prelungiri s-au înscris mai multe puncte decât în oricare din cele patru sferturi. În ultima repriză de prelungiri a fost și 84-81, mureșencele au mai avut ocazia egalării la 88 în ultimul minut, dar oaspetele au fost cele care au fost mai lucide.

Cele mai multe puncte pentru gazde le-a înscris Angel Robinson, cu 32 (2×3), fiind urmată de Meszaros Kata, cu 18, Antonia Radu 17 și Bianca Voica 16 (4×3). Deși s-au aflat multe minute pe parchet, Alina Pop și Andreea Feiseș nu au punctat, iar Alexandra Bobar și Diana Ignat au înscris împreună 5 puncte.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE