Personalitățile componisticii românești, evocate la Reghin

Casa Municipală de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin  a fost vineri, 15 februarie, gazda turneului de concerte „Muzica românească – de la Rapsodiile române la Cântece de pustiu”, organizat de Asociația Klavier ART. Turneul vine să omagieze reprezentanții  muzicii românești în frunte cu George Enescu, Mihail Jora și Constantin Silvestri, de la a cărui dispariție se  împlinesc în acest an 50 de ani.

”Titlul acestui turneu marchează o perioadă de mai bine de 40 de ani din istoria muzicii româneşti, din momentul apariţiei pe scena muzicii universale a Rapsodiilor române ale lui George Enescu. Este  cel care a dat o direcţie muzicii româneşti şi dezvoltării compoziţiei din această ţară, care a instituit un premiu de compoziţie care avea să pună în lumina reflectoarelor nume importante ale componisticii româneşti, încurajând astfel creaţia românească.  Aici vorbim de Mihail Jora, marele profesor, marele creator al şcolii de compoziţie româneşti şi Constantin Silvestri, cel de la a cărui dispariţie se împlinesc în acest an 50 de ani”, a precizat Ioana Voicu-Arnăuţoiu, prezentă la Reghin în dublă calitate, atât de solist, cât și de narator al serii, cu o frumosă incursiune în viața și opera celor trei muzicieni, Enescu, Jora și Silvestri.

„George Enescu a instituit un Premiu de Compoziţie, şi nu întâmplător, acest premiu era finanţat din banii lui câştigaţi în concerte. A fost nu doar un violonist de geniu, dar şi un compozitor şi profesor remarcabil, unul dintre elevii săi fiind celebrul Yehudi Menuhin. Enescu a fost un om de o generozitate cu totul şi cu totul ieşită din comun , şi-a ajutat confraţii valoroşi dar şi pe cei care aveau probleme de tot felul, aflaţi la ananghie. Din păcate, George Enescu şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în exil. Spun din păcate, deoarece schimbările de regim din România nu l-au încurajat deloc să rămână în ţară. Soţia lui, care purta numele de Cantacuzino, care făcea parte dintr-o familie nobilă, probabil că ar fi avut probleme dacă rămâneau în ţară. Enescu a plecat într-un turneu în Statele Unite, de unde nu a mai revenit niciodată în ţară. În anul 1947, a fost prima încercare a regimului comunist de la Bucureşti să-l aducă pe Enescu în ţară. I s-a propus chiar şi un loc în Parlamentul României”, a precizat Ioana Voicu-Arnăuţoiu.

Mihail Jora, reper moral în lumea cultural românească

A doua personalitate evocată în cadrul spectacolului de la Reghin a fost cea a lui Mihil Jora, de numele căruia se leagă Societatea  Compozitorilor Români , fondată de acesta în anul 1921.

„Mihail Jora este marele profesor, cel care a întemeiat şcoala de compoziţie românească. Are un traseu foarte interesant, în primul rând prin faptul că a făcut studii nu numai de muzică, a făcut studii de drept. Este şi la această oră considerat de Conservatorul din Leipzig unul din cei mai importanţi absolvenţi ai acestei instituții. A  fost un profesor de compoziţie de o înaltă factură alături de  Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Dinu Lipatti şi nu în ultimul rând Constantin Silvestri. A fost unul dintre fondatorii Societăţii Compozitorilor Români  în anul 1921, şi a militat pentru promovarea muzicii româneşti , a folclorului românesc. De reţinut este faptul că,  Mihail Jora a fost un reper moral în lumea cultural românească, mai ales după 1945, motiv pentru care, la un moment dat, în 1948 nu mai făcea parte din Societatea Compozitorilor Români, nu a mai fost profesor la Conservator. A ajuns în câţiva ani să trăiască extrem de modest, fără însă să renunţe la principiile lui. Nu a mai făcut parte din Societatea Compozitorilor Români pe motiv că a refuzat să facă o cerere, aşa cum a decis noul comitet al noi înfiinţate uniuni, el spunând că este membru fondator şi nu are de ce să facă cerere. Nu a mai fost profesor la Conservator pentru că,  în ziua de 31 decembrie, toţi funcţionarii din România trebuiau să depună jurământ noii republici populare. Cu o zi înainte abdicase ultimul rege al României, şi noua republică cerea  acest jurământ de credinţă oamenilor care lucrau în instituţiile de stat. El, foarte curajos, s-a ridicat şi a spus : ar trebui să ţinem un moment de reculegere pentru regele nostru, care tocmai a abdicat. Problemele lui au început să fie din ce în ce mai mari, cu atât mai mult cu cât, fiind cumnat a lui Grigore Gafencu, ministrul de Externe, dar mai ales Ambasador al României la Moscova, poziţie care la prins la începutul celul De-al Doilea Război Mondial, lucruri care l-au făcut să fie permanent  urmărit, iar muzica lui să fie din ce în ce  mai criticată, din ce în ce mai puţin cântată”, a spus Ioana Voicu-Arnăuţoiu

De la Conservatorul din Târgu Mureș, la exilul în Anglia

Ultimul, dar nu cel de pe urmă evocat al serii a fost Constantin Silvestri, o  mare personlitate a muzicii românești, cu un destin la fel de trist ca urmare a tratamentului oferit de regimul comunist.

„Constantin Silvestri este cel care, la zece ani  era student la Conservatorul din Târgu Mureş. A făcut studii de pian şi de compoziţie. La 12 ani l-a cucerit pe George Enescu când,  Conservatorul din Târgu Mureş  l-a invitat pe marele compozitor să asculte cei mai buni studenţi pe care îi avea. Enescu avea să poarte în amintirea sa un copil de 12 ani care cânta cu o nostalgie, cu o dăruire şi cu o înţelegere extraordinară muzica lui Chopin. În 1932, la 17 ani, Constantin Silvestri dobândeşte primul premiu de compoziţie, cu Dansurile din Transilvania, A compus destul de multe lucrări, din păcate cariera lui de dirijor la împiedicat să continue să compună în același ritm. Problemele sale  au început să le aibă începând cu 1945, el nedorind în niciun fel să compună la comandă , nici măcar prin titlurile compoziţiilor lui nu a dorit să răspundă comenzilor politice care erau atunci extrem de presante. În cariera sa se întâmplă un lucru cu totul ieşit din comun, în 1956  asistă la un concert de-al său, la Ateneu, un muzicolog britanic, Raymond Malcolm care este absolut fascinat  de felul în care dirijorul Silvestri şi-a dus concertul la bun sfârşit. Întors în Marea Britanie, reuşeşte să convingă Filarmonica din Londra, cea mai importantă orchestră din lume la acea dată, să invite un necunoscut din estul Europei, pe Constantin Silvestri. Acesta face o impresie excepţională, reuşeşte să imprime cu Filarmonica din Londra o simfonie de Dvořák, care în 1957 obţine Grand Prix du Disque decernat de Academia Charles Cros din Paris., urmat un an mai târziu de același premiu, cu două lucrări de George Enescu. Un alt eveniment foarte important în viaţa lui Constantin Sivestri se întâmplă în 1958, la prima ediţie a Festivalului George Enescu, când dirijează premiera românească a operei Oedip, a cărei premieră mondială fusese în 1934 la Paris. După această premieră, Silvestri pleacă cu gândul să nu mai revină în România niciodată, lucru care se şi întâmplă. În anul 1961 devine dirijorul Orchestrei Filarmonice din Bournemouth (Anglia), unde face o carieră excepţională. Ruptura definitivă cu România se produce, cere azil politic în Franţa, apoi se mută în Bournemouth, fapt pentru care, în România i se retrag titlurile de Artist Emerit şi Artist al Poporului prin decretul  Marii Adunări Naţionale”, a menționat Ioana Voicu-Arnăuţoiu.

De la cuvânt, la muzică

Povestea celor trei muzicieni avea să fie completată muzical grație recitalurilor susținute de Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini),  Ioana Voicu Arnăuțoiu (vioară), Manuela Giosa (pian) care au prezentat câteva lucrări de referință  din creația compozitorilor George Enescu și Constantin Silvestri.