Confruntare cu Liga în Cupa României la handbal Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 455 Vizualizări

Confruntare cu Liga în Cupa României la handbal

După disputarea 16-imilor Cupei României la handbal feminin, la sediul Federației Române de Handbal a avut loc tragerea la sorți a „optimilor” competiției, care vor avea loc la sfârșitul săptămânii de la mijlocul lunii martie, în 16-17 mai exact. Între cele 16 echipe calificate în această fază sunt 9 din Liga Națională (Liga Florilor) și alte 7 din cele patru serii ale Diviziei A, una din seria A, trei din seria B, una din seria C și două din D. Partidele vor avea loc într-o singură manșă, iar la tragerea la sorți s-a stabilit ca în cazul echipelor care evoluează în același eșalon gazda să fie cea extrasă prima din urnă, iar în cazurile în care o echipă din Liga Națională întâlnește una din Divizia A partida să aibă loc pe terenul celei de-a doua. În acest ultim caz sunt șapte din cele opt jocuri, printre care și cel al formației CSM Târgu-Mureș. Calificată după victoria din primul tur, 30-25 cu HC Activ CSO Plopeni, echipa mureșeană va avea ca adversară formația din primul eșalon, CSU Cluj-Napoca. Astfel, întâlnirea va avea loc la Târgu-Mureș. Clujencele ocupă locul 12 (din 14) în Liga Națională, cu 2 victorii în 15 etape, ca atare este o bună șansă pentru echipa antrenoarei Mihaela Evi să treacă acest prim exament cu o echipă din primul eșalon.

O tragere la sorți care poate părea „bizară”

Deși tragerea la sorți s-a efectuat cu toate cele 16 în aceeași urnă și numărul era aproape egal, toate cele 7 echipe din eșalonul secund vor avea adversare din primul, deci vor fi gazde. Singurul meci între două echipe din Liga Națională va fi HC Zalău – SCM Gloria Buzău. Celelalte șase partide ale „optimilor” sunt: FC Argeș Pitești (seria C Divizia A) – SCM Râmnicu Vâlcea (Liga Națională); CSA Steaua București (seria B) – CSM Galați (LN); AHCM Slobozia (seria A) – HC Dunărea Brăila (LN); Universitatea de Vest Timișoara (seria D) – CSM București (LN); Rapid București (seria B) – CS Gloria 2018 Bistrița (LN) și Dinamo Bitcoin București (seria B) – Măgura Cisnădie (LN).

În caz de egalitate după timpul regulamentar, pentru calificarea în sferturi se va trece direct la aruncări de la 7 metri, cu serii de câte 5, urmate de câte o aruncare, până la situația în care o echipă ratează iar cealaltă înscrie.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE