Home / Politic / EXCLUSIV! Consilierii liberali excluşi contraatacă: „Vom depune plângere penală împotriva conducerii PNL Târgu-Mureș!”

EXCLUSIV! Consilierii liberali excluşi contraatacă: „Vom depune plângere penală împotriva conducerii PNL Târgu-Mureș!”

Distribuie

Patru din cei cinci consilieri liberali excluşi recent din organizaţia municipală a Partidului Naţional Liberal (PNL) Târgu-Mureş, respectiv Dumitru Matei, Vasile Miculi, Călin Moldovan şi Radu Todoran, au anunţat marţi, 19 februarie, că vor depune plângere penală împotriva conducerii PNL Târgu-Mureș şi solicită conducerii partidului „să înceteze orice acţiune tendenţioasă de denigrare” în spaţiul public prin „declaraţii neacoperite”.

Motivul excluderii, un vot pentru „apărarea intereselor cetăţenilor”

Grupul celor patru consilieri au explicat, pentru cotidianul Zi de Zi, că motivul iniţierii procedurii de excludere din partid are la bază un vot dat în Consiliul Local „pentru apărarea intereselor cetăţenilor”, respectiv pentru realizarea unui program de investiţii necesar dezvoltării municipiului Târgu-Mureş.

„Constatând că în spaţiul public din judeţul Mureş au apărut o serie de declaraţii din partea preşedintelui interimar al PNL Târgu-Mureş, domnul Ervin Molnar, care denigrează imaginea publică a subsemnaţilor, oameni cu o bogată experienţă profesională, administrativă  şi politică, recunoscută atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean şi naţional, în scopul corectei informări a publicului instituţiilor dumneavoastră de presă, facem următoarea declaraţie comună: solicităm preşedintelui interimar al PNL Târgu-Mureş să înceteze orice acţiune tendenţioasă de denigrare a imaginii noastre în spaţiul public, prin declaraţii neacoperite de un suport real. În fapt, motivul iniţierii procedurii de excludere a noastră din PNL, care ar duce la retragerea mandatului de  consilier local, câştigat în urma voturilor târgumureşenilor în alegerile locale din iunie 2016, a fost un vot dat de noi pentru un proiect de hotărâre care are ca scop apărarea intereselor cetăţenilor acestei urbe, printr-un program de investiţii care va duce la dezvoltarea municipiului Târgu-Mureş. Precizăm că acest vot a fost dat în baza legii şi a mandatului pe care îl avem din partea alegătorilor noştri, pentru a-i reprezenta cu onoare şi demnitate în această funcţie publică”, au transmis Dumitru Matei, Vasile Miculi, Călin Moldovan şi Radu Todoran.

Procedura excluderii, „departe de a fi finalizată”

Cei patru se declară surprinşi de somarea Prefecturii Mureş de către conducerea PNL Târgu-Mureş şi mai susţin că excluderea lor din Consiliul Local Târgu-Mureş este pe departe de a fi realizată, în acest sens fiind nevoie să se parcurgă „toate etapele legale”.

„Trebuie să subliniem faptul că deşi în spaţiul public a apărut informaţia eronată că noi am fi deja excluşi din partid şi ne-am fi pierdut mandatul de consilieri locali, această procedură este departe de a fi finalizată, ea trebuie să parcurgă toate etapele legale pentru a deveni o hotărâre definitivă. Ne surprinde faptul că această conducere interimară atenţionează şi somează Instituţia Prefectului judeţului Mureş să ia măsuri care presupune încălcarea legii!”, au menţionat Dumitru Matei, Vasile Miculi, Călin Moldovan şi Radu Todoran.

„Vom depune plângere penală împotriva conducerii PNL Târgu-Mureș”

Nu în ultimul rând, grupul celor patru a mai anunţat că va depune plângere penală împotriva conducerii PNL Târgu-Mureş, acuzată că ar fi manipulat informaţiile prezentate opiniei publice.

„Viitorul politic în PNL al subsemnaţilor se va clarifica pe baza legii, în urma unor proceduri clare, nu pe baza unor declaraţii tendenţioase, scoase din context, aruncate în spaţiul public de persoane fără nicio pregătire şi experienţă în domeniu, cu scopul de a duce în eroare opinia publică. Cu siguranţă, cetăţenii municipiului Târgu-Mureş care ne susţin, şi nu numai, înţeleg intenţia noastră de a le apăra interesele şi mai ales vor vedea rezultatele votului pozitiv dat pentru hotărârea de Consiliu Local în cauză. Dorim prin această luare de poziţie, corecta informare a cetăţenilor municipiului Târgu-Mureş, aflarea adevărului şi îndepărtarea valului de manipulare pe care actuala conducere interimară a PNL Târgu-Mureş încearcă să îl arunce în ochii dumneavoastră. Informăm de asemenea, că subsemnații, cei patru consilieri care am fost propuși pentru excluderea din Partidul Național Liberal, vom depune plângere penală împotriva conducerii PNL Târgu-Mureș”, au mai transmis Dumitru Matei, Vasile Miculi, Călin Moldovan şi Radu Todoran.

Pavel Dumitru, „iertat” de conducerea PNL?

Biroul Politic Judeţean al PNL Mureş a decis, în data de 7 februarie, la propunerea Organizaţiei Municipale a PNL Târgu-Mureş, excluderea din partid a consilierilor locali Dumitru Matei, Vasile Miculi, Călin Moldovan, Radu Todoran şi Pavel Dumitru, acesta din urmă nefăcând parte din „grupul celor patru” care au luat poziţie vis a vis de excludere. De altfel, în cercurile politice din Târgu-Mureş s-a zvonit, la puţin timp după decizia de excludere colectivă, că Biroul Politic Judeţean al PNL Mureş va reveni asupra hotărârii de exludere din partid a lui Pavel Dumitru, subiect pe marginea căruia vom reveni.

Alex TOTH

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

UPDATE: Mureș – Percheziții într-un dosar de ”abuz de încredere” la o firmă de transport rutier. Trei bărbați, reținuți!

Distribuie Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.