Share

Home / Slider / Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii mureşeni!

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii mureşeni!

Un ordin de protecție provizoriu a fost emis de către polițiștii din cadrul Poliţiei staţiunii Sovata, față de un bărbat în vârstă de 43 de ani, a informat joi, 21 februarie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Dosar penal pentru „violență în familie”

Potrivit sursei citate, miercuri, 20 februarie, în jurul orei 12.20, polițiștii din cadrul Poliţiei staţiunii Sovata au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că într-un imobil din localitate are loc un scandal.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la aceeaşi dată, în timp ce se afla în locuința comună din localitatea Sovata, sub influența băuturilor alcoolice, un bărbat de 43 de ani a agresat-o fizic pe concubina acestuia, în vârstă de 46 de ani. După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, se menţionează în comunicat.

Ce prevede legislaţia

Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018, fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.

„De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor. Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia. Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane”, au mai transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Acţiune de promovare a limbii rromani

Preşedintele Asociaţiei Divers, Maria Korek, a anunţat, zilele trecute, că elevii de la Şcoala Gimnazială …

Share
Share