Share

Home / Administratie / Târgu-Mureş: 13,1 milioane de lei pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe

Târgu-Mureş: 13,1 milioane de lei pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe

Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş a anunţat marţi, 19 februarie, că în cadrul strategiei de atragere a fondurilor nerambursabile pentru modernizarea şi dezvoltarea municipiului ca pol de dezvoltare urbană a promovat două proiecte europene în valoare de peste 13,1 milioane de lei pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, informează www.agerpres.ro.

Un proiect pentru şapte blocuri, semnat

Potrivit Agerpres, unul dintre proiecte, în sumă de 6.032.737 de lei, este semnat şi lucrările de execuţie vor fi demarate în primăvara acestui an iar cel de-al doilea, în valoare de 7.092.112 lei, este în etapa precontractuală.
“Proiectul prevede clădiri rezidenţiale reabilitate din punct de vedere termic. Este vorba de un număr de şapte blocuri situate pe străzile Constantin Romanu – Vivu nr. 2, Aleea Carpaţi nr. 47, Depozitelor nr. 7, Piaţa Gării nr. 1 A, Piaţa Gării nr. 2 A, Mimozelor nr. 2 şi Aleea Cornişa nr. 32. Valoarea proiectului se ridică la suma de 6.032.737 de lei, din care finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 60% – finanţare de la Fondul European Dezvoltare Regională (FEDR) 85%, finanţare de la bugetul de stat (BS) 15% – valoarea finanţării proprii este de 40%, din care contribuţia proprie 15%, iar contribuţia Asociaţiilor de Proprietari este 25%. Contractul de execuţie este semnat, lucrările de execuţie urmând a fi demarate în primăvara acestui an”, se precizează în comunicat.

Urmează încă şase blocuri

Cel de-al doilea proiect vizează reabilitarea termică a şase blocuri de locuinţe situate pe străzile Argeşului, Gheorghe Doja, Piaţa Gării, Moldovei, Cernavodă, Transilvaniei şi Măgurei, iar din suma de peste 7 milioane de lei valoarea finanţării nerambursabile din partea Uniunii Europene este de 60%, din care 85% reprezintă finanţare de la FEDR şi 15% – finanţare de la bugetul de stat. Valoarea finanţării proprii este de 40%, din care contribuţia proprie 15% iar contribuţia Asociaţiei de Proprietari este 25%.
Totodată, reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu-Mureş a subliniat că elementul central al dezvoltării urbane durabile îl constituie finanţarea proiectelor de dezvoltare, în baza unor strategii integrate, care abordează provocările economice, de mediu, climatice, demografice şi sociale din oraşe.
Conform Agerpres, în acest sens, “specialiştii din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Mureş s-au axat pe mai multe direcţii de acţiune iar una dintre acestea se referă la creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe.”

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Péter Ferenc: Nu acordați încredere campaniei de strângere de semnături lansate de Primăria Târgu Mureș

Se ascut săbiile în Târgu Mureș. Aseară, Biroul de Presă al UDMR Mureș ne-a remis …

Share
Share