Home / Administratie / Finanţări pentru taxiuri electrice în Târgu-Mureş?

Finanţări pentru taxiuri electrice în Târgu-Mureş?

Distribuie

Consilierii locali ai municipiului Târgu-Mureş vor decide, într-o şedinţă viitoare de lucru, asupra oportunităţii aprobării unui program de finanțare nerambursabilă din bugetul local al municipiului Târgu-Mureș pentru achiziționarea unor autoturisme noi cu propulsie 100% electrică şi unor autoturisme noi cu propulsie hibridă benzină/electrică, destinate transportului public de persoane în regim de taxi din localitate.

Ce prevede iniţiativa

În cazul în care proiectul va primi vot favorabil, pentru fiecare autoturism cu propulsie 100% electrică achiziționat, se va aloca suma de 6.000 de lei, pentru fiecare autoturism cu propulsie hibridă benzină/electrică achiziționat, se va aloca suma de 3.000 de lei, iar per total suma alocată din bugetul local pentru acest program va fi de 60.000 de lei. Totodată, beneficiarul unei astfel de finanțări va avea obligația de a folosi autoturismul cu destinația transportului public de persoane în regim de taxi din Târgu-Mureș minim 5 ani, în caz contrar urmând să fie obligat la restituirea sumei primite prin program.

Argumentele lui Kovács Lajos-Alpár

Proiectul a fost iniţiat de jrs. Kovács Lajos-Alpár, consilier local UDMR, şi se află în dezbatere publică, pe site-ul Primăriei municipiului Târgu-Mureş, www.tirgumures.ro, începând din 7 februarie 2019, astfel încât persoanele interesate pot  trimite în scris propuneri, sugestii, opinii care au valoare de    recomandare, până la data de  17  februarie 2019, la sediul Primăriei municipiului Târgu-Mureş sau prin e-mail: secretar@tirgumures.ro.

„Având în vedere faptul că parcul auto în domeniul taximetriei este foarte învechit, Consiliul Local va contribui cu acest proiect la modernizarea parcului auto destinat transportului public de persoane în regim de taxi din Târgu-Mureş. Piaţa autoturismelor electrice se dezvoltă în întreaga lume. Un avantaj foarte important și benefic ar fi că emisia de noxe ale acestora în timpul deplasării sunt nule, şi în cazul autoturismelor hibride sunt reduse, un aspect important, care poate contribui la un mediu sănătos şi curat”, a precizat jrs. Kovács Lajos-Alpár.

Iniţiatorul proiectului a enumerat şi alte avantaje ale modernizării parcului auto destinat transportului public de persoane în regim de taxi: se pot reîncărca chiar și de la o priză normală de 220V, realimentarea autoturismului este foarte facilă pentru utilizator, prezintă risc mult mai redus de incendiu/explozie în caz de accident, datorită lipsei de combustibil spre deosebire de cele pe benzină/motorină, care sunt foarte inflamabile, Uniunea Europeană a alocat fonduri nerambursabile pentru amenajarea staţiilor de încărcare publice, costurile de întreținere și alimentare sunt mai mici decât în cazul autoturismelor cu motoare pe benzină/ diesel, zgomotul produs în mers este mult mai redus decât în cazul mașinilor clasice.

„Prin alocarea sumei pentru achiziționarea acestor mașini electrice vom contribui la reînnoirea parcului auto învechit, clineții vor circula mai civilizat și totodată vom avea un mediu mai sănătos și curat”, a conchis jrs. Kovács Lajos-Alpár.

De asemenea, acelaşi consilier local a iniţiat un alt proiect de hotărâre, aflat în dezbatere publică, care prevede eliminarea taxelor privind autorizația pentru executarea serviciilor de transport în regim de taxi pentru autoturismele cu propulsie 100% electrică si reducerea acestor taxe pentru maşini cu propulsie hibridă benzină/electrică.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Controversă a profesorilor catolici: „Avem sau nu liber de Paște?”. Ligia Deca: „Școala nu vă poate limita acest drept”

Distribuie Ministrul Educației din România, Ligia Deca, a efectuat joi, 28 martie, o vizită de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.