Home / Administratie / Ședință de Consiliu Local la Sighișoara

Ședință de Consiliu Local la Sighișoara

Distribuie

Consilierii sighișoreni se întrunesc joi, 28 februarie, ora 14:00 în ședință ordinară,  având pe ordinea de zi 23 de proiecte de hotărâre, 2 adrese, 4 informări și punctul Diverse. Printre proiectele aflate pe ordinea de zi de numără cele privind  modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială Sighișoara, aprobarea structurii rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Sighișoara, pentru anul școlar 2019- 2020, desemnarea reprezentanților Consiliului Local Sighișoara, în Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar sighișorene,  aprobarea modificării tarifelor unor operațiuni aferente activității de întreținere a sistemului de iluminat public în Municipiul Sighișoara, prestate de către S.C. Apă Termic Transport S.A, precum și  modificarea art. 4 din Anexa nr. 7 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 267/20.12.2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019.
În cadrul ședinței se va da citire informării  cu privire la propunerea de înfrățire a Municipiului Sighișoara cu districtul Icheri Sheher din Baku, Republica Azerbaidjan.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Propunere PNL. Pasaj subteran în zona Cocoșul de Aur

Distribuie Consilierul local al Municipiului Târgu Mureș, Horea Șarlea, a prezentat, în cadrul unei conferințe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.