Home / Agricultura / Club România a lansat „Agricultura. Concepte și Instrumente operaționale”, cel de-al patrulea volum din Seria Caiete Documentare

Club România a lansat „Agricultura. Concepte și Instrumente operaționale”, cel de-al patrulea volum din Seria Caiete Documentare

Distribuie

Agricultura. Concepte și Instrumente operaționale”, cel de-al patrulea volum din Seria Caiete Documentare realizată din inițiativa Club România a fost lansat joi, 21 februarie în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară din București.

Proiectul editorial, publicat de Editura Club România, în coordonarea lui Marius Stoian și Mihai Aniței, directorul general al Azomureș, reunește peste 115 autori dintre cei mai reprezentativi profesioniști români din zona administrației publice, mediului academic și universitar, dar și din cadrul comunității de business și antreprenoriat sau societate civilă, care expun viziuni și proiecte sustenabile în vederea consolidării contribuției românești la reformarea noii Politici Agricole Comune, în lumina noilor provocări și angajamente europene, precum schimbările climatice, imperativul dezvoltării durabile sau migrația forței de muncă.

„Agricultura. Concepte şi instrumente operaționale oferă cadrul și datele înţelegerii importanţei viziunii în crearea plus valorii: poate că nicăieri nu se vede mai bine din cifre creșterea agriculturii românești ca urmare a Politicii Agricole Comune (PAC). Mecanismul de atragere a fondurilor funcţionează bine pe ambii piloni. Se obţin recorduri la nivel de producţie cerealieră, la export. S-a investit mult, nu numai în producție, s-a investit în infrastructură agricolă, în dezvoltări conexe. Sunt desigur și multe de completat/ajustat/reformat, dar există certitudinea măsurabilă a direcţiei corecte și a progresului. La data apariţiei CD 4 Agricultura ne aflăm în plin exerciţiu românesc de leadership european. În acest volum pot fi găsite, ilustrate cu acurateţe profesională, ideile și propunerile cu care România ar putea adăuga avantaje în viitoarea PAC ce se află în stadiu germinativ. Idei provenite din zona universitară și academică, dinspre agribussines, asociaţii profesionale, structuri europene, oameni implicaţi în fenomen. Cuvintele-cheie ale reușitei: profesionalism, la un capăt și voinţă politică, la celălalt capăt”, explică Marius Stoian, unul dintre coordonatorii volumului.

Volumul este structurat în concepte și instrumente operaționale care descriu cadrul internațional în care se manifestă cele mai noi tendințe și evoluții din agricultură, parcurg viziunea europeană cu un istoric al reformelor politicii agricole comune și analize asupra noii propuneri PAC și se focusează pe România abordând două direcții: implementarea PAC, cu date și cifre cheie privind rezultatele la zi ale agriculturii românești și contextul național pe care îl ilustrează printr-o serie de analize și soluții la problemele structurale ale agriculturii românești, prezentând conceptele agriculturii moderne, dar și instrumente operaționale cu care acestea pot fi implementate-finanțare, educație, cercetare-dezvoltare, etc.

Un capitol consistent este dedicat transformării digitale a agriculturii, ca motor pentru modernizarea sectorului agricol românesc și creșterea randamentului activității agricole.

Agricultura va fi domeniul cu cea mai mare digitalizare în viitorii ani; inteligența artificială în agricultură va fi masivă și de neoprit. Capabilitatea dronelor se extinde în mod constant, aparatele fiind dotate cu camere foto-video de înaltă definiție, senzori de termoviziune, filmare în infraroșu, sisteme de cartografiere și zonare a parcelelor, iar simultan volumul de date crește rapid. Pe termen lung, „fermele conectate” se vor dovedi extrem de valoroase pentru toată populația planetei având în vedere necesitatea de maximizare a producției agricole. Agricultura inteligentă ține cont de evaluarea solului și aspectelor de mediu din toate punctele de vedere și aplică soluții tehnologice pentru fertilizări de performanță, măsuri de protecție a plantelor și extragerea elementelor nutritive într-un mod cât mai eficient!

În domeniul agriculturii inteligente, introducerea elementelor de tehnologie în managementul fermelor, cum ar fi urmărirea și monitorizarea întregului proces de producție de la înființarea culturii, procesare, transport, la vânzare, duce la randamente și calități incredibile în climate volatile cu provocări din ce în ce mai diverse.

Ca țară cu mare potențial agricol, România ar putea să devină una din piețele de top pentru fructificarea tehnologiei IoT în scopuri de creștere și eficientizare a producției agricole. Vor ști oare fermierii să profite de pe urma unei asemenea oportunități? ”, lansează provocarea Mihai Aniței, director general Azomureș.

Editura Club România a inițiat la începutul anului 2018 un amplu proiect editorial colaborativ – Seria Caiete Documentare – dedicată unor domenii strategice ale economiei românești. Până în prezent au fost publicate 4 volume: Energia (coord. Marius Stoian, Clara Volintiru), Transporturi și Infrastructură, (coord. Marius Stoian, Sebastian Burduja), România Digitală (coord. Radu Puchiu, Marius Stoian, Marcel Foca) și Agricultura (coord. Marius Stoian, Mihai Aniței).

Astfel, mai mult de 300 de contributori și facilitatori din mediul academic și universitar românesc, studenți, doctoranzi, profesori români din marile universități din străinătateconsultanți din The Big Four, bancheri, reprezentanți ai comunității de business, coordonatori care au participat la elaborarea strategiilor românești pe domenii, rețeaua de specialiști români din instituțiile și organismele internaționale – Banca Mondială, BERD, Comisia Europeană, Agenții și Autorități europene, institute de cercetare și dezvoltare, etc, experți români din mediul ONG național și internațional, tineri lideri emergențiinovatori cu rezultate confirmate, antreprenorispecialiști din cadrul companiilor naționale și private, au fost angrenați în acest proiect.

(Redacţia)

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevii de la o școală din Târgu Mureș, calificați în finala națională a concursului European Money Quiz

Distribuie Elevii de la Școala Gimnazială „Serafim Duicu” din municipiul Târgu Mureș au participat, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.