Eremia Pop, datoria împlinită față de comuna natală Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1029 Vizualizări

Eremia Pop, datoria împlinită față de comuna natală

Fost viceprimar și primar  al municipiului Reghin în perioada 1992-1996, Eremia Pop devenea în 2016 primarul comunei natele, Chiheru de Jos. Despre această provocare , precum și despre perspectivele de dezvoltare a comunei Chiheru de Jos , ne-a vorbit Eremia Pop în interviul care urmează:

Reporter:  Care a fost motivația de a ajunge primar în comuna natală ?

Eremia Pop: Eu am decis să candidez de primar la Chiheru de Jos pentru că de aici îmi trag originile. În al doilea rând, datorită vârstei şi experienţei pe care am acumulat-o,  mi-am dat seama că aş putea face ceva pentru comunitatea din care provin. Priorităţile la acel moment au fost extrem de importante. Este vital să ai ceva bani să poţi face ceva în aceste sate unde, pe fondul infrastructurii şi activităţii economice, s-a realizat foarte puţin, lucru valabil în majoritatea satelor din România. În campania electorală am luat-o de la zero şi am spus oamenilor că, în primul rând trebuie găsite soluţii pentru accesul drumurilor către hotar, care sunt la pământ, fără podeţe, fără drum făcut calumea, cu excepţia câtorva. Pentru asta ai nevoie de nişte utilaje, care nu le aveam la momentul respectiv. Pornind de la această stare de fapt, am achiziţionat în primii doi ani un tractor de 102 cp,, cu încărcător frontal,  cupă, lamă de zăpadă, freze pentru şanţuri, şi am pornit, alături de comunele din jur, un Grup de Acţiune Locală, prin care am achiziţionat anul trecut un buldoexcavator, cu gândul la demararea acţiunii de repunere în funcţiune a drumurilor de hotar, care făceau ieşirea din sat.

Reporter: Legat de apă, canalizare, cum stați la acest capitol?

Eremia Pop: Comuna noastră are un specific aparte prin faptul că cele două sate, Chiheru de Jos şi Chiheru de Sus,  au apă potabilă de o calitate superioară, cea mai bună  din judeţ, trasă de la Sovata, cu priza în munte, în schimb nu au canalizare. În ce priveşte celelalte două sate, Urisiul de Sus şi Urisiul de Jos, ele nu au apă potabilă curentă, ci doar o apă menajeră bună dar pe care nu o putem numi potabilă. Rămâne acest deziderat al apei potabile pentru cele două sate, Urisiul de Sus şi Urisiul de Jos.

Reporter: Vorbeați de proiectele cu finanțare europeană…

Eremia Pop.: De la preluarea mandatului, cu gândul de a atrage fondurile europene, am demarat mai multe proiecte, dintre care trei le-am câştigat. Unul a fost legat de achiziţionarea buldoexcavatorului, apoi un proiect ce prevedea reabilitarea drumului de legătură între Chiher şi Urisiu , pe o porţiune de aproximativ 2 kilometri. Este foarte importantă această porţiune , este un drum în pantă unde costurile sunt un pic mai mari. Avem semnat contractul de finanţare pentru acest drrum,  suntem în faza de licitare a lucrării, fapt pentru care în două luni ar trebui să ne apucăm de acest drum. Al treilea proiect are în vedere reabilitarea căminelor culturale de la Chiheru de Jos şi Urisiul de Jos  Acestea sunt în fază finală în ce priveşte licitaţia pentru executarea lucrării. Şi aici, în câteva luni trebuie să ne apucăm de treabă.

Reporter: Ce alte priorități mai aveți la nivel de comună, în ce privește investițiile ?

Eremia Pop: Am făcut proiect pentru toate drumurile locale , prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), undeva la 23 de kilometri. De asemenea, am făcut un proiect nou în ce priveşte canalizarea şi staţia de epurare pentru Chiheru de Jos , dar am picat pe locul 4 sub linie, la nivel naţional. Acest punctaj se datorează în primul rând faptului că avem un număr de populaţie scăzut. Vom depune acelaşi proiect, cu actualizările de rigoare care ni le cere legea, şi pe alte forme de finanţare. Nu în ultimul rând, am început schiţarea unui propiect la nivel de comună pentru introducerea gazului metan. Există o modificare de act normativ la nivel de ţară care prevede posibilitatea susţinerii investiţiilor în ce priveşte gazul metan, a arterelor stradale de către o companie înfiinţată în acest sens. Noi, de anul trecut am început această acţiune, am şi adoptat o hotărâre de consiliu local pentru plata unui studiu de fezabilitate pentru proiectul de gaz metan.În zona Reghinului, suntem doar noi și Beica fără gaz, în rest toţi cei din jur. Suntem una dintre ţări cu cea mai mare rezervă de gaz nefolosită de către populaţie, de aici şi aceste acţiuni de găsire a soluţiilor, cu ajutorul statului, de accesare a banilor pentru conducetele principale.

Reporter: Comuna deține păduri, pășuni, implicit crescători de animale

Eremia Pop: Beneficiem de o situaţie favorabilă la nivel de comună, în sensul că, având o suprafaţă mare de pădure, am asigurat lemne de foc tuturor locuitorilor comunei. La 900 de lei metru ster, cred că este cel mai mic preţ din zonă. La numărul mare de păşuni existente la nivel de comună, şi numărul animalelor esteb unul considerabil, în special în ce priveşte ovinele. Avem în jur de şapte proprietari de turme de oi, de ordinul sutelor de capete per stână, şi vreo trei fermiei axaţi pe creşterea bovinelor. Toţi fac păşunatul pe terenul comunei. Licitaţiile pentru folosirea acestor păşuni sunt pe o durată de şapte ani, ei fiind obligat să plătească o rentă la primărie. Pot spune că există un segment important la nivel de comună în ce priveşte creşterea animalelor.

Reporter: Ajungem la capitolul învăţământ. Se face școală de calitate în comuna Chiher ?

Eremia Pop: Beneficiem de un corp de cadre didactice de bună calitate. De la Chiher au ieşit copii instruiţi, au intrat la liceele la care şi-au propus, cu medii frumoase. Observ o preocupare tot mai constantă în ce priveşte legătura dintre dascăli şi părinţi , pentru că rezultatele deosebite ale copiilor se pot obţine doar dacă există o conlucrare şi o înţelegere perfectă a fenomenului creşterii şi educării copilului de către părinţi şi profesori. Şcolile sunt puse la punct, reabilitate şi în mandatele anterioare, au apă, încălzire centrală, toalete curate. Mai mult decât atât, am avut în acest an o vizită a unui grup de inspectori şcolari, şi am fost încâtat să aud la întâlnirea de final că dascălii din Chiher sunt foarte bine cotaţi , atât individual  cât şi ca corp profesoral. Acest lucru mă face să fiu mulţumit, că  se ocupă de copii, că suntem o comună unde şcolile nu sunt uitate.

Reporter: Cum revigorați tradițiile, cultura, în special, pentru tânăra generație ?

Eremia Pop: După revenirea în satul natal ca şi primar, am fost destul de mirat de anumite aspecte. Unul dintre ele este cel legat de socializare, de comunicarea dintre oameni, care este mult diferită faţă de cum era  în vremea copilăriei mele. Chiar dacă populaţia este azi mult mai mică decât atunci, eram mirat că oamenii nu au activităţi culturale pe care le ştiam eu din copilărie. M-am consultat cu cei din primărie, cu directorul şcolii şi am trecut la găsirea unor soluţii extraşcolare, şi am început acțiunea cu dansurile populare, canto, cor, instrumente muzicale, vioară, instrumente cu clape, acțune care a dat rezultate deosebite. Astfel, într-un an şi jumătate avem trei echipe de dansuri populare în cadrul Ansamblului ”Moştenitorii”, o grupă mică, cu copii de până în clasa V-a, apoi o grupă mijlocie cu cei de gimnaziu până în clasa a VIII-a, părecum şi o grupă mare  formată din cei căsătoriţi care vor să ştie să joace cortect, formată din 30 de persoane. Pe lângă dansurile populare, avem şi partea de muzică, de formarea tinerilor instrumentişti, sub atenta îngrijire a profesorului Marcel Râmba. Este un mare iubitor, nu doar al muzicii ci şi al copiilor . În acest demers am fost sprijiniţi de domnii Vasile Gliga şi Nicolşae Bâzgan care ne-au sponsorizat cu un număr de 11 instrumente cu corzi care le rotesc copiii, dirijaţi de Maestrul Puiu Râmba. De asemenea, tot ca o donaţie, am primit două pianine , şi uite aşa copii au asigurate condiţiile necesare de a studia muzica. La sărbătorile care le vom organiza în acest an vom avea un grup de 10-12 tineri la vioară care cântă nesperat de bine, care vor merge mai departe la un liceu de muzică unde vor descoperi o orchestră. Mulţi pot să se lanseze şi să facă o carieră în muzică, ca urmare a instrumentului care l-au studiat cândva la Chiher.

Reporter: Puneți accent deosebit pe aspectul social, prin evenimentele organizate în comună

Eremia Pop: Comuna Chiher are câteva tradiţii marcante care dorim să le readucem în atenţie, care să fie extrem de fireşti, nu doar un bâlci unde se bea bere şi se mănâncă mici.  În acest sens, la Întâlnirea Chiherenilor şi Urisenilor avem unele aspecte mai deosebite, avem concursul gastronomic, cu prezentarea mâncărurilor tradiţionale, avem parada  cailor şi călăreţilor , avem portul popular purtat cu atâta mândrie de locuitorii comunei. Apoi avem  Balul Însuraţilor de la Chiher, aşa cum era el pe vremuri. Nu s-a schimbat nimic, începând de la invitaţie şi până la finalul balului, totul se desfăşoară după un tipic vechi, tradiţional, ca să ne dăm seama ce plini de bun simţ erau antecesorii noştri. Ce este important estă că la astfel de evenimenmte oamenii socializează, deapănă amitiri din tinereţe. Încercăm prin aceste manifestări să dăm un puls satelor noastre, lipsite din păcate de tineret. Nu e totul să  faci trotuare, oamenii trebuie să se întâlnească la cămin, locul unde odinioară se adunau la toate sărbătorile, la jocurile de Paşti, de Crăciun, de Bobotează. Aceste sărbători nu mai sunt încununate de joc, de horă, şi atunci oamenilor trebuie să le faci această bucurie, să-și vadă copiii şi nepoţii cântând şi dansând. Important este ca ei să se întâlnească, cum a fost şi în cadrul Întâlnirii Seniorilor, organizată anul trecut la căminul din Urisiul de Sus, unde avem o locaţie frumoasă. A fost o bucurie pentru ei, mulţi nu s-au mai văzut cu cei dragi de mai bine de 20 de ani. A fost o întâlnire plină de suflet, într-un cadru frumos, una extrem de binevenită pentru toată lumea.

Reporter: Ce urmeză ?

Eremia Pop: Dorim să continuăm cu ceea ce este cel mai important, adică cu investiţiile. Aici mă refer la drumuri, apa potabilă la Urisiul de Sus şi Urisiul de Jos, canalizarea şi staţia de epurare la cele două Chihere, căminele culturale. Nu pot să nu amintesc aici o realitate destul de dură. În urma unor acte normative în ultimii doi ani , bugetul local a scăzut la jumătate. Lumea trebuie să ţină cont de faptul că speranţa noastră se leagă tot de fondurile europene, la care trebuie să facem eforturi financiare din banii proprii. E trist că s-au redus aceste fonduri, dar din ce avem, important este să facem proiecte, să accesăm aceşti bani europeni nerambursabili. Aici există un neajuns pe care oamenii trebuie să-l înţeleagă, şi aici mă refer la timp. De la data când porneşti un proiect şi până la execuţie, durează minim trei ani, cu proiectare, licitaţii, studii, avize, iar lumea spune că nu s-a făcut nimic. În ce ne  ce ne priveşte, am întăbulat toate proprietăţile primăriei, începând de la staţiile auto, până la şcoli, grădiniţe, dispensare, clădirea primăriei, tot ce avem ca domeniu public  le-am întabulat. La fel şi păşunile, pădurile, care au necesitat un efort financiar extrem de mare, altfel nu pot să te adresezi nimănui cu vreun proiect. Sunt investiţii care nu sunt vizibile de către cetăţeni, dar a fost o muncă care a trebuit să o luăm de la zero. Aşa e şi cu proiectele, în câteva luni se va vedea începerea unor lucrări importante, drumuri, cămine culturale, dar până la acest moment a durat trei ani de aşteptări, de muncă, de riscuri că nu câştigi o finanţare. Gândul meu legat de perioada următoare este la investiţile  pe baza banilor atraşi, deoarece, doar din banii proprii, după ce că au scăzut foarte mult, poţi doar cârpi, nicidecum să faci lucruri măreţe ca şi investiţii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE