FOTO: Miodrag Belodedici, oaspetele Cupei Municipiului Reghin Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 626 Vizualizări

FOTO: Miodrag Belodedici, oaspetele Cupei Municipiului Reghin

Printre oaspeții de seamă ai Cupei Municipiului Reghin la fotbal, s-a numărat și Miodrag Belodedici, unul din jucătorii emblemtici ai fotbalului românesc, dublu câștigator al Cupei Campionilor Europeni, cu Steaua București și Steaua Roșiue Belgrad (Crvena Zvezda).

Alături de colegii din vechea gardă, Jean Vlădoiu, Lucian Sânmărtean  dar și  Hajnal Gyuszi, Miodrag Belodedici a acceptat provocarea veteranilor reghineni la un meci demonstrativ,  gustat de publicul prezent sâmbătă, 3 martie,  la baza sportivă din complexul „Monte Carlo” din Reghin, bucuros să-i vadă pe cei care  odinioară făceau cinste fotbalului românesc.

Nu am ratat momentul, și l-am întrebat pe Belo despre fotbalul de ieri, de azi, precum și despre amintirile legate de Reghin. Fiind dublu câstigator al Cupei Campionilor Europeni, l-am întrebat despre diferențele din anii 80-90 și cele de azi în ce privește această competiție.

„Mi-e greu să fac o comparație între nivelul de atunci cu cel de acum. Din punctul meu de vedere, dacă ajungi să intri în grupele Ligii Campionilor, este ca și cum ai juca o semnifinală în vremea noastră. Nivelul actual este unul mult mai ridicat, sunt echipe mai multe și mult mai bune. Și atunci erau echipe bune, campioanele țărilor de atunci, dar acum sunt echipe foarte bune , din țări extrem de puternice în ce privește fotbalul. E mult mai greu în ziua de azi să joci în Liga Campionilor. Trebuie să intri în grupe, iar dacă reușești acest lucru,  te așteaptă echipe foarte puternice. Pentru spanioli, nemți, francezi, englezi, e mai greu să joci în campionat decât să joci în Champions League, să vă d-ați seama la ce nivel s-a ajuns. Erau și înainte echipe bune, campioanele își disputau trofeul Cupei Campionilor, dar acum e mult mai greu”, a precizat Miodrag Belodedici.

Amintiri despre  Reghin

Revenit la Reghin,  Belodedici și-a adus aminte de un meci jucat aici, din vremea junioratului.

„Am jucat un meci la Reghin, mi-am adus aminte de acel moment când am văzut Canalul Morii care trece pe lângă stadion. Eram foarte tânăr, cred că eram la junior, la începutul perioadei mele de la Steaua. În rest, am trecut de multe ori prin Reghin, și de fiecare data mi s-a părut un loc frumos”,  a spus Miodrag Belodedici.

Legitimat la A.S. Nera Socol

Chiar dacă se apropie de vârsta de 55 de ani, pe care îi va serba în luna mai, Miodrag Belodedici nu evită să intre pe teren, fiind chiar legitimat la C.S Nera Socol , echipă din Liga a V-a,  din satul natal.

„Sunt încă fotbalist legitimat în Liga V-a, și când am timp, când mă aflu în zona mea natală din Banat, mai intru pe teren. Am jucat două meciuri, am marcat chiar și un gol. Acum nu mai joc fundaș ca pe vremuri, joc mijlocaș . Este vorba de echipa Nera Socol, Nera  fiind apa care trece lângă satul meu natal, care se varsă în Dunăre. De asemenea, cu prietenii joc aproape în fiecare zi fotbal, din drag pentru mișcare și pentru acest sport minunat care este fotbalul”, a subliniat Miodrag Belodedici.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE