Ședință de instruire cu  Mihai Stoichiță, la „Cupa Municipiului Reghin” Sport
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 187 Vizualizări

Ședință de instruire cu Mihai Stoichiță, la „Cupa Municipiului Reghin”

Sala de ședințe din cadrul  complexului ”Monte Carlo” din Reghin a găzduit sâmbătă, 2 martie, o ședință de instruire a antrenorilor mureșeni, demers inclus în cadrul celei de a XII-a ediție a Turneului  de Fotbal „Cupa Municipiului Reghin”.

La ședința de instruire au fost  prezenți  Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, Gabi Bodescu,  secretar general al F.R.F, Miodrag Belodedici, director al Centrelor de Juniori, Jean Vlădoiu,  director de imagine F.R.F. și  Lucian Sânmărtean,  manager general al loturilor de juniori.

„Pot spune că această competiție reprezintă un debut în ce privește  activitatea fotbalistică a Federației Române de Fotbal, cât și pentru cei din județul Mureș, un debut care cred că va fi continuat. Vor veni aici antrenorii echipelor naționale, să comunice cu antrenorii din zonă, să ajungă la o idee comună despre ceea ce trebuie să facem,  să progresăm în această zonă a fotbalului. În cadrul cursului pe care l-am susținut, le-am comunicat celor prezenți punctele mele de vedere în legătură cu fotbalul, puncte care sunt specifice activității pe care am avut-o. Cu bune, cu rele, ajungi la o vârstă la care îți faci bilanțul, încerci să vezi ce a  fost și ce poate fi bun pentru viitor. Încerc să le ofer ideile astea, cine vrea să ia ceva din ele este ok, cine nu, nu e niciun fel de problemă. Entuziasmul care l-am văzut în jurul acestei competiții, numărul mare de copii, numărul mare de echipe, de antrenori, de cei care îi înconjoră, părinți, reprezintă baza solidă pentru optimismul care mă caracterizează. Nu se poate ca din acesti copii să nu iasă fotbaliști buni. În primul rând, m-aș bucura să iasă oameni sănătoși, asta este cel mai important lucru”, a declarat Mihai Stoichiță.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE