Decizia de a sărbători în data de 3 martie Ziua Mondială a Scriitorului a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, care s-a desfăşurat în perioada 12-18 ianuarie 1986. Deși intenția e onorabilă, s-ar impune totuși ca scriitorul și munca acestuia să fie celebrată, în funcție de posibilități, în fiecare zi. Cotidianul Zi de zi a contactat cinci scriitoare și scriitori mureșeni și le-a adresat următoarele întrebări: ce modalități de a aprecia munca scriitorilor considerați că ar fi sau sunt cele mai oportune? Care trebuie să fie principalul rol al unui scriitor în societatea în care trăiește și creează?
Au răspuns Gabriela Feceoru, Péter Demény, Hristina Doroftei, Vida Gábor și Adrian Rentea.
„În anul 2017, revista Székelyföld a demarat o anchetă despre relațiile culturale româno-maghiare, ce-ar trebui să facem noi, scriitorii, pentru a ieși din impasul binecunoscut. Încerc să traduc textul meu scris în limba maghiară. Poate ne-o fi de folos.
Luând în considerare atitudinea și interesul societății române și maghiare față de cultură, luând în considerare atitudinea negativă a elitelor politice, economice maghiare și române față de tot ceea ce se numește cultură, cunoscând asemănarea acestor două popoare minunate, cunoscând bunăvoința, neputința și defetismul intelectualilor, luând în considerare interesul ridicat față de ceea ce se întâmplă la Berlin, Paris, Londra, și cunoscând foarte bine dezinteresul total, instituționalizat, față de popoarele și culturile dimprejur, cunoscând foarte bine frustrările reciproce, cred că este o minune dacă scriitori maghiari mai citesc literatură română și traduc în limba maghiară, deși ar trebui să fie ceva firesc, faptul că sunt și români care citesc literatură maghiară și o traduc în română este și mai și, folosul se materializează cam greu – nu știu cum se va termina această frază –, dar dacă în viitor se va încheia o oarecare pace istorică româno-maghiară, aceasta se va datora scriitorilor și oamenilor de cultură, nicidecum politicienilor, Doamne ajută. („Sunt scriitor, am nevoie de liniște“, spuse Erasmus din Rotterdam.)“ (Vida Gábor)