Concentrarea pe Cupă până la turneul final Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 217 Vizualizări

Concentrarea pe Cupă până la turneul final

Mai greu decât era de așteptat

 

În cea de-a XVI-a etapă a campionatului în seria D a Diviziei A la handbal feminin, prima din returul 2, CSM Târgu-Mureș a mai adăugat o victorie, a 16-a a ediției din tot atâtea partide. Câștigătoare virtuale ale seriei înaintea acestei etape, cu cele 17 puncte avantaj față de locul secund ocupat de arădencele de la Crișul Chișineu Criș, mureșencele întâlneau în această etapă ultima clasată, formația CSU de Vest Timișoara. Partida s-a încheiat cu victoria mureșencelor, scor 26-22 (10-9), dar victoria a fost obținută mai greu decât era de așteptat după cele trei obținute la pas în această ediție (37-25 și 40-26 cele de pe teren propriu și 39-30 în deplasarea precedentă pe Bega).

 

Evoluție doar pentru invincibilitate

Echipa mureșeană venea la Timișoara după ce majoritatea componentelor evoluaseră în ziua precedentă pe teren propriu cu LPS Slatina, un adevărat derby pentru ocuparea primului loc în grupa din cadrul fazei a doua la junioare I. În aceste condiții, având în față ultima clasată, CSM Târgu-Mureș nu a aliniat echipa de bază doar în situațiile în care gazdele amenințau întreruperea seriei pozitive. Astfel, prima repriză s-a încheiat la limită, cu un singur gol avantaj. În debutul reprizei secunde mureșencele s-au desprins la 14-10, dar deconcentrarea și oboseala și-au spus cuvântul. Bănățencele s-au apropiat și au reușit chiar să egaleze spre finalul întâlnirii la 19. Introducerea celor mai importante jucătoare a dus la o nouă desprindere. Andreea Târșoagă și Monica Bărăbaș au fost ținute om la om în ultimele minute. În aceste momente au ieșit la rampă cu acțiuni individuale Georgeta Bucin, Carola Stângu și Carla Lăcătuș. Deși s-au ratat numeroase situații favorabile, echipa antrenorilor Mihaela Evi și Daniel Pop s-a menținut în avantaj și a încheiat partida cu avantaj de patru goluri. Pentru ele urmează o nouă deplasare, mai dificilă de data aceasta, la Minaur Baia Mare, echipă aflată pe locul 4, dar care a avut un cuvânt de spus în duelurile pentru locurile fruntașe.

Înaintea acelei partide, programată duminică, 17 martie, mureșencele vor susține un joc mai important. Acesta va avea loc pe teren propriu, vineri, 15 martie, ora 18.00, cu Universitatea Cluj, în „optimile” Cupei României. Până la disputarea turneului final pentru promovarea în Liga Națională concentrarea se va axa mai degrabă pe Cupa României, unde CSM poate deveni una dintre revelațiile ediției.

Marcatoarele CSM în partida de la Timișoara: Andreea Târșoagă 11, Georgeta Bucin 5, Carola Stângu 3, Monica Bărăbaș 3, Paula Popeanu 2, Sarah Darie 1, Cosmina Cozma 1.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE