Home / Invatamant / Şcoala din Viişoara modernizată cu bani europeni!

Şcoala din Viişoara modernizată cu bani europeni!

Distribuie

Primarul comunei Viişoara, Ovidiu Dorel Stoica, şi directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, au semnat, în urmă cu câteva zile, contractul de finanţare al proiectului ”Reabilitare și extindere Școala Gimnazială Viișoara, Județul Mureș”.

Fondurile solicitate sunt alocate din bugetul regional al POR 2014-2020, Axa Prioritară 10.1, urmând ca investițiile și lucrările de reabilitare și modernizare să se încheie până în octombrie 2020.

”Când vezi condițiile în care studiază și își petrec copilăria acești copii și unde muncesc o parte din viață cadrele didactice ce au rolul de a forma caractere și de a impulsiona creșterea și perfecționarea continuă a generațiilor viitoare, te întrebi cum reușești să insufli valori și principii, la ce exemple să apelezi ca să îi motivezi să nu renunțe. Pentru standarde normale în sălile de clasă, pentru condiții decente, pentru căldură, și lumină, pentru a așeza o fundație mai bună, pentru a crește numărul celor ce doresc să frecventeze școala, pentru șansa la un viitor mult mai bun, pentru astfel de motive acest proiect și fondurile alocate sunt o destinație care vor schimba în bine viitorul pentru localnici și pentru comunitate”, a declarat Simion Crețu.

Descrierea proiectului

Proiectul are o valoare totală de 3,44 milioane de lei, din care 3,25 milioane de lei reprezintă fondurile nerambursabile alocate, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului (circa 719.960 de euro).

Din fondurile alocate se vor realiza lucrări pe terenul situat în satul Viișoara, unde în prezent funcţionează Școala Gimnazială Viișoara (clasele 0-IV), clădirea actuală având o suprafață construită de 436 de metri pătraţi. În urma realizării investiției, clădirea existentă va fi extinsă cu 243,31 de metri pătraţi, suprafața utilă după extindere fiind de peste 600 de metri pătraţi.

În urma reabilitării și extinderii clădirea va avea şase săli de clasă, un laborator de informatică, o sală de gimnastică, arhivă, vestiare fete/băieți, grupuri sanitare pentru fete, băieți, profesori și persoane cu handicap, sală profesorală, birou de contabilitate, birou secretariat plus direcțiune, cameră tehnică și holuri de acces, absolut necesare desfășurării activității educaționale.

„Extinderea infrastructurii va facilita gruparea ciclului de învățământ obligatoriu într-o singură locație și va permite crearea de noi facilitați – laboratoare, sală de gimnastică, grupuri sanitare interioare etc. Demersul pentru asigurarea infrastructurii educaționale de calitate este necesar cu atât mai mult cu cât 70% din școlile care necesită reabilitare se află în mediul rural. Copiii care provin din mediul rural fac parte din grupurile dezavantajate educațional, în primul rând din punctul de vedere al calității educației oferite”, au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii ADR Centru.

Din totalul numărului de copii înscriși în anul școlar 2016 – 2017 la Școala Gimnazială Viișoara, 64,44% provin din mediu dezavantajat, atât din punct de vedere al calității educației oferite, cât și din punct de vedere social.

Totodată, clădirea nou proiectată va fi dotată cu instalație electrică (iluminat interior, iluminat exterior, prize, paratrăsnet, curenți slabi: telefonie, internet, cablu TV, iluminat de siguranța, detectare și avertizare în caz de incendiu, sonerie, alarmare antiefracție, supraveghere video), instalații sanitare (interioare, rețele exterioare, instalații stingere incendiu), instalații termice (instalații termice, instalație preparare apă caldă de consum cu panouri solare), necesare pentru crearea celor mai bune condiții de desfășurare a activităților prevăzute, iar pentru programul ”Școala Altfel” se vor achiziționa și echipamente frigorifice pentru păstrarea în siguranță a alimentelor și altele.

(Redacţia)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevii de la o școală din Târgu Mureș, calificați în finala națională a concursului European Money Quiz

Distribuie Elevii de la Școala Gimnazială „Serafim Duicu” din municipiul Târgu Mureș au participat, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.