Share

Home / Eveniment / FOTOGALERIE. Final de Fărșang, începutul unor noi realizări, la Cotuș
Imagine de la scenetă (Foto: Andrei Vornicu)

FOTOGALERIE. Final de Fărșang, începutul unor noi realizări, la Cotuș

Asociația Divers, Primăria Sângeorgiu de Mureș și Asociația Caritas Alba Iulia a prezentat în data de 5 martie, la Căminul Cultural din Cotuș, comuna Sângeorgiu de Mureș un eveniment intercultural de păstrare a tradițiilor organizat la final de Fărșang în cadrul proiectului „O șansă pentru fiecare în Sângeorgiu de Mureș”.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. A fost demarat în toamna anului 2017 și se va încheia în august 2020.

Fărșangul este perioada în care ne despărțim de iarnă și își intră primăvara în drepturi. Deși origini păgâne, a fost asimilată de tradiție și s-a impus ca o sărbătoare în care se celebrează trecerea într-un nou anotimp. Totodată, finalul de Fărșang marchează și începerea postului.

 

Continuarea unei tradiții

Koreck Maria, Coordonator de proiect din partea Asociației Divers, a descris momentul-cheie al evenimentului: „Este pentru prima dată când este prezentată înmormântarea Fărșangului. Prin această scenetă vom reînnoi o tradiție care, după câte știu, nu a mai fost ținută de vreo 50 de ani. Înăuntrul Căminului Cultural va avea loc o procesiune de înmormântare a Fărșangului, după care vom ieși afară și vom da foc păpușii Farsang Ferkó. Totul va fi realizat în manieră veselă și caraghioasă.” Momentul spectaculos a fost completat de un bal mascat, dar și o pauză în care s-a dat liber la savurat gogoși.

Proiectul „O șansă pentru fiecare în Sângeorgiu de Mureș” conține și o componentă prin care se informează populația în ceea ce privește accesarea unor locuri de muncă, și se oferă consiliere în vederea prezentării candidaților la interviuri de angajare.

Pe partea de educație, un alt partener, Caritas, care organizează programul Școală după școală, va demara programul Șansa a doua, destinat celor care abandonat școala în clasele I-IV. Asociația Divers se ocupă de transportul celor tineri, dar și adulților înscriși în clasele V-VIII, la Școala Gimnazială „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș.

250 000 euro pentru planuri de afaceri

Koreck Maria a mai punctat un aspect important al proiectului „O șansă pentru fiecare în Sângeorgiu de Mureș”: „A fost și o componentă de antreprenoriat unde au participat 28 de persoane dintre care, în urma participării la un concurs de planuri de afaceri, au câștigat 10 proiecte. Acestea vor avea parte de o susținere în valoare de 25 000 euro fiecare, pentru a începe o afacere. Planurile au vizat domenii precum construcțiile, comerțul și coafura.” Totodată, Loreck Maria a precizat că pentru locuitorii din Cotuș este extrem de greu să acceseze un loc de muncă din cauza transportului în comun insuficient. Cei mai afectați sunt cei care lucrează în ture sau cei care trebuie să se întoarcă acasă seara pentru că la 20.30 vine ultima cursă din Sângeorgiu de Mureș.

Măsuri pentru îmbunătăţirea transportului public

Sófalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, a fost prezent la evenimentul din Cotuș și a oferit garanții că va iniția demersuri pentru ca situația transportului public să se îmbunătățească: „S-au găsit locuri de muncă și asta e foarte bine și pentru antreprenori, în schimb sunt câteva locuri de muncă care sunt mai departe de comuna noastră, iar tansportul e într-adevăr o problemă. La Cotuș este un maxi-taxi care circulă de 5-6 ori pe zi, în schimb, în acest an, când se termină licența de transport pe acest traseu, 5B, și se va scoate din nou la licitație, am vrea să propunem Consiliului Județean ca frecvența de circulație a maxi-taxi-urilor sau a autobuzelor să fie mai mare pentru că sunt și în Cotuș tot mai mulți pretendenți care vor să aibă un loc de muncă în Târgu Mureș sau în Sângeorgiu de Mureș.”

Sófalvi Szabolcs a vorbit și despre importanța de a participa personal la evenimente precum cel organizat cu ocazia finalului de Fărșang.
„Sărbătorim împreună, încercăm să fim atenți la lucruri care par mărunte pentru unii, dar pentru un copil care poate că nu a umblat la școală sau nu a primit educația necesară, și a găsit acum, în sfârșit, câteva persoane adulte care se ocupă de acesta, este important să vii și să încerci să îl încurajezi. Eu, ca primar, vin și particip la evenimente de mică anvergură ca să simtă cei de aici că nu trebuie să produci ceva mare, nu trebuie să ai rezultate extraordinar de mari ca să primești o apreciere, o strângere de mână sau un zâmbet. Ajunge să îți dedici din timp, din activitatea cotidiană un pic, dar să faci cu suflet, și aprecierile vor veni. Scopul acestui proiect integrat este ca acele persoane care au trăit sau încă trăiesc cu frustrare și cu prejudecăți să prindă curaj în modul de a se exprima, în modul de a realiza lucruri, și în a întreprinde ceva.”

Trei direcții de acțiune

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș a detaliat modalitățile prin care, prin intermediul proiectului „O șansă pentru fiecare în Sângeorgiu de Mureș”, se vine în întâmpinarea necesităților prioritare ale localnicilor defavorizați.
„Noi vrem să acționăm pe trei fronturi: să ne ocupăm de copii, fiindcă sunt cei care vor reprezenta generația următoare. Contează la ei să se schimbe mentalitatea, și chiar dacă sunt săraci și sunt etnici rromi, să se simtă la fel de importanți și de apreciați ca și românii sau maghiarii. Pe de altă parte, ne ocupăm și de părinții lor, care au suferit deja multe frustrări, au avut experiențe negative în viață și din cauza asta, de multe ori, chiar dacă au capacitate fizică și psihică, nu mai au curajul de a întreprinde, de a-și căuta un loc de muncă sau de a-și face un CV. Sunt evenimente la care încercăm și români, și maghiari și rromi să ne adunăm, să ne strângem mâna, să ne uităm ochi în ochi și să încercăm să înțelegem cum gândește cealaltă naționalitate sau minoritate, ce doleanțe, ce probleme are? Dar și cum sărbătorește și ce mentalitate are. Scopul final este acela de a conviețui bine, în mod pașnic românii, maghiarii și rromii din această zonă. Pe de altă parte, prin faptul că nu sunt stări conflictuale, cum au fost înainte, și prin faptul că s-a redus fenomenul de abandon școlar, eu cred că acest proiect cu o durată de trei ani va aduce beneficii și roade peste 4-5-10 ani”, a declarat Sófalvi Szabolcs.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„3 Americi pe bicicletă”, un eveniment inspirațional pentru cei mici și mari cu Radu Păltineanu

JCI Târgu Mureș au pregătit un eveniment special cu titlul „3 Americi pe bicicletă”  în …

Share
Share