Festivalul „Ghy yagalo” vă invită la un regal de muzică și dansuri rrome Cultură
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 397 Vizualizări

Festivalul „Ghy yagalo” vă invită la un regal de muzică și dansuri rrome

Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” invită târgumureșenii la o întâlnire cu cultura rromă în cadrul Festivalului „Ghy yagalo” care va avea loc sâmbătă, 9 martie, începând cu ora 14.00, la sediul ansamblului (Bulevardul 1848 nr. 47).

Programul „Ghy yagalo” își propune să contribuie la creșterea și păstrarea identității rrome și să creeze comunități în rândul copiilor. Comunitatea se formează în jurul dansului și al muzicii, ca activitate prioritară și ca principal instrument de păstrare a identității. În afară de îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la cultura romă, organizatorii consideră că acest program oferă o perspectivă corectă despre cine sunt romii și despre lumea înconjurătoare. Totodată, aceste obiective vor putea fi atinse în cadrul unor evenimente tematice, tabere și festivaluri.

Programul „Ghy yagalo” a fost lansat de către Asociația Lartis Nonprofit KFT, cu sediul în Zalaegerszeg și Târgu Mureș. În prezent, „Ghy yagalo” are peste 200 de copii membri.

Programul de desfăşurare al manifestărilor culturale va începe la ora 14.00 cu o expoziție de fotografii realizate de Barabási Attila Csaba și intitulată „Secvențe de viață – sentimente, momente, situația rromilor”. În deschidere va vorbi Rudy Moca și Both Gyula. La ora 14.30 se vor organiza colțuri de cântece și povești pentru copii în diferite puncte ale sediului. La ora 16.00, va urma programul artistic „Ghy Yagalo” cu Comunitatea culturală din Zalaegerszeg.

La ora 18.00, evenimentul va culmina printr-o gală unde își vor da concursul Ansamblul Profesionist „Mureșul”, Ansamblul „Kutyakölykök” și instructorii Ghy yagalo. La finalul Galei, la ora 19.00, va evolua formația „Kanizsa Csillagai, urmând ca programul să se încheie la ora 20.00.

Trupele participante în cadrul programului „Ghy yagalo” sunt: Trupa Roma kraj (Târgu Mureș), Trupa Roma szonako (Târgu Mureș), Trupa Ghy yagalo (Voivodeni), Trupa Romaneyakha (Dumbrăvioara), Trupa Roma lulugyi (Zalaegerszeg) și Trupa Roma avral (Zalaegerszeg).

Instructorii trupelor sunt Szántó Attila, Puci Kozák Ernő, Lipusz András, Rácz Petra și Suszter Joan.

Manifestarea culturală se desfăşoară sub înaltul patronaj al doamnei Járóka Lívia, vicepreședintele Parlamentului European.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE