Marş şi miting pentru autonomie şi regionalizare, la Târgu-Mureş! Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4505 Vizualizări

Marş şi miting pentru autonomie şi regionalizare, la Târgu-Mureş!

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş, vor acționa duminică, 10 martie, pentru asigurarea climatului de ordine la adunarea publică denumită “Marș și miting pentru autonomie și regionalizare și de protest împotriva actualului plan de reformă administrativă a României” .

Conform informațiilor furnizate de către organizator, făcute publice de Biroul de presă al Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş, duminică, 10 martie, la Târgu-Mureş, în intervalul orar 16.00 – 19.30, va avea loc o manifestare de comemorare la Monumentul Secuilor Martiri, urmată de marș și miting.

„Pentru buna desfăşurare a adunării publice, atât pe traseele de afluire/defluire cât și la locul desfășurării acesteia, jandarmii mureșeni vor coopera cu efective din cadrul celorlalte structuri teritoriale ale M.A.I.  Jandarmeria, conform atribuțiilor ce-i revin, asigură și protejează dreptul constituțional al cetățenilor de a organiza adunări publice, atâta timp cât acestea se desfășoară pașnic. Recomandăm tuturor participanţiilor să adopte un comportament civilizat, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă fizică sau verbală, ce ar putea conduce la manifestări violente, cu respectarea prevederilor Legii 60/1991 republicată, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”, a precizat sg. maj. Andreea-Iuliana Frunză, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE