„Distruge zidul indiferenţei! Traficul de persoane poate fi prevenit!”, campanie demarată în şcolile mureşene Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 253 Vizualizări

„Distruge zidul indiferenţei! Traficul de persoane poate fi prevenit!”, campanie demarată în şcolile mureşene

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a lansat, recent, campania de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale „Distruge zidul indiferenţei! Traficul de eprsoane poate fi prevenit!”. Campania se va derula în perioada februarie – septembrie 2019 şi are următorii parteneri instituţionali: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România.

Activităţi de prevenire în unităţi de învăţământ

Centrul Regional ANITP Târgu-Mureş va implementa, la nivelul judeţelor de competenţă, informaţiile acestei campanii prin activităţi de prevenire adresate grupului ţintă şi publicului larg, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

„Vor fi vizate unităţi şcolare, universităţi, şcoli postliceale, dar şi specialişti care vor fi în măsură să disemineze aceste informaţii, dar şi să identifice şi să refere spre instituţii specializate posibile victime ale acestui tip de exploatare. Avem în vedere, în acest sens, convocarea membrilor echipelor interinstituţionale din judeţele Mureş şi Harghita, specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, poliţişti şi jandarmi, care vor intra în posesia unor materiale de campanie care pot fi folosite în activitatea proprie. Prin aceste acţiuni, specialiştii noştri urmăresc creşterea gradului de informare şi conştientizare a populaţiei în ansamblu şi a grupurilor de risc, privind implicaţiile traficului de persoane”, au transmis reprezentanţii ANITP, prin intermediul unui comunicat de presă.

Mesajul campaniei, „Cererea de servicii sexuale conduce la creşterea victimizării. Folosirea serviciilor unei victime a traficului de persoane este pedepsită de lege”, se regăseşte înscris pe toate materialele realizate care vor ajunge la grupul ţintă, constând în pliante, pixuri, umbrele, tricouri, stickuri, afişe, rucsacuri, căni termoizolante, etc.

„Specialiştii noştri au convingerea că în urma acestor activităţi şi a implicării unor parteneri instituţionali locali, rezultatele se vor concretiza în reducerea numărului de victime exploatare sexual înregistrate la nivelul ariei de competenţă şi o comunitate mai informată, deci mai puţin vulnerabilă în faţa acestui fenomen”, au mai precizat reprezentanţii ANITP.

Obiectivele campaniei:

– Creşterea gradului de conştientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de fiinţe umane;

– Informarea şi sensibilizarea populaţiei privind implicaţiile traficului de persoane, în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării sexuale

creşterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetăţenilor români cu privire la riscurile asociate traficului de persoane;

– Informarea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane privind dimensiunea şi formele de manifestare ale acestui fenomen;

– Creşterea implicării în activităţile de prevenire a multiplicatorilor de opinie, în vederea reducerii numărului de informaţii inexacte şi ambigue referitoare la unele aspecte ale traficului de persoane transmise publicului.

Publicul ţintă:

– Tinere cu vârsta cuprinsă între 10 şi 25 de ani, aflate în situaţie de risc

persoane fizice şi juridice susceptibile să utilizeze serviciile unei victime a traficului de persoane exploatate sexual;

– Reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane;

– Multiplicatori de opinie (ex. mass-media);

– Publicul larg.

(Redacţia)

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE