Pod nou la Luduş? Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2729 Vizualizări

Pod nou la Luduş?

Mult aşteptata realizare a Autostrăzii Transilvania a intrat într-o nouă etapă, aceea a finalizării traseului până la Câmpia Turzii încă în acest an. Miercuri, 6 martie, pe traseul Iernut – Câmpia Turzii s-au aflat într-o vizită de lucru ministrul Transporturilor Răzvan Cuc şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga. Cei doi demnitari au fost însoţiţi de prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa.

Să ne reamintim…

În şedinţa ordinară a Consiliului local Luduş din 26 februarie 2019, la care a participat şi prefectul Mircea Duşa, primarul Cristian Moldovan a prezentat câteva dintre problemele din domeniul circulaţiei rutiere cu care se confruntă oraşul. Prefectul a luat act de acestea, dar nu s-a mulţumit cu atât. Prin intermediul telefonului a luat legătura cu CNAIR şi a stabilit o întâlnire de lucru la Luduş. Puţine zile au trecut de la acel episod şi iată că în ziua de 6 martie, în apropiere de Luduş, pe traseul autostrăzii în construcţie s-au întâlnit ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, directorul general al CNAIR Narcis Neaga, prefectul Mircea Duşa, cel care a organizat întâlnirea şi primarul oraşului Luduş, Cristian Moldovan, adică oamenii care pot să rezolve problemele circulaţiei rutiere din oraş.

Trei subiecte importante

„În agenda cu care am plecat la această întâlnire importantă mi-am notat trei subiecte foarte stringente pentru comunitatea noastră”, ne-a declarat Cristian Moldovan. Într-o ordine aleatorie a importanţei cele trei subiecte sunt: reabilitarea podului rutier de pe râul Mureş, circulaţia pe E60 din oraş şi accesul în zona industrială a localităţii.

Cele două părţi ale oraşului sunt unite, sau despărţite, de un unic pod rutier construit în 1970. În anii aceia transportul sfeclei de zahăr se făcea cu preponderenţă pe calea ferată, iar autocamioanele aveau o masă mult mai redusă. În condiţiile actuale traficul greu a dus la degradarea podului. Acesta este expirat din punct de vedere tehnic, constatare făcută în urma unei expertize tehnice.

„Am comunicat acest fapt şi Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar actele le-am depus la Compania Naţională de Investiţii pentru a obţine o finanţare. Podul este în administrarea noastră, nu aparţine Drumurilor Naţionale, dar ei se pot implica prin preluarea lui în perioada de reabilitare”, a precizat Cristian Moldovan.

Circulaţie grea pe E60

Oraşul Luduş este traversat pe o distanţă destul de mare de şoseaua naţională E60. La sfârşit de săptămână şi în sezonul estival cele două intersecţii principale, cu strada Bariţiu şi cu strada Vânătorilor se transformă în adevărate dopuri rutiere. La acestea se mai adaugă şi trecerile de pietoni care stopează circulaţia fluentă a mijloacelor de transport.

„Noi am propus realizarea unui sens giratoriu la intersecţia cu strada Bariţiu şi de a face benzi de preselecţie la intersecţia cu strada Vânătorilor. Pe acelaşi segment de drum am cerut să monteze câteva semafoare sincronizate, tot pentru evitarea blocării circulaţiei”, a spus Cristian Moldovan.

Un pod prea îndepărtat

Construirea unui nou pod rutier peste râul Mureş a fost propusă de mai multe ori în ultimii ani, dar nimeni nu a reuşit să transforme intenţia în realitate. Actualul primar a mai avut de două ori discuţii la Bucureşti pe tema construirii unui pod nou pentru zona industrială a oraşului, pentru accederea pe autostradă. Ministrul Răzvan Cuc cunoştea problema, dar nu aflase de ultimul răspuns al CNAIR prin care Primăria oraşului era anunţată în legătură realizarea celor două bretele de acces pe autostradă. Adică, CNAIR nu era de acord cu bretelele, dar era de acord cu realizararea unui inel complet de acces, realizare care depăşeşte posibilităţile financiare ale oraşului, suma necesară fiind de cel puţin 5 milioane de euro.

„Noi avem un Studiu de Fezabilitate pe care îl vom actualiza pentru construcţia unui pod nou peste râul Mureş, din strada Fabricii în E60, înainte de accesul pe inelul de urcare pe autostradă dintre Luduş şi Cheţani, această variantă fiind mai bună, mai utilă şi mai ieftină pentru zona industrială a oraşului”, a declarat Cristian Moldovan.

Ministrul Răzvan Cuc a ascultat cu atenţie pledoaria făcută de primar despre problemele reale ale oraşului şi a făcut câteva consideraţii despre acţiunile din perioada următoare.

„Avem sprijinul domnului prefect Mircea Duşa care s-a implicat serios în rezolvarea problemelor din judeţ şi am convingerea că trecând de la stadiul vorbelor la stadiul unor discuţii aplicate pe fiecare subiect în parte vom ajunge la rezolvarea practică a problemelor”, a precizat primarul oraşului Luduş.

Suntem convinşi că rezultatele concrete nu vor veni imediat pentru că sunt termene de respectat şi paşi de urmat pentru finalizarea proiectelor. Ca exemplificare, Cristian Moldovan spune că urmează trecerea podului rutier în Cartea Funciară, existând promisiunea că acesta va fi reabilitat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării. Sprijin din partea autorităţilor există, voinţă de acţiune la fel, rămâne să avem răbdare până la demararea lucrărilor.

Ioan A. BORGOVAN

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE