Home / Cultură / CRONICĂ FILM. Lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă – „Sub umbra părului sălbatic”

CRONICĂ FILM. Lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă – „Sub umbra părului sălbatic”

Cinefilii pasionați de filmele de artă au noi motive de încântare: cea mai recentă producție a multi-premiatului regizor turc Nuri Bilge Ceylan, „Sub umbra părului sălbatic” a intrat în cinematografele românești, distribuit de Voodoo Films. Filmul a fost proiectat și în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest în 2018, după ce a concurat pentru Palme d’Or.

„Sub umbra părului sălbatic” își va selecta publicul din start și îl va supune la o probă de anduranță. În primul rând, durata de 3 ore este solicitantă, iar lentoarea cu care se derulează evenimentele, cadrele lungi și dialogurile extrem de încărcate și de alerte vor supune răbdarea publicului la teste serioase. Pe de altă parte, cine va reuși să depășească acest disconfort va fi răsplătit cu un material cinematografic bogat care, la fel cum se întâmplă uneori în viață, nu se grăbește să atingă culminații și finalități, ci mocnește și acumulează tensiuni pe nesimțite, evoluând spre concluzii neașteptate.

Personajul principal e tânărul Sinan (Aydın Doğu Demirkol), proaspăt absolvent de facultate. Acesta se întoarce în localitatea natală din Anatolia, cu gândul de a obține un post de profesor, însă aspirațiile sale profesionale par mai degrabă dictate de necesități exterioare decât de dorințe personale. Cea mai mare dorință a sa (și singura, de altfel) este să devină scriitor și, în acest sens, pune cap la cap textele scrise de-a lungul timpului și încearcă, fără succes, să strângă sponsorizări pentru a-și publica volumul de debut. Sinan e măcinat de dileme, de incertitudini legate de viitorul său, de poziția sa în cadrul unei familii, dar și de rolul pe care ar trebui să îl aibă un scriitor în comunitatea în care trăiește și creează. Atitudinea sa mizantropă va fi detaliată într-o scenă de la final, în care va recunoaște că nu reușește să se apropie de oameni și să îi înțeleagă. Acest fapt se va reflecta și asupra propriei persoane pe tot parcursul filmului, în special în relația cu tatăl său (Murat Cemcir), un profesor care, din pricina pariurilor, s-a înglodat în datorii. Cea mai importantă realizare pe care acesta ar putea să o aibă pare să fie săparea unei fântâni pe dealul unde locuiește tatăl său. Săpăturile sunt realizate, dar nici urmă de apă în puț.

Între timp, Sinan se reîntâlnește cu o veche iubire, care la vremea respectivă nu îl băgase în seamă, iar acum e la un pas de măritiș, ajunge să se bată cu un vechi amic din cauza respectivei tinere, e admonestat de diverse persoane, în numele tatălui său, de datoriile pe care acesta le-a acumulat, și agasează un cunoscut scriitor local cu întrebări ale căror sens mi s-a părut frecvent obscur.

Deși ritmul este suficient de lent încât să poată fi asimilată fiecare scenă în parte, cadru cu cadru, dialogurile aluvionare și frecvent contradictorii, laolaltă cu dialecticile dintre personaje devin uneori foarte solicitante. Cu excepția unui sărut mai degrabă bizar de la începutul filmului, și de altercația menționată anterior, povestea e lipsită de contacte fizice de orice fel, iar manifestările exterioare ale personajelor sunt oarecum estompate. Acțiunea pare a se derula într-un prezent continuu, întrucât nu sunt marcate evoluțiile temporale, ceea ce ambiguizează cu atât mai mult evoluțiile psihologice ale personajelor, precum în final, când se observă schimbări bruște, inclusiv la nivel fizic.

Filmul tratează starea de fapt a Turciei de azi, însă în linii generale, ferindu-se să particularizeze sau să ofere contexte explicite. Se fac dese trimiteri la estul țării ca la o zonă calamitată, în colaps, unde ar putea ajunge Sinan în caz că ar da greș din toate punctele de vedere, însă filmul concentrează neliniștile Turciei contemporane la nivelul psihologic și afectiv al personajelor. Acestea dezbat rolul credinței islamice în prezent, oscilând între varianta tradițional-conservatoare și una modernă, cu concesii acordate unor sensibilități actuale, își caută rostul într-o lume înșelătoare, încearcă să distingă între bine și rău și să acționeze în consecință.

Făcând abstracție de unele detalii de ordin vestimentar sau de cultul religios, personajele din filmul lui Ceylan nu sunt prea diferite de cele de la noi. Până și peisajele deluroase aduc cu cele ardelenești, iar modelele vechi de Dacia care apar sporadic în film m-au trimis cu gândul la mijlocul anilor ’90 a României postcomuniste. Iar statutul intelectualilor nu e nici el mai fericit decât cel autohton. În acest sens, e evocatoare scena în care Sinan are o întrevedere cu un antreprenor din domeniul construcțiilor, un individ simplu, dar cu reputația unui cititor vorace, pentru a-i solicita o finanțare. Insul joacă, însă, o carte cinică și-i taie tânărului scriitor aspirant orice speranță, anunțându-l că el a abandonat școala și s-a orientat spre profit și pragmatism, dar că în prezent numeroși oameni cu diplome universitare au ajuns să lucreze pentru el, pe sume modice, fiindcă n-au știut să țină pasul cu dinamicile societății. În rest, spre deosebire de populația românească, cea din „Sub umbra părului sălbatic” nu consumă băuturi alcoolice, are un temperament mai puțin coleric, înjură mult mai puțin și se exprimă preponderent verbal, și mai puțin fizic.

Metafora care dă și titlul filmului e transpusă în plan concret într-o scenă din a doua jumătate a filmului, în care Sinan își găsește tatăl dormind adânc și acoperit de furnici, sub un păr sălbatic, în timp ce o frângie putredă se clatină domol, neliniștitor și ambiguu în bătaia vântului. La final, cei doi vor avea o discuție în care tatăl îi va mărturisi fiului că se simte la rândul său ca un păr sălbatic, o ființă înstrăinată, care nu aparține nici unui loc și care face fructe rele. Pe de altă parte, completează râzând, uneori îi cade bine câte-o pară din aia indigestă, dimineața, pe stomacul gol.

Conflictul tată-fiu și relația tânăr-scriitor sunt cele două motoare ale filmului, care funcționează într-un contrabalans constant, urmând ca în final să se sincronizeze în mod memorabil. Sinan va reuși să își publice cartea pe propriile speze, dar dificultățile de a se impune ca scriitor abia acum vor începe, iar tatăl său se va pensiona și se va retrage pe deal, renunțând să mai fie o povară pentru familie. Părul va continua să facă pere rele, fiul se va apropia, conciliant, de tată, iar în fântâna seacă ar putea, printr-un miracol, să înceapă să se audă susurul apei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

VIDEO: Șeful Inspectoratului Școlar Județean Mureș, clarificări despre vaccinarea profesorilor

Inspectorul școlar general al județului Mureș, prof. drd. Sabin – Gavril Pășcan, a declarat, în …