Home / Business / Se caută producători de brânzeturi!

Se caută producători de brânzeturi!

Distribuie

Odată cu sosirea primăverii, pregătindu-ne pentru sărbătorile pascale se va organiza din nou Expoziția și Târgul de Brânzeturi, în data de 5 aprilie 2019 la Târgu-Mureș.

„Lupta brânzeturilor”

La evenimentul organizat de Atelierul de Prezentare și Muzeu Petry, sunt așteptați producători de brânzeturi din Transilvania, care vor să promoveze și să comercializeze produsele delicioase de lactate și brânzeturi.

„Pe baza modelului de succes organizat anul trecut, producătorii de brânzeturi prezintă produsele lor speciale pe strada Scăricica între orele 9.00 – 19.00, la fel va avea loc și lupta brânzeturilor, unde, de pe lângă calitatea brânzeturilor, va fi apreciată și prezentarea acestora”, au transmis organizatorii evenimentului, prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, reprezentanţii Atelierului de Prezentare și Muzeului Petry au mai precizat că scopul principal al evenimentului este „să ajute producătorii de brânzeturi din ardeal în promovarea și comercializarea produselor delicioase și sănătoase prin prezentarea unor programe interesante și interactive vizitatorilor și cumpărătorilor, prin care au ocazia să întâlnească, să discute și să deguste brânzeturile.”

„Produsele delicioase pregătite cu tehnologie meșteșugară merită să fie alese nu numai din cauza că acestea sunt mai proaspete și sănătoase decât cele importate din străinătate, dar și fiindcă suntem responsabili pentru dezvoltarea economiei noastre locale, iar prin cumpărarea produselor de la producători locali sprijinim dezvoltarea economiei locale”, se mai menţionează în comunicat.

Producătorii de brânzeturi pot aplica prin e-mail la adresa: pr@petry.ro.

(Redacţia)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.