Share

Home / Cultură / INTERVIU. Actrița Georgiana Ghergu: „În fiecare zi învăț că timpul prezent e mai generos și mai important decât orice așteptare”
Georgiana Ghergu e la înălțime (Foto: Bereczki Sándor)

INTERVIU. Actrița Georgiana Ghergu: „În fiecare zi învăț că timpul prezent e mai generos și mai important decât orice așteptare”

Georgiana Ghergu sau Pushi (cum o alintă apropiații) este în repetiții pentru „D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale, în regia lui Adi Iclenzan, spectacol în care o va interpreta pe Didina Mazu. Premiera spectacolului este programată în data de 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare. La Național o mai puteți vedea în spectacolele: „Floor Covering (Terminal)”, „Albina din capul meu”, „Campionatul de improvizație”, „Camera 701”, „Bulgakov 17” și „Domnul Urmuz scrie pagini bizare”.

Reporter: În primul rând, de unde vine alintul Pushi?
Georgiana Ghergu: Direct de la sursă. Din familie. Din necesitate, poate pentru integrarea în familie – alături de sora mai mare. A apărut, nu mult, după nașterea mea și a trecut testul timpului… Și n-am avut nici o șansă să-l ascund. Și s-a răspândit ușor, până la asumare!

Rep.: Ai debutat la Național, în spectacolul „Căsătoria”. Cum a fost experiența acelui casting la Tufan Imamutdinov și mai apoi, povestea spectacolului?
G.G.: Da, primul casting la Național! Anul 3 de facultate. Participante multe. Rol principal. Regizor rus. Gogol. Era cu miză și emoții. Îi revăd, prin ceață, pe Tufan Imamutdinov, regizorul, stând la capătul unei mese lungi și pe Dimitri Bogomaz – traducător și asistent de regie – peste tot prin încăpere. Mi se cere să citesc monologul Agafiei Tihonovna (cel în care e nevoită să aleagă un pretendent din patru), ca o Medee care urmează să-și omoare copiii. Următorul flash e chiar cu mine, întorcând profilul spre „domnii” care-mi cereau acum să-mi prind părul și să mă mai întorc o dată stânga, dreapta. Cam asta. Povestea spectacolului „Căsătoria” are în mine dimensiunile unui amplu bildungsroman fantasy, incredibil de comic. Greu de rezumat. Aș putea vorbi neîncetat despre „Căsătoria”. Mai bine nu puteam nimeri. Peste asta, totul era halucinant, nou, neașteptat pentru mine: teatrul (clădirea, instituția), oamenii, meseria, actoria, lumea. Era… cum nu mă dusese mintea să visez. Minunată poveste!

Rep.: Te-ai născut în Târgoviște, un oraș mai aproape de București și, totuși, ai trecut munții către școala de teatru din Târgu Mureș. De ce?
G.G.: M-am pregătit pentru admiterea la UNATC cu Ioana Farcaș, în prezent actriță a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, care m-a sfătuit să merg și la Târgu Mureș la admitere. Măcar să mă mai călesc înainte de București, Ioana fiind absolventă a Universității de Artă din Târgu Mureș. Și am venit. Nu mai fusesem, habar n-aveam… M-au atras dotările și numărul mic de studenți în clasele de actorie ale universității, orașul fain, viitorii posibili colegi. Am și intrat la Facultate. Studenția pe care o propunea Târgu Mureșul era foarte ademenitoare. Am dat și la București. N-am intrat. Și n-am mai insistat niciodată.

În „Camera 701” (Foto: Cristina Gânj)

Rep.: Când te-ai hotărât să te faci actriță, bănuiesc că ți-ai imaginat scena într-un anumit fel. Ți s-au confirmat așteptările sau lucrurile stau altfel?
G.G.: M-am hotărât să mă fac actriță în liceu, când deja eram pe scenă cu trupa de teatru (Vissi d’Arte) a Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște. Și eram foarte serioși! De altfel, prima oară pe scenă urcasem la 8 ani, cu Ansamblul Bulgăresc „Bosilce”. Scena nu mi-am mai imaginat-o decât ca un spațiu cu infinite posibilități. În schimb, meseria îmbina perfect domeniile mele de interes: literatură, muzică, dans. Și da, inconștient, exista un set de așteptări. Unele s-au confirmat, altele s-au transformat. Între timp, în fiecare zi învăț că timpul prezent e mai generos și mai important decât orice așteptare.

Rep.: Știu că ți-a plăcut să joci și în spectacole de teatru-coregrafic, atât în studenție cât și la Național („Carmina Burana”, „Vivaldi și Anotimpurile”). Cât de importantă este pentru un actor/actriță această latură a mijloacelor de expresie?
G.G.: Îmi place mult să lucrez la un spectacol-coregrafic. Dansul mă disciplinează, îmi dă încredere, mă motivează. E un mijloc de exprimare pe cât de strict, pe atât de personal și eliberator. Corpul, laolaltă cu vorbirea, sunt singurele instrumente pe care actorul le are la dispoziție și cred că e important pentru actor să-și cunoască posibilitățile corporale și să le dezvolte prin antremanent. În cazul actorului, pe scenă, corpul trebuie să fie prezent, pregătit să acționeze, să fie receptiv la stimuli.

Rep.: Să vorbim un pic despre „D’ale carnavalului”. Cum a fost reîntâlnirea cu Adi Iclenzan (cu care ai mai lucrat și la „Forma lucrurilor”? Dar cu Caragiale?
G.G.: Am crescut cu el prin preajmă. E un artist inteligent și foarte drag mie, care și-a îmbogățit constant mijloacele, un pătimaș al teatrului. Mă bucură genul ăsta de regrupare la distanță de câțiva ani. Suntem tot noi, am mai crescut un pic. Relația mea cu Caragiale e în curs de formare. Am jucat în „O noapte furtunoasă” în facultate și caut să-l descopăr în continuare. Ai senzația că știi și înțelegi foarte clar ce-i acolo de la prima citire, dar personajul tău trebuie să ia niște decizii. Care?

Rep.: Dă-ne un hint din interiorul spectacolului: la ce să ne așteptăm de la „D’ale carnavalului”?
G.G.: La d’ale carnavalului! Privite de aproape!

În „Crize” (Foto: Cristina Gânj)

Rep.: Știu că ai avut și experiența unei monodrame, un one woman show la Cluj Napoca („Turandot în imperiul șoaptelor”, la Reactor). Cum a fost experiența aceea, de a fi singură pe scenă, doar tu și spectatorii? Ai repeta-o?
G.G.: Feedback-ul e spontan. Simți cum ceea ce faci tu rezonează direct în toți oamenii din imediata ta apropiere. Dacă faci bine, e divin. Publicul e în armonie cu tine și poți merge, frumos, mai departe. Dacă mai scapi hățurile, e mai dificil. Știi și înțelegi exact ce ți se întâmplă. Le vezi expresiile fețelor. Poți manageria sau te poți lăsa copleșit. În principiu, de-a lungul spectacolului ai parte de toată panoplia de senzații. E încă-o viață. Da, aș repeta experiența. Chiar mi-am propus.

Rep.: În aprilie, „Campionatul de improvizație” face 10 ani de existență. Tu ai intrat mai recent în acest spectacol. Totuși, cum te simți făcând parte dintr-un spectacol atât de faimos în rândul publicului târgumureșean?
G.G.: Mă bucur, sunt încântată. Am zile când mă simt neinspirată, aproape speriată – și sala tot plină e. Dar apoi, se pornesc băieții. Și fricile trec și situațiile se întâmplă atunci, acolo și sunt de „unică folosință”. Așa că mă arunc în ele. Mă bucur sincer de succesul la public al spectacolului, cu atât mai mult cu cât e simplu și adevărat…

Rep.: Unde te vezi peste 10 ani?
G.G.: Pff… ce să spun să nu mint… în Corsica… pe bicicletă! (râde)

Rep.: La final, tradiționalul mesaj către spectatori: ce le transmiți, ce aștepți de la ei?
G.G.: Aștept de la ei să fie vii, conștienți și critici!

A consemnat Laurențiu BLAGA

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Deputatul Corneliu Florin Buicu, explicaţii importante despre încadrarea Spitalului de Urgenţă din Târgu-Mureş în categoria a IV-a

Deputatul social-democrat Corneliu Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, a …

Share
Share