Home / Sanatate / Viitorul în sistemul medical de urgență românesc, linii directoare trasate de Raed Arafat

Viitorul în sistemul medical de urgență românesc, linii directoare trasate de Raed Arafat

Distribuie

Telemedicina direct cu omul de rând, în stradă, dotarea unităților de primiri urgență din țară cu CT propriu, inteligența artificială utilizată tot mai des în medicină sunt câteva dintre liniile viitoare în medicina de urgență, prezentate de dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD, în cadrul primei ediții a Congresului Național cu participare Internațională de Medicină de Urgență pentru Voluntari, Studenți și Tineri Medici CongrEMs, ce a avut loc în perioada 7-10 martie la Târgu-Mureș.

CT pentru fiecare Unitate de Primiri Urgențe

Dotarea Unităților de Primiri Urgențe cu aparatură de imagistică medicală proprie, pentru efectuarea unui CT pacientului aflat la urgență, după modelul existent la UPU din Târgu-Mureș, este una dintre prioritățile de viitor pentru sistemul medical de urgență. ”Nu va mai fi în viitor UPU fără CT propriu, fără radiologie proprie. (…) Spitalul are cazurile cronice, întotdeauna când introduci un bolnav de la urgență strici programarea și se supără lumea pe tine. Și atunci ce se întâmplă? Îți ține bolnavul de la urgență să aștepte una, două, trei ore, dacă ai 6-7 bolnavi pentru CT se face  rând și atunci este normal să ajungem cum s-a făcut la Mureș: CT propriu al Urgenței, radiologie proprie a UPU, acesta este viitorul”, a subliniat dr. Raed Arafat.

Loc special pentru decontaminare

După modelul implementat la UPU SMURD din Târgu-Mureș, fondatorul SMURD susține că este important să fie dotate și restul unităților de primiri urgențe din țară cu locuri speciale de decontaminare.

”Este un cuvânt care va fi auzit tot mai mult în medicina de urgență, CBRNE -Chemical, Biological, Radiological, Nuclear Explosive, care este pregătire special, la UPU de la Mureș este un loc special de decontaminare, la UPU-rile noi încercăm să punem un loc de decontaminare la intrarea în ele”, a precizat Arafat.

Dispecerate regionale

Traiectorii rapide pentru bolnavii critici, dispecerate regionale după modelul finlandez sunt alte direcții de viitor prezentate de fondatorul SMURD. ”Finlandezii au avut  21 de dispecerate și din acestea au ajuns la 5 sau 6 dispecerate regionale. Și România poate să facă asta dacă vrem să progresăm. Un dispecerat la două sau trei județe, să luăm un exemplu-Vaslui poate fi coordonat, forțele lui, de la Iași, Clujul poate să coordoneze Bistrița. (…) Dispecerizarea nu va merge în continuu pe partea administrativă, nu avem limite administrative, trebuie să mergem mai mult pe forțe și de unde aduc forțele de intervenție”, a explicat fondatorul SMURD.

Telemedicina directă cu cetățeanul

Utilizarea inteligenței artificiale este în plină dezvoltare în sectorul tehnologic iar aplicabilitatea ei în domeniul medical câștigă teren, în special în medicina de urgență.  Iar împreună cu telemedicina intervenția în cazuri critice va deveni mai facilă și cu beneficii pentru pacient. ”Comunicarea video cu cetățeanul. Ce e mai bine decât când te auzi cu omul de rând, ”a apărut o urgență, sunt aici” și să spui ”bine, trimite-mi pe WhatsApp un film sau conectează-te și trimite un Face Time la mine, la dispecerat. Este telemedicină directă cu cetățeanul. Acesta este viitorul, resuscitarea asistată prin telefon , mai ales dacă poate cineva să ne arate și să vedem la dispecerat ce fac ei până ajunge ambulanța”, a explicat Arafat.

Aparatele cu sisteme de prim ajutor conectate la dispecerat, Oxy Defibrilator automat, montat în spații publice, ce permite tratarea eficientă a pacientului în timp real în afara spitalului, indiferent dacă acesta este sau nu conștient, este următorul pas în acordarea primului ajutor. Persoana care oferă primul ajutor poate să transmită la dispecerat, în timp real, cu ajutorul aparatului măsurătorile necesare privind funcțiile vitale ale pacientului. Aparatul, dotat cu padele pentru resuscitare, terapie cu oxigen, oferă ghidare resuscitare, instrucțiuni clare pe parcursul unui protocol de salvare până la sosirea ambulanței.

”Aparatele acestea s-ar putea să fie mult mai repede în România. Acestea nu sunt aparate de defibrilare semiautomată simple, deja sunt folosite în Germania și mai mulți le-au folosit pe cazurile de lipotimie, edem pulmonar  etc în stații de gară, metrou și dispeceratul a putut conduce împreună cu omul de rând primul ajutor până să sosească ambulanța. Telemedicina coboară la nivelul omului de rând, de la omul simplu către dispecerat. Aceasta este o chestie de viitor ce urmează să se întâmple”, a mai spus Arafat.

Un exemplu promițător de utilizare a inteligenței artificiale în urgență este tehnologia asistată vocal numită Corti, care preia urgențele telefonice, analizează conversația pentru a identifica termenii cheie și pe baza datelor medicale transferă rapid informațiile către operatori, sunt sugerate indicațiile pe care operatorul trebuie să le dea apelantului.

”Acestea vor fi lucruri obișnuite în viitor și garantat acolo ne îndreptăm. Încercăm să introducem aceste lucruri, să combatem și să-i convingem pe cei reticenți, dar către asta se îndreaptă sistemul”, s-a arătat optimist fondatorul SMURD.

Arina TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.