FOTO. Ziua Mondială a Apei, văzută de elevii Liceului Vocațional de Artă Târgu Mureș Eveniment
  • andrei
  • 0 comentarii
  • 834 Vizualizări

FOTO. Ziua Mondială a Apei, văzută de elevii Liceului Vocațional de Artă Târgu Mureș

„Apă, tu nu ești numai necesară vieții, ci ești însăși viața. Ești bogăția fără seamăn pe pământ, ești cea mai delicată, cea mai pură, tu ești sufletul pământului” a zis Antoine de Saint-Exupéry, autorul „Micului prinț”. 22 martie e data la care se celebrează Ziua Mondială a Apei ca modalitate de a aminti tuturor că apa trebuie respectată și protejată 356 de zile pe an. Schimbările climatice și efectele nocive din ce în ce mai vizibile ale poluării au dus la deteriorarea rezervei de apă dulce, iar Ziua Mondială a Apei servește ca un stimul suplimentar de a acționa în beneficiul apei, al planetei și a nouă înșine.

Administraţia Bazinală de Apă Mureş depune eforturi considerabile în domeniul managementului resurselor de apă, în strânsă legătură cu prevederile legislative europene. Acest eveniment reprezintă o bună ocazie pentru cooperarea între specialişti, în vederea identificării domeniilor comune de acţiune şi pentru a discuta provocările în vederea asigurării unei dezvoltări durabile, unitare. Serviciile de gospodărire a apelor apă trebuie să răspundă nevoilor grupurilor marginalizate, iar vocea lor trebuie luată în seamă în procesul de luare a deciziilor.

Unul dintre evenimentele conexe ale Zilei Mondiale a Apei a constat în vernisajul expoziției de pictură a claselor IX-XII, române și maghiare, a Liceului Vocaţional de Artă Târgu Mureș. Evenimentul a avut loc la sediul Administrației Bazinale de Apă Mureș și a prezentat și lucrări realizate de elevii din grupul ecologic „Puieți” din cadrul Școlii Gimnaziale „Dosá Dániel” Valea Izvoarelor, jud. Mureș.

Elevele Pethő Rebeka, Magyari Annamária, Fábián Anna, coordonate de profesoara Geréd Jolán, au susținut momente muzicale agreabile la flaut atât la începutul vernisajului, cât și la încheierea acestuia.

Ce este apa?

Călin Fokt, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Mureș, a făcut o scurtă prezentare a elementului care întreține viața umană.
„Dintre cele nouă planete ale sistemului solar, numai Pământul are această miraculoasă bogăție în canitatea cea mai mare, ea făcând posibilă viața. Întotdeauna apa a fost bunul cel mai de preț al omului. În mitologie, apa era văzut în diferite ipostaze, ca element al genezei, al vitalității, al regenerării și al învierii, al nemuririi, al tinereții veșnice. Apa a fost de-a lungul timpului elementul esențial pentru înființarea și existența unor așezări. Prețuită de-a lungul istoriei, amenințată și amenințătoare, apa a ajuns în ultimul secol să suporte modificări majore datorită poluării și intervenției haotice a omului în mediul înconjurător. Apa este componenta cea mai dinamică a mediului natural și reprezintă prin sine cea mai importantă resursă naturală.”

În continuare, Călin Fokt a citit un fragment dintr-un manual educativ adresat celor mici, care este, însă, la fel de relevant pentru toate vârstele: „Am realizat conștient ce înseamnă apa curată și apa murdară. Atâtea tehnici de folosire și uzare a apei există, de la producerea apei potabilă pentru consum menajer din apă dulce sau salină la apa pentru consum industrial, la apa utilizată pentru purificări sau pentru generarea energiei. Ca să înțelegem ce rol avem noi în relația cu apa, este important să observăm apa în toate formele ei, să cutăm spații în care nu se găsește apa, pentru că avem nevoie de așa ceva. Putem să ajungem să vorbim despre un vid sau spații la nivel cuantic, însă apa rămâne acea moleculă legată de altele ce formează lichidul și ne determină viața și interconectivitatea cu orice este viu. Să trecem de la complexitatea informațiilor la simplitatea apei. Să gândim pozitiv când ne aducem aminte de apă, când o bem, când simțiți ploaia minunată cu mirosul reavăn de sol umed, când o eliminați plină de impurități, lăsând natura să se ocupe de purificare sau când o utilizăm tehnic în diferite cerințe industriale sau individuale, totul pentru ca omenirea să progreseze durabil.”

De la fotografie la pictură

Elevii au primit imagini din calendarul 2019 al Administrației Bazinale de Apă Mureș, ca să își aleagă un model, după preferință. În cadrul imaginilor s-au regăsit acumularea Bezid, gura apelor din Hunedoara și cursuri de apă de munte. O parte a fotografiilor au fost apoi imortalizate pe pânză, în timp ce unele exponate au fost compoziții ale elevilor.

Profesoara Kálmán Enikő a vorbit despre participarea elevilor Liceului Vocațional de Artă la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Apei, iar profesorul și pictorul Petre Căpriță a subliniat interesul pe care elevii săi l-au manifestat pentru realizarea expoziției.
„E foarte interesant să îi vedeți cum caută cele mai interesante compoziții în culoare și în atmosfera fotografiilor pe care le puneți la dispoziție. Eu îi cunosc deja destul de bine și știu fiecare unde s-ar potrivi cu stilul său și cu sensibilitatea sa și atunci facem o alegere destul de inspirată. Se vede și din lucrări. Sunt făcute cu suflet și cu drag și de partea plastică, dar și de ideea de apă care este foarte clară, foarte evidentă. Sunt realizate în tehnici vizuale diversificate, de la peisajul cu un caracter realist, până la alte metode vizuale folosite. Este un exercițiu bun și pentru orele noastre de specialitate să dezvoltăm anumite tehnici picturale. Fiecare lucrare are o amprentă personală, un stil personal și exprimă o sensibilitate aparte. Sunt copii deosebiți, îi felicit și mă bucur că mă pot sprijini pe ei”, a declarat Petre Căpriță.

Apă și artă

Mihail Costache, Consilier la Ministerul Apelor și Pădurilor a fost prezent la rândul său la vernisaj și a apreciat rezultatul muncii și a talentului elevilor implicați.
„Sunt foarte onorat și măgulit de prezența unor asemenea copii în mijlocul nostru. Primul gând care mi-a trecut prin minte: mi se pare o mângâiere pentru Ziua Apei să auzim niște impresii frumoase din partea unor copii, să auzim o muzică plăcută. Apa cu muzica au foarte multe lucruri în comun. Apa cu arta au foarte multe lucruri în comun. Trecând de la suflet la realitate, avem foarte multe lucruri de învățat de la copii. Prin sensibilitatea lor ne transmit niște lucruri nemaipomenite”, a fost de părere Mihail Costache.

De asemenea, să nu uităm că pentru sănătatea noastră e recomandat să bem circa 2 litri de apă pe zi. Să facem tot posibilul să mai avem de unde.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE