Ocupabilitate de doar 60% a posturilor didactice de la UMFST din cauza criteriilor de concurs peste media națională Invatamant
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 284 Vizualizări

Ocupabilitate de doar 60% a posturilor didactice de la UMFST din cauza criteriilor de concurs peste media națională

În 20 martie, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, dr. Leonard Azamfirei, a prezentat în cadrul unei festivități desfășurate la Amfiteatrul Facultății de Medicină Dentară, raportul privind starea și activitățile instituției în anul 2018.

Există o lipsă a personalului didactic și didactic auxiliar la nivelul universității. Astfel, există 90 de posturi de profesor, dintre care sunt ocupate 75, 148 de posturi de conferențiar din care sunt ocupate 111, 384 locuri de șefi de lucrări sau lectori din care sunt ocupate 251 și 267 de posturi de asistenți din care sunt ocupate 76 și există și 77 de asistenți pe perioadă nedeterminată. Lacuna nu se datorează lipsei de interes, ci cerințelor concursului, care sunt peste media de dificultate a altor universități din țară.

Ocupabilitatea posturilor didactice în anul universitar 2018/2019 de 60,63% este într-o ușoară creștere față de 2017/2018 când a fost de 59,65%.

„Trebuie să înțelegeți această dinamică în creștere a personalului angajat, pe de o parte din cauza politicii constante pe care am avut-o de a nu bloca scoaterea posturilor la concurs, iar posturile care nu s-au ocupat nu sunt din motive imputabile universității, ci pentru că anumiți candidați nu au avut îndeplinite criteriile de promovare care sunt la un nivel poate peste media celui național. Sigur, apariția multor structuri administrative noi, inclusiv legate de investițiile care sunt în universitate, au dus la anumite renunțări la externalizări pe care le aveam ca și servicii, și a făcut ca aceste cifre să crească, dar ele sunt menținute într-o marjă salarială rezonabilă”, a transmis Leonard Azamfirei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE