Home / Slider / Semnal tras de Organizaţia Salvaţi Copiii. Mamele adolescente, lacrimi și zâmbete

Semnal tras de Organizaţia Salvaţi Copiii. Mamele adolescente, lacrimi și zâmbete

Distribuie

Trăim într-o lume a dihotomiilor. Niciodată în istorie societatea nu a evoluat mai repede ca în prezent, niciodată nu am avut acces la cunoaștere mai ușor decât în era internetului și totuși încă avem probleme să asigurăm apă potabilă, căldură sau alte lucruri de bază pentru toată lumea. Dar mai există încă o problemă gravă, una care are rădăcinile întinse adânc în pământul conștiinței și care afectează în permanență milioane de suflete la nivel mondial. O problemă pentru care nu se poate găsi un vinovat întrucât s-a clădit pe o întreagă istorie și pe o întreagă mentalitate, dar pentru care trebuie să găsim cât de repede o soluție. Organizaţia Salvați Copiii România atrage atenția asupra fenomenului mamelor adolescente.

Situația în România

Într-un comunicat de presă lansat în 28 februarie 2019 de către organizația non-guvernamentală Salvați Copiii România se arată că “fenomenul mamelor adolescente rămâne unul alarmant în România, în condițiile în care rata mortalității infantile este de aproape trei ori mai mare în cazul acestora decât în cazul mamelor adulte, care au acces la asistență medicală adecvată.” Informația este mai mult decât șocantă. “Potrivit celor mai recente statistici, 742 de adolescente cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în 2017, în vreme ce la adolescentele cu vârste între 15-19 ani s-au înregistrat 18.938 de nașteri”, completează comunicatul.

Poate avem de a face aici și cu o problemă socială de blamare a tinerelor femei care rămân însărcinate. Din această cauză (pre-)adolescentele sunt mult mai reticente în a căuta asistență medicală adecvată, tocmai pentru a nu fi luate în vizorul ridiculizării. De cealaltă parte, însă, probabil mult mai accentuată, este lipsa accesului la metodele contraceptive sau la atenția medicală adecvată, în special. “Institutul Național de Sănătate Publică arată, în raportul “Mortalitatea Infantilă”, publicat la începutul anului 2019, că mortalitatea infantilă în cazul mamelor sub vârsta de 15 ani a fost de 17,2 la mie în 2017, în vreme ce media națională a fost de 6,7 la mia de copii născuți vii (conform INS, februarie 2019)”, se expune în același comunicat.

Nevinovații își suferă soarta

Contactată de cotidianul Zi de Zi, președintele filialei din județul Mureș a Organizației Salvați Copiii, dr. Meda Neagoe, consideră că motivele pentru care un număr mult prea mare de adolescente și pre-adolescente devin mame sunt „faptul că provin din familii cu părinți divorțați sau din familii monoparentale, lipsa de educație sexuală în școli și abandonul școlar.

”Aceste cauze se întâlnesc îndeosebi în mediile sărace, în care viața copiilor este extraordinar de grea. Compara cu media europeană, situația din România este dramatică. Ținând cont că mamele adolescente provin în special din zone sau medii defavorizate, „România ocupă penultimul loc în UE în ceea ce privește riscul de sărăcie sau excluziune socială a populației. Un procent de 41,6% din totalul populației reprezintă persoanele amenințate de sărăcie sau de excluziune socială, România fiind depășită doar de Bulgaria, care are 49,3% din populație amenințate de acest risc”, expune dr. Meda Neagoe, pentru cotidianul Zi de Zi.

(Ne)Dotări, Lipsuri și Maternități

Fenomenul mamelor adolescente și mortalitatea infantilă sunt într-o relație, deși pot exista și separat, în mod evident, cu specificația că motivul sau motivele (mai bine spus) care fac din fenomenul mamelor adolescente unul înfricoșător de extins participă direct și/sau indirect și la rata mare a mortalității infantile. Mai exact, lipsa igienei, a condițiilor precare de trai, a imposibilității de a vizita un medic specialist sau lipsurile din spitalele din România în secțiile de maternitate sunt factori pe care i-am auzit de nenumărate ori, în diferite situații, dar, pe care, aparent, îi ignorăm aproape în totalitate.

“România se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală: deși necesarul ar fi de 600 de locuri în terapia intensivă neonatală (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentând așadar 50% din  necesar.” Aceste numere aproape că sunt strigate în comunicatul de presă mai sus menționat. Și ca informația să fie și mai dureroasă, “ultimul proiect național de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, din 2007, vreme în care unele aparate s-au defectat deja și nu mai pot fi folosite”, se anunță în comunicatul lansat de Salvați Copiii.

Situația din județul Mureș

În ceea ce privește situația mamelor care au născut înainte de a deveni majore în anul 2018, datele pe care cotidianul Zi de Zi le-a aflat de la președintele filialei din Mureș a Organizației Salvați Copiii sunt următoarele: Târgu-Mureș – 38 de persoane, Târnăveni – 29 de persoane, Reghin – 15 persoane, Glodeni – 11 persoane, Vânători – 11 persoane, Ceuașu de Câmpie – 9 persoane, Band – 8 persoane, Luduș – 8 persoane, Cristești – 8 persoane, Petelea – 8 persoane, Miercurea Nirajului – 7 persoane, Cipău – 7 persoane, Sărmașu – 7 persoane, Ghindari – 6 persoane, Livezeni – 6 persoane, Sighișoara – 6 persoane.

Concluziile pe care le tragem după citirea acestor cifre trebuie să fie făcute doar comparându-ne pe noi ca țară cu modelul la care dorim să ajungem, în speță, modelul și civilizația europeană al unei țări dezvoltate, din „lumea I-a”.

Soluții, speranțe și iluzii

Există soluții pe termen lung? Da, desigur! Aceasta a fost și întrebarea pe care cotidianul Zi de Zi a adresat-o către dr. Meda Neagoe. Răspunsul a fost pe cât de simplu pe atât de îndepărtat, greu și dureros. „Soluțiile ar fi reducerea sarcinilor la adolescențe cu ajutorul introducerii educației sexuale în sistemul de învățământ, colaborarea cu serviciile de sănătate, înființarea de programe pentru tinerii care provin din familii monoparentale, părinți divorțați”, conchide președintele Organizaţiei Salvați Copiii Mureș. Îndepărtat? Va trece mult până ca societatea românească să acorde importanță acestor soluționări. Greu? Vorbim de ființe umane, nu aparaturi care pot fi reformatate sau animale care pot fi dresate. Implicarea în totalitate și răbdarea sunt primordiale. Dureros? Pe cât de simple par soluțiile, pe atât de îndepărtate implementările… Când vor deveni lacrimile zâmbete?…

Alex PĂTRAȘCU

 

 

De asemenea, verificati

Lupte: CSS Târgu Mureș pe locul IV în clasamentul pe cluburi

Distribuie În weekend-ul tocmai încheiat (13-14 aprilie), Călărașiul a fost gazda unei competiții sportive foarte …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.