Două nominalizări PNL Târgu-Mureş pentru funcţia de consilier local! Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 534 Vizualizări

Două nominalizări PNL Târgu-Mureş pentru funcţia de consilier local!

Partidului Național Liberal, filiala județeană Mureș, a transmis secretarului municipiului Târgu-Mureș nominalizările pentru ocuparea posturilor vacante de consilier local.

„Demersul legal al PNL vine în urma constatării încetării de drept a mandatelor de consilieri locali a cinci foști membri ai PNL. Conform documentelor transmise către municipiul Târgu-Mureș, Mădălina Virginia Oltean și Ervin Molnar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a deveni consilieri locali, în cadrul Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureș”, se menţionează într-un comunicat remis vineri, 22 martie, de Biroul de presă al PNL Târgu-Mureş.

Mădălina Virginia Oltean a absolvit Colegiul Național „Unirea” din Târgu-Mureș și Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, Facultatea de Medicină Dentară. Este medic stomatolog la un cabinet privat din Târgu-Mureș, desfășurând anterior câţiva ani de voluntariat la SMURD, dar și în mai multe cabinete de medicină dentară. Este membru al Colegiului Medicilor Dentiști din județul Mureș. Face parte din PNL Mureș începând cu anul 2014 fiind, timp de un an, co-președinte al Clubului Studenților Liberali Mureș.

Ervin Molnar  este consilier județean, ales în anul 2016, îndeplinind și funcția de consilier local, în perioada 2015-2016. Este director executiv la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Invest Mureș” și a fost director la Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Mureș. A fost și consilier al prefectului și șef de cancelarie la Instituția Prefectului – Județul Mureș. Este absolvent al Colegiului Național “Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș, al Universității Tehnice din Cluj Napoca – Facultatea de Construcții de mașini – roboți industriali și master la Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureș, în “Managementul sănătății și securității în muncă”.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE